Arsene Constanța- Nicoleta,
profesor pentru învățământul primar, grad I,
Școala Gimnazială nr.1 Perieni, județul Vaslui
Contemporan
cu noi, poetul epocii noastre, Grigore Vieru este poetul simbol al neamului
nostru. De o tristeţe luminoasă, poezia lui Grigore Vieru este leagănul
spiritualităţii româneşti şi zălog al dăinuirii noastre în timp şi în spaţiu.
Poetul
Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam, a
iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă
copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o
muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică
poezii sufletului omenesc.
Grigore Vieru rămâne un poet
model în cultura română, dar în același timp el este asemenea unui satelit al
”Luceafărului”poeziei românești. Prin prisma melodioasă a limbii române Grigore Vieru a reușit să
ilustreze în opera sa cele mai înalte idealuri ale spiritualității neamului
românesc.
Marele
român Grigore Vieru şi-a dedicat scrierile în primul rând copiilor cu suflet de
înger, aceştia fiind darul cel mai de preţ al familiei. Grigore Vieru a scris
literatură pentru copii deoarece, spunea poetul, dacă copilul începe de mic să
fie român el va fi mare român când va creşte, iar în felul acesta suma de
valori a copiilor va deveni o naţiune mare, pentru că sufletul copilului este
curat, românismul intrând în sufletul lui de mic, va deveni temelia, talpa
românismului veşnic şi sfânt.
Grigore Vieru s-a
născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererâta, în familia lui Pavel şi Eudochia Vieru.
A absolvit şcoala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează şcoala medie din oraşul Lipcani, pe care o termină în 1953. În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii,
Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din
Chişinău, facultatea de
Filologie şi Istorie. Se angajează ca redactor la redacţia numită revista
pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, şi ziarul "Tânărul
leninist", actualmente "Florile Dalbe".
Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.
A fost un oaspete des al „Căsuţei Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preşcolari
„Albinuţa”.
În 1965, îi apare volumul "Versuri pentru cititorii de toate vârstele", pentru care i se
acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii
şi tineret. Mai târziu, revista Nistru publică poemul "Bărbaţii Moldovei", cu o dedicaţie pentru
"naţionalistul" Nicolae
Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, iar dedicaţia este scoasă.
În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de
volumul de versuri lirice "Numele tău", cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată
de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul
apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare de
literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian
Blaga", "Brâncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş
şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica
basarabeană postbelică.
În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Poetul întreprinde un turneu
în Moldova de peste Prut, adunând în jurul său pe cei mai populari interpreţi
şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia,
În anul 1990, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române,
în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în
1992, Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace.
În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române.
La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial
la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an,
poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea
Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii.
În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în veac", iar 3 ani mai tîrziu
este decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu" - 150 de ani de la naştere.
La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în
apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a
încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme multiple şi al unei
poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor.
Grigore
Vieru e definit ca fiind poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al
baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre. „Grigore Vieru a fost mai mult decât un
poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariţia fizică nu
înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile
copiilor.
A fost, este şi va rămâne Pilonul de
rezistenţă al culturii naţionale. Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui.
Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt
mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să poţi
să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi ce-i al tău prin poezie
şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un poet ales.
Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit și a gândit românește dorind să ducă
acest neam spre un viitor mai bun. Visul
său era de a uni românii de pe cele două maluri ale Prutului prin cuvânt, prin
bunătate şi iubire de aproape. Moştenirea pe care a lăsat-o în urma sa este
netrecătoare așa că multe generaţii își vor
mângâia sufletele cu versurile lui.
Acesta
este Grigore Vieru, poetul, care o viaţă de om serveşte cu dăruire poezia. El
este şi un exponent al ideilor dominante în conştiinţa noastră naţională pe
care le exprimă artistic şi le îmbogăţeşte cu sufletul său. E un poet fructuos,
mereu sensibil la freamătul inimii şi la zbuciumul timpului, e poetul epocii
noastre. Un cuvânt despre poetul Grigore Vieru
produce emoţie, trăire firească impusă dincolo de toate ce se produc în viaţă,
împreună cu alţi creatori iluştri, reprezintă o şcoală poetică, în care poezia
este chiar viaţa şi sufletul omului.
Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al
baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, care astăzi cu
părere de rău se duc în umbră. Poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să
aşeze alături cuvintele Grai, Mamă, Patrie, Iubire. El a fost poetul dragostei
de viaţă, dragostei de ţară, dragostei de neam, dragostei de adevăr.
Vieru a fost acel muritor, care a dus pe
umerii săi firavi crucea neamului nostru românesc spre a ne uni prin Cuvânt,
Bunătate şi Iubire de aproape pe cei ce avem „... o ţară, un grai!”.
Vieru a fost mai mult decât un poet. El a fost
însuşi sufletul Basarabiei. A fost, este şi va fi Pilonul de rezistenţă a
culturii noastre naţionale.
l a fost ales de Dumnezeu şi trimis pe pământ, ca o
pasăre măiastră, să ne lase drept avere „limba noastră ce-i comoară”, ca noi
s-o luăm, s-o păstrăm, s-o cultivăm şi s-o transmitem generaţiilor ce urmează,
fiindcă, noi prin grai suntem popor şi existăm prin neam ca limbă”.
Grigore Vieru – părintele limbii române, pe care
neamul l-a îndrăgit nu numai ca poet, ci ca şi pe un om simplu, sincer, bun,
fermecător, plin de taine, de legăminte, blând şi viteaz, tradiţionalist şi
modern.
Poetul care a trecut graiul prin inima sa,
încărcându-l cu răbdare, înţelepciune şi nouă frumuseţe, ca mai apoi să-l
întoarcă semenilor săi, care-i deschid de voie bună inima să-l primească. Un
asemenea poet va rămâne „suflet din sufletul neamului său”.
În ciuda simplităţii versului său, el se numără
prin acei poeţi „ce-au scris o limbă ca un fagure de miere”.
Ca
nimeni altul dintre contemporani, poetul stăpâneşte cuvântul adică, limba
română „pe care a învăţat- o o viaţă şi a sacralizat-o. Iată ce mărturiseşte
însuşi autorul: „Două lucruri în astă lume au fost zidite până la capăt: Biblia
şi Limba Română”. Perfecţiunea, frumuseţea Limbii Române e lucrarea lui
Dumnezeu, crede Poetul.
Opera lui ne-a menţinut demnitatea de neam, ne-a
hrănit-o cu speranţă şi cu putere de a continua cu frunte-a sus. „Ne-am ţinut
veşnic de limba română într-un deşert aprins în care singura umbră era – umbra
ecoului”, zicea Poetul.
Vieru a lăsat cel mai de preţ testament care l-ar
fi putut lăsa cineva vreodată omenirii – POEZIA!
Bibliografie:
Eugen
Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi”, în Caiete critice, Nr.1-3,
1974
Ioana
Emanuela Petrescu, „Eminescu și mutațiile
poeziei românești”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989
Florentina
Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții şi al
bucuriei’’, în Revista Știința literară Nr.2 (25), 2012
Grigore Vieru,
„Taina care mă apără”, Iaşi,
Editura Princeps, 2008
Matei
Călinescu, „A citi,a reciti. Către o poetica a re(lecturii)”, Editura Polirom, București, 2007
Viorica
Ela Caraman, ,,Grigore Vieru și Emil Cioran în circumferința
ideilor comune”, în Revista Limba Română, Nr.1- 4, 2009
Ştefan
Augustin Doinaș, „Orfeu şi tentația
realului”, Editura Eminescu, București, 1974
Literatura
şi Arta Moldovei, Enciclopedie, Chişinău, Red. ESM., 1985
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu