Grigore Vieru, poet al neamului

 

 

 

 

                                        

 

Știrbu Minodora, învățământ primar, grad didactic I,

 Instituția Publică Liceul Teoretic ,,Traian”, mun. Chișinău

 

 Rezumat

        Grigore Vieru se ridică deasupra tuturor generațiilor, asemenea unui astru, un poet profund, cu o voce blândă, cu un ton firesc, uman. Un martir angajat în luptă pentru identitatea națională

și-a dedicat întreaga viață pentru a aduce Basarabia aproape de Patria-mumă.

 

       Grigore Vieru este un nume de răsunet în literatura română, un mare poet al copiilor, al părinților, al tuturor vârstelor. Este un promotor al întoarcerii spre sevele noastre străbune, un fenomen de excepție  în istoria literaturii române. Noi, generația crescută și legănată de versul blând al poetului, ne alinăm și în continuare sufletele cu poeziile Măriei Sale.


      Chiar dacă nu mai este printre noi, oricum există prin marea creație. Îi mulțumim că a slujit limbii române și poporului român. A fost mereu încărcat de răbdare și înțelepciune, astfel a reușit să întoarcă graiul semenilor, iar noi promitem să-l ducem mai departe cu demnitate pentru a trăi viața în spiritul dreptății, așa precum și-a dorit mereu. Poeziile ce ni le-a lăsat drept moștenire sensibilizează caracterul fiecărui cititor și ne fac mai buni, mai spirituali. Datorită versurilor închinate Mamei, Limbii, Patriei ne-am recăpătat identitatea națională. Mesajul versurilor vierene este  ca un crez azi pentru fiecare, în special pentru copii: să iubim casa părintească, Mama, Patria, să cinstim strămoșii, să fim oameni onești. Fiecare poezie este o duminică, o sărbătoare a limbii române. Opera Măriei Sale,  de o muzicalitate și frumusețe rară, a devenit o rugăciune pentru cititorii de azi.

     Creația lui Vieru se identifică cu o carte românească de învățătură, o carte prin care poetul îi invită pe cititori să cunoască universul cu toată splendoarea sa. A fost modest din fire, vorba poetului: ,,Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi.” În acest context menționa că sarcina fundamentală a poeziei sale este să-i facă omului clipa mai ușoară și mai frumoasă, să-l facă mai bun și mai încrezător în forțele proprii.

     Să ne ierte că i-am pus pe umerii firavi crucea neamului. Îi aducem drept răsplată cununa recunoștinței noastre. Numele îi va rămâne viu peste veacuri, fiindcă a fost și a rămas sufletul Basarabiei. Datorită creației care ne-a lăsat-o drept moștenire, noile generații fac cunoștință cu istoria străbunilor, cu valorile autentice naționale, dar și cu jocul și cântecul.  A rămas poetul sacru, cu atât mai mult cu cât mama apare ca o icoană așezată între poet și Dumnezeu. Lirica trainică pe care a clădit-o va rezista, va înfrunta timpul deoarece este protejată de cupola adevărului.

    Nu poate fi înlocuit, dar poate fi înțeles, apreciat. Chiar și micii cititori admiră astăzi cât de minunat a cântat limba, cât de frumos a scris de dragul mamei. Pentru orice copil a devenit al doilea univers. A avut grijă de cititor, deoarece a scris simplu și profund. Este o carte de învățătură atât pentru generațiile prezente, cât și pentru cele viitoare. A rămas un Pilon al culturii naționale și sunt încrezută că ne urmărește și acum, fiindcă a devenit o dăinuire veșnică pentru neamul nostru.

       Apreciez că toată viața a dedicat-o renașterii spirituale și naționale și cu slova-i sfântă a adus Basarabia aproape de patria-mumă. Asemenea unui martir, a fost angajat în lupta pentru recuperarea limbii strămoșești și a identității naționale. Pentru aceasta îi mulțumim și îi promit că vom transmite cu sfințenie versurile vierene urmașilor, urmașilor noștri.

     A trăit cu Basarabia și România în glasul versului, fiind un simbol al încercării de renaștere  națională. A iubit trei lucruri: mama, limba și neamul, de aceea a devenit o dăinuire veșnică pentru neamul nostru. Toată viața și-a asumat greul unui grai, trecându-l prin inima sa și astfel a rămas ,,suflet în sufletul neamului său”.

    Eugen Simion l-a numit ,,poet cu lira-n lacrimi”, iar numele său are ceva în el ce sună nespus de frumos. Testamentele spirituale ale lui Grigore Vieru îl fac contemporan cu opera sa, dar și cu veșnicia. În versurile sale se simte sfială, duioșie, delicatețe feminină, dor sfâșietor de casa părintească, toate însumând un sentiment de responsabilitate.

 

 

 

 

 

 

    Cine dorește să afle ce au simțit românii din Basarabia în perioada când li s-a confiscat și limba și istoria trebuie să citescă poezia lui Vieru, poate de aceea limba română este folosită în poeziile sale ca apa în timp de secetă. Când citim sau ascultăm o poezie de Grigore Vieru simțim că trebuie să acordăm o importanță mare fiecărui cuvânt, pentru că a fost obținut cu greu.

     Nu a fost doar ,,poet al cetății”, așa cum adesea a fost supranumit, dar mai mult a ieșit în cetate luptând pentru marea sa familie – poporul. Rimele sale au reușit să facă a vibra inima națiunii într-o măsură rar întâlnită. A făcut lacrima să răsară, zâmbetul să înflorească pe fețele unui întreg popor.

    Grigore Vieru a dat cuvinte de joacă copiilor, cuvinte de iubire tinerilor, cuvinte de dor și jale bătrânilor, versuri și muzică cântăreților, entuziasm idealurilor naționale. Operele sale pline de sinceritate, simplitate și profunzime continuă să participe activ la educarea copiilor, deci, la construirea unei societăți cu valori fundamentale adevărate.

     În versurile lui Vieru predomină atmosfera de luminozitate. Chiar și peste ani răsună ca un ecou vocea profund poetică, magică, rostită pe un ton firesc, uman, natural. Versurile sale despre mamă sunt de asemenea neobișnuite, deloc simple, însă, în ele nu-i cultura versului, oricât de importantă ar fi, ci cultura sentimentului.

      Conștiința patriotică a poetului își trage rădăcinile din satul lui natal, din casa de lut a mamei. Drama întregii Basarabii, Grigore Vieru a conturat-o cu lacrimi în vers. Aureliu Busuioc menționa despre Vieru: ,,Om cu merite, ca și noi, dar mai multe, om cu păcate ca și noi, dar mai puține.

     El este mai mult decât poet, este sufletul Basarabiei. Pentru el dispariția lui fizică nu înseamnă moarte, el trăiește prin poezie, prin frumosul cultivat. Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele Grigore Vieru. El a fost, este și va rămâne.

     Versul său emană o energie creatoare în stare să apropie pe poet de Dumnezeu:,, Scriu pentru că vreau să-L văd pe Dumnezeu de aproape”, iată programul lui Grigore Vieru, formulat succint într-un gând de-al său.

    Grigore Vieru este poetul începuturilor, ființă pământeană și nepământeană deopotrivă umedă de roua lacrimilor vărsate de-a lungul veacurilor de românii basarabeni. Sursa poeziei sale este viața în toată complexitatea ei: copilăria, bucuria tinerească, neliniștea și suferința iubirii absolute. Poezia lui este dedicată, e o carte de lectură eternă: o viață de om de la naștere la moarte, transpusă uneori moale și fin, alteori aspru, retoric și povățuitor.

        Cu chipul blând, cu mintea strălucită, un om bun și iubitor de oameni, iubitor de țară, așa era Vieru. A fost o minte strălucită, o voce singulară de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei românești. Grigore Vieru este în casa fiecăruia prin cărțile sale pentru toate vârstele. Depuneți flori în fiecare zi și citiți, recitiți, memorizați poezia lui  și atunci nu veți sărăci nicicând.

 

            

 

             Bibliografie:

1.     Cimpoi M., Grigore Vieru, Chișinău, Prut Internațional, 2005;

2.     Codreanu T., Duminica mare a lui Grigore Vieru, Iași, Princeps Edit, 2010;

3.     Vieru R., Omul duminicii, Chișinnău, Prut Internațional, 2014;

4.     Un discipol a lui Orfeu, Chișinău, Prut Internațional, 2005.

 

    

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu