Bojin Nicoleta-Maria,
Profesor de Limba Franceză, Gradul I,
Liceul Tehnologic „Dacia”
Caransebeş, Caraş-Severin
Literatura
a fost şi va fi o punte între nații şi între generații. Prin opera sa, Grigore
Vieru a pătruns adânc în sufletul neamului, el fiind vocea rezistenței prin
intermediul literaturii, care a încercat să asigure continuitatea spiritului
românesc în mijlocul românilor de pe cele două maluri ale Prutului. A promovat
valorile sacre, opera sa, de o frumusețe unică, trezind în sufletul cititorului
conștiința limbii. Scopul operei sale a fost reîntregirea națională, prin
promovarea limbii române şi a valorilor culturii românești.
Grigore
Vieru a văzut lumina zile în ziua de 14 februarie 1935, în localitatea
Pererîta, fostul județ Hotin din România, dar care astăzi face parte din
Republica Moldova. Poetul spunea: „Sunt născut pe
malul stâng al Prutului, în preajma Cernăuților, vis-a-vis de Miorcanii lui Ion
Pillat. Satele noastre - și-al meu Pererâta, și-al marelui poet - , sunt ca o
comună mai mare despărțită de o apă; pe un mal se află părinții, pe celălalt –
copiii lor, bătrâni și ei de-acum; pe un mal sora, pe celălalt fratele”.
A
fost un poet liric de o mare sensibilitate, care a scris poezii pentru a aduce
bucurie sufletului celui care le va citi. S-a remarcat prin simplitate şi
profunzime: ,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi”. Şi-a iubit nespus de mult
limba, țara şi poporul în mijlocul căruia s-a născut şi a crescut. A trăit
mereu cu dorul întregirii, al unităţii lingvistice, culturale şi geografice. A
fost un artist al cuvântului caracterizat de o mare cultură, un far al culturii
basarabene, un simbol al patriotismului care se regăseşte în poeziile sale.
Opera sa a fost un omagiu adus poporului şi limbii române, pe care le-a iubit
profund şi infinit, după cum mărturiseşte chiar el: „Două lucruri în astă lume
au fost zidite până la capăt: Biblia şi Limba Română”. În viziunea lui, unicitatea
şi frumuseţea limbii române e opera Creatorului. Una dintre profesiunile sale
de credință este răspândirea limbii române în locurile care au fost rupte din
trupul ţării-mamă. Aceste idei le regăsim în opere cum ar fi: ,,Limba noastră
cea română”, ,,Trei culori”, ,,Doina”, ,,În limba ta”, ,,Cântare scrisului
român”, ,,Ridică-te”, ,,Pentru ea”.
Poezia
lui Grigore Vieru se adresează cititorilor din diverse clase sociale, trezind
în sufletul acestora conştiinţa valorii inestimabile a limbii. Nu poţi aparţine
unui neam, unei ţări, unui crez, unui trecut, fără să aparţii limbii române.
Până şi cartea dedicată copiilor poartă denumirea de „Frumoasă-i limba
romanescă”-preluând titlul uneia dintre poezii: „ Pe ramul verde tace/ O pasăre
măiastră,/ Cu drag și cu mirare/ Ascultă limba noastră./ De-ar spune și
cuvinte/ Când cântă la fereastră,/ Ea le-ar lua, știu bine,/ Din limba sfântă-a
noastră”.
Limba
reprezintă calea prin care se exprimă cele mai profunde sentimente, dar şi o
punte între oameni, între ţări, între simţiri: „limba română este întâia
graniță a țării mele, care trebuie păzită, apărată și fortificată”. Iubirea
faţă de limbă este o expresie a patriotismului, care l-a caracterizat cu onoare
pe Grigore Vieru, poetul unei ţări reîntregite prin limbă şi simţire literară.
Ca mărturii ale sentimentelor sale patriotice stau poeziile dedicate
patriei-mamă: Patria este
identificată cu mama („Mamă tu eşti”), cu Moldova/ pământul
străvechi („De la tine”), cu vatra satului („Satul meu”, „Acasă”), cu
personalităţile de frunte ale neamului nostru şi cu oamenii acestui
pământ, plugarului revenindu-i rolul principal („Către plugar”). În versuri se revarsă
dragostea faţă de locurile natale, de casa părintească, de natură, de istorie,
de împlinirile şi neîmplinirile poporului cântat. Pentru marele poet ”Patria
este ca un copil: dacă uiți de ea, poate să plece de acasă!”.
Fiind
caracterizat de un profund patriotism, poetul dă o definiție poetică la
întrebarea „Ce e patria?”, fără măcar să amintească acest cuvânt,
apelând la elementele naturii: „Piatra
este pâine caldă./ Vântul ăsta e vin domnesc./ Și pelinul-busuioc
sălbatic”(...)„Vine ziua aurindu-mi pâinea/ Vine seara aromându-mi vinul./ Vine
mama îndulcindu-mi gândul”. Grigore Vieru se aseamănă în conştiinţa
românilor cu Vârful de Dor în lumina Bucegilor, cu mireasma pelinului în câmpia
Bărăganului, cu strugurii în viile Moldovei întregi, dar și cu miraculoasa
noapte a colindelor în fereastra copilăriei, tot
timpul inspirat și blând, plin de furtunile ce domină povestea Nistrului,
înscriindu-și durerea în Marea Neagră (Fănuș Neagu).
România
era, pentru Grigore Vieru, adevărata patrie, în timp ce Republica Moldova era o
parte din trupul ţării-mamă. Reîntregirea acestora a fost visul său sfânt, cântat în opera care
va dăinui peste timp şi peste timpuri: „Cred că nu putem fi o cultură, o
ştiinţă şi o istorie naţională fără Eminescu(…). Cred, cu toată inima, că
Reunirea cu Ţara mamă este inevitabilă”.
Din
oda închinată locurilor natale reiese acelaşi etern sentiment-iubirea de
patrie: ,,Sunt multe ţări pe lume/ Ce-ncântă şi te-atrag,/ Dar plaiul meu
anume/ Îmi este cel mai drag./ Dragule, meleagule,/ Duiosul nostru cânt,/
Smolitule, truditule,/ Frumosul meu pământ! ”(„Plaiul meu”). Dorul de
părinţi, de satul natal, de izvor, de natură, de pâinea coaptă în cuptorul
copilăriei sale, devin dorul de patrie, fiindcă „Acasă/ Patria mai liniştită
este”. Această patrie, care îi va rămâne poetului chiar şi atunci când mama va
trece la cele veşnice („Mi-a rămas Patria”), este patria cea mare, e
România pe care o visează neîncetat. Pentru ea înalță rugăciuni în ciclul
„Dumnezeu şi Patria”. Acestei patrii reîntregite îi cere el iertare, pentru că
a trăit în minciuna celor care în 1812 „au aşezat piatră de hotar la Prut şi au
rupt biata noastră Moldovă în două”: „Cu vorba-mi strâmbă şi pripită/ Eu
ştiu că te-am rănit spunând / Că mi-ai luat şi grai şi pită / Şi-ai
năvălit pe-acest pământ”; ,,Credeam că un noroc e plaga,/ Un bine graiul cel
sluţit,/ Citesc azi pe Arghezi, Blaga,/ Ce tare, Doamne-am fost minţiţi!”
În
Basarabia a găsit izvorul care i-a astâmpărat setea de unitate.
Poezia „Ars poetica” ilustrează crezul artistului care se arată rod
al neamului său. Prin poeziile sale a dat glas bucuriilor și suferințelor
poporului său, prin ele a ieşit la suprafață vibrația sa
și a cântat durerile Basarabiei ce veșnic a suferit din cauza ruperii de patria
mamă. În poeziile sale se evidenţiază chinul înăbușit și rostește strigătul
neamului său. „Scrisoare din Basarabia” transmite suferința acestui popor.
Totul este caracterizat de resemnare, de credință în Dumnezeu
și în iubire: „Mi-e dor și vă sărut.” ''Cuvântul lui tună, ca să
strălumineze bolți, și plouă, pentru ca lanul să lege rod și mugurul să scoată
frunze și flori'', spunea scriitorul Nicolae Dabija.
Opera poetică a lui Grigore Vieru, asemenea pieselor
muzicale care îi cântă versurile, va dăinui nu doar în conştiinţa locuitorilor
din Republica Moldova, ci şi în conştiinţa tuturor românilor, din întreaga
lume, pentru eternitate, deoarece Grigore Vieru a fost poetul român de dincolo
de Prut pentru care trecerea peste Podul de flori a fost cea mai mare bucurie.
Grigore Vieru şi-a dedicat creaţiile literare în special copiilor cu suflet de
înger, ei fiind darul suprem al familiei. A scris literatură pentru copii
pentru a creşte copii cu suflet român încă de mici, ca atunci când vor fi mari,
aceştia să devină români adevăraţi. Astfel, suma de valori a copiilor va deveni o naţiune mare,
pentru că sufletul copilului este curat, românismul intrând în sufletul lui de
mic, va deveni temelia, talpa românismului veşnic şi sfânt.
În
concluzie, poetul care şi-a închinat opera unui vis- visul reintregirii- a fost
unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepție, și, în același timp, o
impecabilă conștiință a națiunii sale. Ne-a lăsat ca zestre inestimabilă
poeziile sale, în care adesea îl aşază pe Mihai
Eminescu mai presus chiar decât zeii. Plecarea lui Grigore Vieru din lumea
aceasta a fost mută, ca o lebădă, discretă şi tăcută. S-a stins visând la o singură
ţară pentru toţi românii, pentru care a luptat ca nimeni altul din generaţia
sa. Unitatea neamului, iubirea şi înţelegerea dintre popoare, precum şi
promovarea unei istorii reale în detrimentul celei imposibile, au fost temele
pe care Grigore Vieru le-a evidenţiat în opera
sa. A fost unul dintre aştrii literaturii române, un veritabil erou
național, care a avut curajul să mărturisească nedreptatea la care a fost supus
el și poporul său. „Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba
română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor
mai bun. Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi
iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că
oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl
pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la
marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în
ceruri…Ne mândrim mult cu Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o
vor admira multe generaţii mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost
poetul Dragostei de viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de
Adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom
rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care
le creează şi le păstrează cu sfinţenie” (Zaltur Victoria).
Bibliografie:
Dolgan, Mihail, „Grigore Vieru,
adevăratul”, Chișinău, Editura pentru literatură şi artă, 2003
Simion, Eugen ,,Grigore
Vieru, un poet cu lira-n lacrimi”, în Caiete critice, Nr.1-3, 1974
Țopa, Tudor, „Condamnați la zbucium”,
Chișinău. Editura Universul, 2003
Vieru,
Grigore, „Taina care mă apără”, Iaşi, Editura Princeps, 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu