ANUȚĂ ANGELICA, profesor învățământ
primar, grad didactic I, Școala Gimnazială nr. 1 Răchiți, județul Botoșani
Moto: „O,
neamule, tu,/adunat grămăjoară,/ai putea să încapi/într-o singură icoană” (Grigore Vieru)
Născut la 14 februarie 1935 în comuna Pererâta
din raionul Briceni, Grigore
Vieru este poetul care ne mângâie sufletul
prin poezia sa.Un poet care şi-a asumat greul unui grai trecîndu-l prin inima
sa, incărcat de răbdare şi înţelepciune. Atunci cînd povesteşte despre
copilăria şi dulceața literaturii romîne, nu ne gîndim la un băiat născut într-un sat pe celălalt mal al
Prutului, ci la un popor care-şi
pierduse speranţa, la o generaţie desfigurată în fiinţa ei naţională
Într-o
societate complexă prin diversitate, creația lui Grigore Vieru ne oferă un
suport imens întru formarea unor valori veridice și opinii corecte despre
identitatea de neam și țară.
Însuși
poetul afirma:“Dacă
visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să
trec Prutul” Viața întreagă a militat pentru acest deziderat, pentru a nu-și
pierde rădăcinilie.
Marile teme prezente în creaţia sa: Mama, Iubirea, Copilăria, Graiul
vor fi mereu actuale, fiindcă acestea izvorăsc din divinitate şi nu pot fi
mişcate de nimeni şi de nimic.
Poeziile
lui Grigore Vieru au o valoare educativă incontestabilă. Prin lectura
operelor
sale el te învaţă să iubeşti plaiul, să preţuieşti părinţii, să admiri minunata
natură a patriei, altoind în conştiinţa cititorilor valori general-umane.
Opera marelui poet ne-a menţinut demnitatea de neam, ne-a
hrănit-o cu speranţă, cu adevăr şi cu puterea de a continua mereu cu fruntea
sus: „ Ne-am ţinut veşnic de limba română într-un deşert aprins în care singura
umbră era- umbra ecoului”- zicea poetul Grigore Vieru. Ca nimeni altul, poetul
stăpâneşte cuvântul, limba română „pe care a învăţat- o o viaţă şi a
sacralizat-o.
Sacrilitatea
lui Grigore Vieru constă în faptul că el
e unic prin felul său.Neamul l-a îndrăgit nu numai ca poet,ci ca un simplu
om,care totodată simplitatea lui se subînţelege prin sinceritate,bunătate şi
trăsături fermecătoare.El prelungeşte ecourile sensibilităţii etnice.A a fost
şi este rădăcina ce pune la
bază:frumuseţea poeziei,ce descoperă bunătatea omenirii,dulceaţa copilăriei,
creionează un peisaj miraculos plin de taine,de legăminte.Prin surîsul său el
zideşte versul,ce noi îl reflectăm
A
fost,este şi va rămîne poet al neamului,poetul versurilor şi frumuseţea
enigmatică a sufletului.
Constantin
Noica spunea despre Grigore Vieru că este „ poet al
bunătăţi şi al singurătăţii bucuroase”. .Este ceea , ce niciodata nu va
dispărea, deoarece va fi prezent mereu în interiorul sufletului neamului român
. A scris şi a venerat poezia românească, de la poezii pentru ce mici pînă la
poezii de dragoste pentru adolescenţi.
Poezia lui
Grigore Vieru este expresia unei sensibilităţi ieşite din comun, aproape
dureroase. Dacă doreşti să afli adevarul despre istoria basarabiei citeşte
istoria ei, dar pentru a simţi ce s-a întimplat trebuie să citeşti opera lui
Vieru căci doar aşa vei simţi acea durere şi suferinţă prin care a trecut
neamul roman”.
Limba română
,acea limbă pentru care marele poet a luptat și este folosită în opera lui cu
mare grijă ca „apa în timp de secetă” .
"Sunt fericit că scriu în limba
română. ..A scrie în română este ca şi cum Dumnezeu te-ar închide în ochiul
său, de unde vezi întreg Universul, chiar daca Dumnezeu îl ţine închis, de
teamă să nu te scape jos...
"Eu văd din interiorul limbii
române întreaga lume, întregul Univers...întreaga mişcare a planetelor, chiar
daca ea, limba română nu are o circulaţie universală.
Limba română este întâia graniţă a
ţării mele care trebuie păzită, apărată şi fortificată".
„Din
dragostea pentru limba maternă şi din manifestul pentru identitatea naţională,
poate, s-au născut cele mai frumoase creaţii în limba română. Grigore Vieru
toată viaţa a plâns, prin poezia sa de o încărcătură emoţională desăvârşită,
pentru îmbrăţişarea României-Mamă. Toată creaţia sa s-a contemplat pe motivul
patriotic, iar din acesta au izvorât şi alte valori. Chiar şi după moartea
mamei sale, poetul smerit priveşte către cer cu inima liniştită: „Mi-a rămas
Patria” (Caut umbra)[6, pag.93]. A reuşit să scrie şi să dedice poezii tuturor
fraţilor de condei: Nichita Stănescu, Zaharia Stancu, Marin Sorescu, Ştefan
Augustin Doinaş, Ion Druţă etc., pe alţii i-a amintit chiar în titlurile
poemelor: „Tudor Arghezi”, „Lucian Blaga”, „Brâncuşi”, „Ascultând pe Enescu”
ş.a. Grigore Vieru conturează o vatră a românismului prin semnele latinităţii
etnice a poporului nostru şi îndeamnă cititorul spre valorificarea poporului şi
a comorilor identităţii naţionale, dacismul reprezentând chemarea la căutarea
valorilor străbune (Poeziile de referire: „Limba noastră cea română”, „Cântarea
scrisului nostru”). Poetul nu uită (şi) să sensibilizeze cititorul faţă de
originea noastră, interpretând în poezie un mesaj antirăzboinic. Pentru harul
cu care a fost înzestrat, astăzi lumea îl divinizează. (...) Îl plânge Nistru,
codrul, Prutul, cerul, lumea, dar lacrimile aceastea nicicând nu ne vor şterge
3 amintirea despre poetul exponenţial. Unii scriitori spun că Grigore Vieru,
poetul cetăţii, a fost furat de vânt şi dus într-o lume unde să se simtă acasă
(Poezii de referinţă: „Casa părintească”, „Casa mea”, „Acasă” etc.). Grigore Vieru – destin re-întemeietor C.Ciopraga
A fost, este şi va rămâne pilonul
de rezistenţă al culturii naţionale. Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele
lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne
sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să
poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi ce-i al tău prin
poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un
poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai
bine să aşeze alături cuvintele ca Grai,
Mamă, Patrie, Iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre. Acest om plăpând cu suflet de copil a
trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului său spre un
viitor mai bun.
„Grigore
Vieru se cuprinde în inima românilor ca Varful de Dor în lumina Bucegilor, ca
mireasma pelinului în cîmpia Baraganului, ca strugurii în viile Moldovei
întregi şi ca miraculoasa noapte a colindelor în fereastra copilăriei. Tot
timpul inspirat şi blînd, şi plin de furtunile ce domină povestea Nistrului,
înscriindu-şi durerea în Marea Neagra”
(Fănuş Neagu)
Când
vorbim despre Limba română,
multiculturalism, trebuie să recunoaştem forţa de impact a poeziei lui
Grigore Vieru şi pe plan european, semn
că Prutul nu are graniţe numai cu România, dar şi cu Sena, şi cu Tamisa.
Discursul, deopotrivă liric şi publicistic al
lui Grigore Vieru, nu s-a diferenţiat – niciodată – de activitatea socială a
unui creator îngrijorat de tentativele de disipare a conştiinţei naţionale.
Opera lui este expresia unui spirit incendiar, care a aprins cuvinte pentru a
lumina limba și neamul românesc.
Grigore Vieru este
poetul începuturilor, ființă pământeană și nepământeană deopotrivă, umedă de
roua lacrimilor vărsate de-a lungul veacurilor de românii basarabeni. Sursa
poeziei lui Grigore Vieru este viața în toată complexitatea ei: copilăria,
bucuria tinerească, neliniștea și suferința iubirii absolute.
A
dat dovadă de responsabilitate,civism,devotament, curaj, perseverenţă întru
realizarea datoriei faţă de popor, întru împlinirea idealurilor şi a
aspiraţiilor neamului nostru.
Moştenirea
pe care a lăsat-o în urma sa este netrecătoare şi multe generaţii îi vor duce
dorul, mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul dragostei de
viaţă, dragostei de ţară, dragostei de neam, dragostei de adevăr, să-l aducem
copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin
vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le
păstrează cu sfinţenie” (Zaltur Victoria)
Bibliografie:
Eugen Simion,
,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi”, în Caiete critice, Nr.1-3, 1974
Ioana Emanuela
Petrescu, „Eminescu și mutațiile poeziei
românești”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989
Florentina
Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții şi al
bucuriei’’, în Revista Știința literară Nr.2 (25), 2012
Grigore Vieru,
„Taina care mă apără”, Iaşi, Editura Princeps, 2008
Matei
Călinescu, „A citi,a reciti. Către o poetica a re(lecturii)”, Editura Polirom,
București, 2007
Viorica Ela
Caraman, ,,Grigore Vieru și Emil Cioran în circumferința ideilor comune”, în
Revista Limba Română, Nr.1- 4, 2009
Ştefan Augustin
Doinaș, „Orfeu şi tentația realului”, Editura Eminescu, București, 1974
Literatura şi
Arta Moldovei, Enciclopedie, Chişinău, Red. ESM., 1985
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu