Prof. Olguța Șchiopu
Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, Botoșani
Românilor de dincolo de Prut le-a fost dat să trăiască
istoria altfel. Literatura, în special cea lirică, a fost modelată după tipicul
idealului basarabean. Sensibilitatea, constituie trăsătura fundament. Ei suferă,
dar în același timp își bandajează rănile sufletești, adunate de-a lungul
veacurilor, prin expunerea naturii, a peisajului românesc care nutrește după
unire. Într-un astfel de context s-a format poetul Grigore Vieru și în același
timp pentru acest scop a ridicat tiparul poetic al moldovenilor: pentru a crea
o coeziune între cele două maluri ale Prutului, dar mai mult decât atât pentru
a da o nota de optimism sufletului istovit de ură și neliniște.
Grigore Vieru, nu trebuie înțeles prin operă
ci prin context. De aici i se trage toată seva de imagini și spectrul senzorial
puternic, practic, la el totul vine din dragoste. Acesta și-a găsit în versuri spațiul
ideal de desfășurare a personalității sale.
Opera sa a cunoscut mai multe etape, mai
multe stări. În fiecare s-a identificat exclusiv prin optica societății în care
se afla.
Tema mamei, concepută ca un principiu
cosmic, ca un simbol al continuității, este o temă fundamentală a literaturii
basarabene. Conceptul în sine a devenit o dimensiune, sacralizată în anumite
momente și nuanțată în tonuri și subtonuri care au transcris noile deschideri
ale epocii. Grigore Vieru cu imaginea
propriei copilării, marcate de lipsa părinților prinși în jocul puterii-denumit
război, acordă chipului mamei o pleiadă de poeme care îi denotă astfel
înclinația spre juvenil, matern și pofta lui pentru bucuriile simple. Acestea
se reflectau în privirea lui „din inel, din flori de tei ”. Mama poetului,
concretă, reală, veghetoare și însuflețitoare a spațiului copilăriei, care este
unul matern, devine mamă a tuturor. Aceasta este percepută asemeni unui totem pe
care autorul, natura, țara-în cele din urmă-îl păstrează pe frontispiciu: „Ușoară maică, ușoară / C-ai putea să mergi
călcând / Pe semințe ce zboară / Între ceruri și pământ[...]” („Făptura
mamei”).
Poetul o creionează pe mamă asemeni unui
mozaic. Din această perspectivă ea are capacitatea magică de a repara și a întreține
întregul, starea de echilibru a omului și universului: „Această lună plină / De
nu va răsări, / În locu-i răsări-va / Lin chipul maică-mi” . Plenar, abordarea
în această direcție a lui Grigore Vieru îl califică drept un păstrător al
amintirii mamei într-o variantă circulară, nemuritoare.
Etapa jocului este redată excepțional în
versurile lui Vieru, dată fiind perioada în care acesta îi pune bazele. Vizualizarea
trecutului ridică întrebări și incertitudini asupra puterii poetului de a
transcende de la mâhnire, ură, frustrare la o privire pură, neîntinată de copil
care trăiește totul pentru prezent. Copilul creat de către poet preface
curcubeul într-o coardă, astfel se revine la capacitatea perceptivă și
intuitivă a frumosului. Folosește un câmp lexical simplu, clar și la îndemană:
„Am găsit în prag un ou, / Oușorul este nou / Nou ca roua de sub stele / Cald
ca gura mamei mele. ”(„Oul”). Reactualizează, astfel, și dă un farmec original
motivului specific românesc al copilăriei recuperat din viteza secolului.
Un capitol aparte în creația sa îl
constituie poezia de inspirație națională și socială. Aici s-a conglomerat
întregul amar, atât al poetului cât și al neamului moldovenesc. Cenzura în care
acesta și-a petrecut jumătate din carieră l-a condus spre o dorință și mai
fierbinte de a scrie despre obidirile, suferințele crunte pe care le-au dus cu
un autentic patriotism și cu jertfelnică dăruire romanii dintre Prut și Nistru.
El a fost vocea lor, el i-a alinat prin versul lui, acel dor de a auzi vorba
românească și de a trăi la unison cu frații din țara mamă: „Pentru ea la Putna
clopot bate, /Pentru ea mi-i teamă de păcate, /Pentru ea e bolta mai albastră, /Pentru limba,
pentru limba noastră” („Pentru ea ”). Acesta invocă de asemenea giuvaierele
istoriei noastre comune: Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul.
Grigore Vieru, construiește prin
întreaga sa operă o punte de legătură între România și Moldova, dar mesajul lui
merge mult mai departe. Acesta vine să încurajeze simplitatea, naturalețea, spiritul
liber al copiilor. Mesajul invită la un moment de meditație asupra iureșului
incontrolabil și fără temei în care ne aflăm și tot prin ceea ce a lăsat scris,
Grigore Vieru ne lasă un moment să reflectăm la spiritul și conștiința noastră
națională. Cu o urmă de candoare și bunătate ne inspiră pe fiecare dintre noi
să privim în sufletul nostru cu alți ochi, de data asta plini de compasiune și
sinceritate asemeni imaginii pioase a acestui poet magistral care a dărâmat
zidul sovietic dintre români si moldoveni și ne-a dat o nouă identitate prin
creația sa care imprimă caracterul nostru național ținându-ne sub același standard.
Bibliografie:
· „Acum şi în veac”- Grigore Vieru, Editura
Litera.
· „O
istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”- Mihai Cimpoi, Editura Arc
(pag. 188-192).
· https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu