Prof. SANDU MIHAELA
Apariția dramaturgiei și a reprezentărilor
scenice este strâns legată de practicile
religioase din Grecia Antică, închinate zeului vinului, al vegetației și al
fertilității, Dionysos. Nietszche este cel care afirma in lucrarea sa despre
nașterea tragediei, că:
‘devoltarea artei este legată de
duplicitatea apollinicului si
dionisiacului’[1].
Originea dionisiacă a acestui gen este
literar expusa și de către Aristotel, filosoful
care prezintă ceremonialul dionisiac însotit
de cântece grave și
solemne(‘’ditirambii’’), de sacrificiile
făcute in cinstea zeului(animalul preferat fiind țapul-‘’tragos’’, de la care deriva
și numele tragediei) si de consumul de carne crudă-‘’omophagia’’, ceremonie
care evolueaza până în zilele noastre până la stadiul de sfârsit tragic.[2] In Antichitate, actorii care se detașau din
rândul corului ce însoțea acest ceremonial, purtau o mască teatrală-‘’persona’,
termen ce servește drept atribut al ființei fictive actante: personajul.
Opera dramatică are funcția de purificare-’’ridendo
vindicat mores’’, funcție cathartică, de corectare a defectelor umane prin stârnirea râsului:
’’Spectatorii pleacă amuzați și satisfacuți ca au putut gusta o glumă îndreptata împotriva lor, în loc să fie zguduiți de adevărul care le-a fost dezvăluit.’’ (A.Adamov)
Dar acelasi efect moralizator îl are și
conflictul tragediei, întrucât mila și groaza produc adevăratul catharsis . Tragedia ‘’King Lear’’, aparținând marelui
scriitor englez W. Shakespeare, se concentrează pe ideea că răul se poate
instala la orice nivel al unei societati. Regele Lear este exponentul clasei
celei mai inalte , el fiind regele Angliei si tatal celor trei domnite: Regan,
Goneril si Cordelia. Cifra magica ‘’3’’ isi face aparitia prin intermediul
prezentei celor trei fete, echivalentul
celor trei casete din opera
bine-cunoscutului filosof și psihanalist, Freud.
Regele își supune fiicele unei probe prin
intermediul căreia acestea au posibilitatea să-si demonstreze natura sentimentelor
fata de parintele lor. Prin intermediul acestei probe își face apariția motivul
‘’alegerii casetei’’,motiv prezent în
scrierile lui Freud. Acest studiu despre operele de sorginte folclorica, in
care cifra 3 apare frecvent ca semn al echilibrului perfect, al stabilității,
al desăvârșirii si perfectiunii, prezintă motivul alegerii intre cele trei
casete:de aur, argint si plumb, fiecare dintre aceste elemente definindu-se ca
o reprezentare a uneia dintre fiicele regelui.
Perfecțiunea este asociată femeii celei mai
frumoase, având ca trăsătura de remarcat-mutenia. Dintre toate fiicele sale, fiica cea mai
mică, Cordelia, nu se ridică la nivelul asteptarilor regelui. Prin urmare, este
alungată din regat împreuna cu slujitorii care incearca sa ii ia apararea, iar
averea este impartita celorlalte doua
fete. Regele Frantei este impresionat de modestia Cordeliei si decide să se
căsătorească cu ea. Regele Lear descoperă adevărata față a fiicelor sale.
Initial, este dezamăgit de Goneril, care detinând puterea, nu simte nevoia
să-și mai respecte tatăl. Lear se detaseaza brusc de lumea artificiala in care
a trait. Valorile pe care le cultivase anterior se dovedesc a fi lipsite de
fond. Lumea pe care a construit-o se prăbuseste. Meschinăria celor din jur îl
conduc pe Lear în pragul nebuniei. Dacă
ne gandim la perioada Evului Mediu, perioada in care se considera ca omul este
reprezentarea diavolului, trupul este doar o ispita, interpretam această
devalorizare ca fiind negarea a tot ceea ce este bun. Prin crearea unei lumi după bunul plac, Lear
refuza realitatea care îl inconjura. Trecerea
se face brusc, Lear dovedindu-se incapabil sa solutioneze, dar mai ales sa accepte situatia in care se afla.
Bun cunoscător al psihologiei umane,
Shakespeare creează prin King Lear o impresionanta poveste despre onoare, tradare,
uzurpare lacomie si dezamăgire produsă de neimplinire amoroasa.
Tragedia sa este una a izolarii, a
rasturnarii valorilor si a acceptarii dureroase a infrangerii. Opera urmareste regresul in plenitudinea lui,
involutia sociala. Ba mai mult, opera
pune accent pe raportul dintre aparenta si esenta, pe de o parte, iar pe de
alta parte pe motivul sortii schimbatoare-‘fortuna labilis’.
Bibliografie
Tudor Vianu, Scrieri
despre teatru, ed Eminescu, Bucuresti, 1977
Tiutiuca, Dumitru, Teoria
Literara, Institutul European, 2002
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu