Prof. înv. primar PRELIPCEANU VIOLETA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ „TIBERIU CRUDU’’ TUDORA
COM. TUDORA, JUD. BOTOŞANI
,,Sunt
iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de
plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a
consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o
operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară.
Poet liric, cu o sensibilitate mare, dedică poezii sufletului omenesc. Poet
al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii –
poet al lucrurilor sacre, aşa e definit Grigore Vieru.
„Grigore Vieru a fost mai mult
decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariţia fizică
nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în
inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă
a culturii naţionale .
Tot ce e mai frumos astăzi
poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape,
fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără.A ajunge să poţi să redai
istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi
că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un poet ales.
Aşa a fost Grigore Vieru – poet
al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai,
Mamă, Patrie, Iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre.
Acest om plăpând cu suflet de
copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului
nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin
bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată
pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi ,de crezuri
religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul
care a locuit la marginea unei iubiri.
Am
pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mândrim mult cu
Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira-o multe
generaţii mângâindu-şi sufletele cu versurile lui.
Grigore Vieru a fost poetul
Dragostei de viaţă, al Dragostei de Ţară, al Dragostei de neam, al
Dragostei de Adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur,
prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin
valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie”(ZalturVictoria)
Grigore Vieru rămâne a fi un
poet model în cultura română, dar în același timp și extraordinar, de
neîntrecut. El este asemenea unui satelit al ”Luceafărului”.
Poeziile sale stau la baza
excelenței și originei bunei înțelegeri, compoziției armonioase și creației
autentice. Nu există copil, elev sau matur care n-a citit și n-a iubit creația
scriitorului. Poeziile lui sunt ușor memorabile și se fixează în conștiința
oricui. Inimile fiecăruia dintre noi tresar, atunci când auzim vreun vers
al poetului, deoarece acestea sunt înarmate cu cele mai deosebite mărci
stilistice și conținând un amalgam întreg de pasiuni patriotice ascunse printre
rândurile vierene, care adunându-se în unison, te doboară și îți prefac inima
și, cu sufletul rigid, într-unul plăpând și insuflat de năzuință. Ți se deschid
ochii împreună cu conștiința și adorația față de neam, de plai, de mamă, de
frate și de bună credinţă, cum doar poetul a cunoscut-o.
(Nichita Stănescu)
Grigore Vieru a fost comparat
pe bună dreptate cu Eminescu, Coșbuc, Goga, Blaga, dar această comparație nu
trebuie oprită la nivelul exprimării artistice.
Grigore
Vieru întrupează, în ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o
înzestrare spirituală de excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă
a naţiunii sale. O conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare dată, de realităţile
convulsive ale unei istorii adesea vitregi, de trecutul naţiunii sale, de
amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba română, amputată, interzisă,
pusă sub semnul întrebării de atâtea ori.
Exemplaritatea
destinului poetic al lui Grigore Vieru este dincolo de orice îndoială. După cum
e dincolo de orice îndoială expresivitatea gravă a versurilor sale,
solemnitatea muzicală a enunţurilor lirice, armonia frazei, precum în poezia
intitulată sugestiv Ars poetica: „Merg eu dimineaţa, în frunte, /
Cu spicele albe în braţe / Ale părului mamei. / Mergi tu după mine, iubito, /
Cu spicul fierbinte la piept / Al lacrimii tale. / Vine moartea din urmă / Cu
spicele roşii în braţe / Ale sângelui meu – / Ea care nimic niciodată / Nu
înapoiază. / Şi toţi suntem luminaţi / De-o bucurie neînţeleasă”.
Grigore
Vieru rămâne a fi un poet model în cultura română, dar în același timp și
extraordinar, de neîntrecut. El este asemenea unui satelit al ”Luceafărului”.
Poeziile sale stau la baza excelenței și originei bunei înțelegeri, compoziției
armonioase și creației autentice. Prin prisma melodioasă și desebitei limbi
române, Grigore Vieru a reușit să ilustreze cele mai distinse idealuri ale
spiritualității neamului
Valoarea,
adevărul şi reprezentativitatea poeziei lui Grigore Vieru fac din regretatul poet
o prezenţă emblematică a literaturii române contemporane.
Marile teme prezente în creaţia sa: Mama,
Iubirea, Copilăria, Graiul vor fi mereu actuale, fiindcă acestea izvorăsc din
divinitate şi nu pot fi mişcate de nimeni şi de nimic.
Acesta este Grigore Vieru, poetul, care
o viaţă de om serveşte cu dăruire poezia. Contemporan cu noi, el este şi un
exponent al ideilor dominante în conştiinţa noastră naţională pe care le
exprimă artistic şi le îmbogăţeşte cu sufletul său. E un poet fructuos, mereu
sensibil la freamătul inimii şi la zbuciumul timpului, e poetul epocii noastre.
Un cuvânt despre poetul Grigore Vieru produce emoţie, trăire firească impusă
dincolo de toate ce se produc în viaţă, împreună cu alţi creatori iluştri,
reprezintă o şcoală poetică, în care poezia este chiar viaţa şi sufletul
omului.
Opera marelui poet ne-a menţinut
demnitatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranţă, cu adevăr şi cu puterea de a
continua mereu cu fruntea sus: „ Ne-am ţinut veşnic de limba română într-un deşert
aprins în care singura umbră era- umbra ecoului”- zicea poetul Grigore Vieru.
Ca nimeni altul dintre contemporani, poetul stăpâneşte cuvântul adică, limba
română „pe care a învăţat- o o viaţă şi a sacralizat-o. Iată ce mărturiseşte
însuşi autorul: „Două lucruri în astă lume au fost zidite până la capăt: Biblia
şi Limba Română”. Perfecţiunea, frumuseţea Limbii Române e lucrarea lui
Dumnezeu, crede Poetul.
Secolul nostru are pretenţia de a
regăsi în firea literaturii o esenţializare a faptelor din întregul nostru
univers, de sublimare a originalităţii în orizontul de aşteptare al omului de
azi, atras de esenţe primordiale. Totuşi, harul de poet sau scriitor nu se
subscrie acestei idei atâta timp cât deţine seva interesului în toate vremurile
şi rezistă esenţialmente în pofida unor metamorfozări conceptuale din epocă.
Bibliografie :
Florentina Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții şi al bucuriei’’, în Revista Știința literară Nr.2 (25),
2012
Eugen Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi”, în Caiete
critice, 1974
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu