Prof.
Budeanu-Mihalachi Mihaela, Limba și literatura română, gradul didactic I,
Liceul
Dimitrie Negreanu, Botoșani
Motto:
Nu cunosc un dar mai frumos din partea unui
musafir străin decât acela
de a - mi
elogia țara în limba casei mele . (Poeme din bătrâni – Grigore Vieru)
Universul creației
unui scriitor se construiește din dimensiuni spirituale, tematice,
filozofice. La Grigore Vieru, lumea
operei se materializează din entități: PATRIA, MAMA, CASA PĂRINTEASCĂ. De cele
mai multe ori ele se confundă într-un
chip cu totul sublim. Și această sublimare nu permite excluderea vreuneia. A se
confunda este echivalent la Grigore Vieru cu a se Înnobila. Patria are în ea
căldura căminului matern.
Să treci desculț dimineața
Prin iarba verde de acasă
Cu lanțul de rouă la glezne
Iată ce este Patria! ( Poem)
Mama este patria sacră a poetului, dar și casa
dorului său, iar casa părintească e patria satului natal și mama celor înstrăinați
înainte de vreme.
Casa părintească
este asemeni unui templu din care poetul pare să nu plece niciodată. El nu este
tentat de nicio formă de evadare pentru că acasă e cuibul de unde învață să
cunoască lumea, dar e și curajul în zbor. Poetul este asemeni puiului care
odată ce învată să zboare are un singur țel: să se întoarcă în cuib. Casa
dorului său însoțește cu sfială
majoritatea creațiilor unde apare
motivul mamei:
Mă doare căsuța,
Grădina ta verde,
Toate câte -au rămas
fără tine
Mă dor.
Pridvorul nașterii are
la fel ca soarele, luna sau Pământul caracter unic. El, poetul, face parte din
acest univers sacru, recreat prin sintagme care seamănă cu simbolurile
folclorice. Acestea îi asigură o comuniune și o comunicare
profundă:Casa-Mama-Patria, care dă forță creatorului de a înfrunta până și
moartea din pragul casei părintești. De
aceea, casa părintească binecuvântează
și imunizează spiritual pe fiul său, lutul- huma având, nu în zadar, efecte
terapeutice:
Aici omul prin ploaie
Trece descoperit
Ca într-un ritual. (
Casa părintească)
Totul ce trece prin zbuciumul văzduhului este sacru în
jurul casei: ploaia, soarele, lumina, toamna. Poetul știe acest lucru și
zămislește cu ajutorul limbii române o psaltire a sufletului de neam, unde își
odihnește cugetul:
Un dulce zvon de clopot
Curgea pe-ntregul sat,
Putea fi-ntins ca mierea
Pe pâine și
mâncat.(Duminica)
Crescut din istoria satului
tradițional, Grigore Vieru pune între pereții casei părintești basmele
sufletului său. Cu simplitate, casa este iarba și neamul, ghioceii și stelele,
pâinea și luna. Ea există dincolo de moarte, e asemeni unei religii care îi
curge poetului prin spirit. Poetul crede că doar între pereții casei poți rămâne copil, ceea
ce-i dă sentimentul că poate salva patria și demnitatea națională:
O, neamule, tu:
adunat grămăjoară,
ai putea să încapi
într-o singură
icoană!(Acasă)
Deși folosește de nenumărate ori cuvinte firești pentru a
zugrăvi semantica universului rural natal, poetul le potențează aproape natural
cu expresivitatea unei simțiri sublime:
La alba-ne căsuță
Curată ca un ou
Eu așteptam să vină
Duminica din nou.
Ce simbol mai puternic al vieții poate fi asociat motivului
casei, decât oul- expresie a creației, a înnoirii periodice, a perfecțiunii: curat
ca oul înseamnă perfect ca ou, pur ca oul, fecund ca oul.
Așadar, casa din
creația lui Grigore Vieru e o casă în care puritate, simplitatea și lumina
interioară îi înnobilează neamul. În casa lui Vieru, limba română capătă
accente de epopee a neamului, cuvintele rescriind istoria celor care au fost
uitați peste Prutul vinovăției.
Bibliografie:
1. Grigore
Vieru, Rădăcina de foc, editura Univers, București,1988
2. Studii
monografice - Grigore Vieru- poetul-simbol, Chișinău, 2020
3. Florentina,
Narcisa Boldeanu, Grigore Vieru-poetul bacovian, Revista Stiințe
umaniste, Chișinău, 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu