Ungureanu Livia, prof. înv.
primar, grad I,
Școala Gimnazială ,,Grigore
Antipa” Botoșani
Rezumat
În opera
poetului Grigore Vieru cuvântul ,,mama” are o simbolistică aparte: veșnicia,
spiritul de sacrificiu, rezistența, nestrămutarea rădăcinilor, substitutul
eternității, Mama-Patrie, Mama-Cuvânt, Mama-Limbă, Mama-Libertate, Mama-Dor,
Mama-Univers.
Recunoștința poetului pentru
sacrificiul mamei rămâne cel mai puternic ecou al relației dintre cei doi.
Această prețuire este manifestată o viață întreagă de către fiul recunoscător,
care ajuns la senectute are puterea să o exprime în profunzime: ,,O stea mi-atinge fața/ Ori poate-a ta
năframă/ Sunt alb, bătrân aproape/ Mi-e dor de tine, mamă!”
Cuvinte-cheie: simbolistică,
mama, patrie, poezie, limbă, libertate, dor, univers
Mama,
acest cuvânt-rădăcină/viață pentru fiecare dintre noi ocupă un loc central, are
semnificații aparte în opera marelui poet, Grigore Vieru. Fiecare poezie
dedicată acestui lait-simbol, mama, necesită o dezlegare aparte, specială.
În poezia „De unde” imaginea mamei, cea care i-a
dat viaţă, i-a călăuzit existenţa şi l-a învăţat cuvântul, apare în prim-plan.
E profund subliniată uimirea poetului față de veșnicia chipului mamei, care nu
şi-a întipărit chipul în nicio poză, nu a avut timp să-şi privească chipul în
oglinda apei, pentru că a fost ocupată cu spălatul rufelor. Poetul evidențiază
spiritul de sacrificiu, de jertfă al mamei în vremurile silnice ale războiului,
chinurile nesfârşite ale vremurilor de restrişte, ale nemângâiatelor chinuri şi
zile fără speranţă: ,,Sub furtuna de foc/
A războiului;/Scrumul secetei se
aşternuse,/Umbrele foamei;” rezistenţa ei în timp şi istorie,
credinţa ei într-un viitor mai bun, aflându-se într-o veşnică aşteptare la geam:
,,Când geamul/ La care-aşteptai/ Era, mamă, cernit/ De
jalea ochilor tăi,/ De singurătate.”
În poezia lui
Grigore Vieru chipul mamei apare prefigurat sub diferite aspecte şi comportă
semnificaţii dintre cele mai impresionante. Poezia „Spre chipul tău” creionează chipul mamei în alergarea fără sfârşit
a izvorului, în „roua spicului”, în metalul de valoare – aurul:
,,Cu roua spicului sub
pleoape/ Mă-ntorc spre ce mi-e sfânt şi-aproape:/ Spre chipul tău de aur, mamă/
Şi-mi curge sufletul ca grâul.” Aici râul este un simbol al perpetuării, al
curgerii necontenite, al perindării în timp şi spaţiu, al nestrămutării
rădăcinilor. Chipul mamei e unic şi de neuitat, iar cine-l uită „se
destramă”. Este vorba de destrămarea sufletească, de înstrăinarea şi perimarea
iubirii.
În poezia ,,Când sunt eu lângă mama” principiul matern umanizează, dobândește
vibrații cosmice, devenind chiar
,,substitut al eternităţii” (M. Cimpoi). Mama cu „fierbintea ei
respiraţie / roteşte pe cer stelele, luna”. Astfel ,,cosmosul capătă un
nimb matern, mama devine osia lumii” (Adrian Dinu Rachieru).
Poetul
îşi vede mama ca mit al vieţii sale, dar şi al întregii omeniri, care a avut
sau are o mamă. Mama reprezintă protecţie: ,,Mă temeam să nu-ţi fie frig,
zice mama” (Acasă); “Când geamul/ la care aşteptai/ Era, mamă,
cernit/ De jalea ochilor tăi” (De unde) – lacrimi vărsate pentru
fiu; ,,Nu mai vine, mamă,/ nimeni din urmă/ afară de pâinea ta/ învelită-n
ştergar” (Dar tu), ajutor, sprijin; ,,Născând tu eşti un geniu,
mamă/ Un geniu, mamă, eşti./ Tu eşti zămislitoarea,/ Eşti pomul numai vers”
(Tu eşti un geniu).
În creaţiile lui Grigore
Vieru întâlnim mai multe ipostaze ale mamei:
·
Mama-Patrie
„Mamă.
Tu eşti patria mea” – această frază conţine esenţialul, principiul
primordial,
afară de care nici nu se
poate concepe existenţa; ,,Sărut vatra şi-al ei nume/ Care veşnic ne adună
…// Cânt a Patriei fiinţă/ Şi-a ei rodnică ţărână/ Ce-a născut în suferinţă/
Limba noastră cea română” (Limba noastră cea română), aici Patria,
vatra neamului “care veşnic ne adună “
este asemănată cu mama,
care-şi adună în jurul ei copiii şi o face benevol, din dragoste; ,,Dacă
măicuţa ta,/ Dacă limba strămoşilor tăi/ Se află în Patrie/ Nu e ţară mai
minunată ca/ Patria ta!”; ,,Iată o piatră/ Care pe nimeni nu a lovit/ Ea
stă neclintită aici/ Pe mormântul tău/ Mamă./ Cucernic o îmbrăţişez/ Ca pe
întâia/ Şi cea de urmă/ Patrie a mea” (Piatra). Poetul își exprimă
îngrijorarea față de viitorul patriei, ştiind teroarea prin care a trecut
generaţia sa, de aceea într-o poezie dedicată lui Spiridon Vangheli poetul
declamă: ,,Tu ştii/ Că un cântec frumos/ Pentru copii/ Poate salva în
viitor/ O Patrie” (Tu ştii …).
·
Mama-Cuvânt matern/ Mama Limbă
Reprezentativă în acest sens este poezia ,,În aceeaşi
limbă”: ,,În aceeaşi limbă/ Toată
lumea plânge/
În aceeaşi limbă/ râde un pământ// În limba ta/ Ţi-e dor de mamă…”. În
jurul cuvântului matern al limbii orbitează procesele afective ale sufletului
uman: plânsul, râsul, durerea, bucuria, mângâierea, cântul și chiar tăcerea.
Vatra neamului, asemenea mamei
zămislitoare, a născut limba română, devenind astfel nemuritoare prin copiii ei
spirituali: ,,Sărut vatra şi-al ei nume/ Care
veşnic ne adună/ Vatra ce-a născut pe lume/ Limba noastră cea română” (Limba
noastră cea română).
În
poezia ,,Pentru ea” întreagă fiinţă a
poetului tresare la rostirea cuvântului matern, primeşte căldura sufletească pe
care nimeni altcineva nu i-o poate da: ,,Pentru ea e caldă vatra poamei/
Pentru limba, pentru limba mamei”. Mama-Limbă cuprinde totul. ,,În
limba mea sunt toate florile./ În limba mea sunt toate culorile./ În limba mea
sunt toate stelele./ În limba mea sunt toate misterele” (O mie de
clopote).
Prin
intermediul poeziei ,,Salvați-vă prin
limbă” poetul transmite un îndemn puternic către generațiile actuale și
viitoare, acela de a învăța limba maternă și de a-și depăși condiția prin
educație, acestea fiind singura salvare de minciună, dezamăgire, infiltrări
străine: “Salvaţi-vă, salvaţi-vă, salvaţi-vă/ Prin limbă şi prin carte!”
Simbolul Mama-Cuvântul apare în opera
lui Grigore Vieru și inversat, adică Cuvântul MAMA: “Pruncii îl zuruie./
Bătrânii îl visează./ Bolnavii îl şoptesc./ Muţii îl gândesc./ Fricoşii îl
strigă./ Orfanii îl lacrimă./ Răniţii îl cheamă./ Iar ceilalţi îl uită (cel
mai dureros)/ O, Mamă, o, Mamă!”. Poetul nu-şi imaginează cine-ar putea
lua locul mamei/cuvântului: “Cine-n locul ei/ Să vină ar putea – / În locul
mamei?!/ În lipsă de cuvânt?!” (Poeţii), ea care reprezintă nădejdea
cea din urmă: ,,Tu, cuvântule şi tu, nădejde …” (Cântec).
Siguranţa n-o poate găsi nicăieri decât în cuvântul mamei: ,,Trăim un timp
de mare zbucium/ Şi-atât şi eu mă odihnesc/ Cât mai aud cuvântul mumei/ Şi cât
în ochii ei privesc” (Aşa o ştim).
·
Mama-Libertate
Această ipostază a figurii materne este întreţinută
de scriitor prin apropierea de conştiinţă,
care simte necesitatea să cânte
jinduita libertate mărginită în “sârmă de ghimpi”: “Sunt cel ce vrea să
cânte-n Piaţă/ A libertăţii dulci prescură…// Sunt dorul care zboară peste/
Zăgaz şi apă înspumată/ Un fel de tristă libertate/ Cu lacrimi mari
încoronată.// Sunt Prutul singur şi istoric/ Ghimpată sârmă îl răneşte” (Sunt).
Poetul deplânge soarta lui și a conaționalilor lui care nu se pot bucura de
libertate, dar şi nu-şi pot da seama de robie: ,,Rău să nu înţelegi/ Că eşti
liber./ Dar groaznic să nu pricepi că eşti rob –/ Aceasta e Basarabia/ Fratele
meu!”. Poetul a crescut cu idealul de a fi liber: ,,Trebuia cucernic să
le/ sărutăm poala roşie (…)/ Nu eram liberi. Năzuiam numai/ Spre slobozenie,
taininc/ Cântând: “Libertate, vei fi/ Partea mea de Hristos”!” (Despicarea
ţestelor).
·
Mama-Dor
Relaţia de dor dintre poet şi mamă este indisolubilă,
chiar necesară, acesta creionând-o în
multe dintre creațiile sale: ,,În
limba ta/ Ţi-e dor de mamă …” (În limba ta); ,,Mi-e dor de iarbă
crudă/ A ochilor tăi verzi” (Vreau să te văd); ,,Ar putea oare să
fiinţeze/ Dorul,/ Neînconjurat de liniştea/ Şi frumuseţea inimii tale?!” (Fiinţa
dorului) ş.a. Dorul apare în relaţie şi cu alte fiinţe, lucruri: ,,Mi-i
dor de-ai mei copii// Mi-i dor de casa mea// Şi mi-i dor de satul meu” (Of,
Italie); sau ,,Mi-e dor de copilărie/ De Prut. De linişte” // Dorul
de veşnic repaos/ Al martirilor (Pictează-mi o mirişte); ,,Din
cauza durerii/ Firescul dor al limbii/ Îl preamăresc şi-l cânt” (Limba
romană), ,,Aud în răsăritul rourat/ Cum strigă Dorul dor/ Spre
Basarabia,/ Spre suferinţa ei” (Liniştea lacrimii) etc.
·
Mamă-Univers
,,Tu
eşti zămillitoarea/ Eşti pomul numai vers/ Iar noi de aur mere/ Vărsate-n
univers” (Tu eşti un geniu). Mama are menirea de a da naştere, iar
prin rodul pântecelui ei se trece dincolo de orizonturile lumii pământene,
trecând limitele temporale şi spaţiale, căpătând aurora sacră a necuprinsului
univers.
Descoperind o varietate de ipostaze ale
mamei în opera lui Vieru, consider
că recunoștința poetului pentru sacrificiul mamei rămâne cel mai puternic ecou
al relației dintre cei doi. Această prețuire este manifestată o viață întreagă
de către fiul recunoscător, care ajuns la senectute are puterea să o exprime în
profunzime: ,,O stea mi-atinge fața/ Ori poate-a ta năframă/Sunt alb, bătrân
aproape/ Mi-e dor de tine, mamă!”
Aceasta și multe alte poezii despre
mama evocă o lume de sentimente si idei care formează bogăția poeziei lui
Grigore Vieru. În creația sa, mama este un simbol cu multiple semnificații
etice și sociale, este un început a toate câte sunt: ființa dragă care i-a dat
viață, patrie, plai, grai, izvor și alte realități primordiale.
Bibliografie
· Dolgan, M. Poezia
contemporană, mod de existenţă în metaforă şi idee. – Chişinău: Elan
Poligraf, 2007.
·
Grosu, Liliana, Creația lui Grigore Vieru din
perspectivă semiotică, ANALELE
ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII DE STAT
„B. P. HASDEU” DIN CAHUL, VOL. VIII, 2012 disponibil pe adresa https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/53-63_5.pdf
[Accesat 06.02.2022].
https://poetii-nostri.ro/grigore-vieru-autor-196/ [Accesat 04.02.2022].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu