Profesor Pricopciuc Daniela
Specialitatea: Limba și literatura română
Grad didactic I
Școala Gimnazială Nr.7 Botoșani
,,GrigoreVierueste un mare șiadevărat poet.
Unul din subiectele
care i-a preocupat pe exegețiipoezieiluiGrigoreVieruîlconstituierevenirea la
izvoarele din care a descinsșigrațiecărora s-a afirmat ca fenomen artistic
multidimensional.Încă de la aparițiaprimelor volume,
criticaliterarăsemnalacăpoetul se integreazăfermîntradiție, alimentându-se din
folclorși din literaturaclasicășicăprincipalele motive ale creației sale sunt
de filiațiefolclorică.Astfel, motivularborelui, al teiului, al mamei, al comunicăriivegetalesaucel
al morții vin din arealulcânteculuifolcloric, înexistențaomului traditional. Tentaţiaviereană
de a reiteraviziuni/principii arhetipale – viziuneamioriticăasupravieţiişi a
morţii, dorul, ca emblemă a moduluiromânesc de a fi, omniprezenţaspirituluisacru,
feminitatea/maternitateaidentificatămiticcu Universul,
iubirea, ca principiuarmonizator al fiinţeişiUniversului,
mito-poetizareacopilăriei, ca stare paradisiacă
– se revendică, în egalămăsură, din „ontologiaarhaică” româneascăşi din
modeluleminescian (fundamentat, la rându-i, pe aceasta).
Pentrupoetul din Pererâta, dorulsălășluieșteîninimacurată, însufletulcelui
care iubeșteși care estecontinuuconectat cu universul. Înpoemul de
facturăfolclorică, Femeia, teiulesteelogiatarborelevăzut
ca izvor de iubire, care posedăcalitățiinedite, simbol al perenitățiineamului,
loc protector șichiar loc de naștere, de început,dobândind, prinurmare, un
sensontologic.Pringenelefemeiicomunicăuniversul,
aceastăcomunicareuman-astalăpunândînevidențăcelemaiînaltetrăiriomenești,,Subteiceînflorește/ Ea, frumoasă, se
oprește.// Printregenelefemeii/ Răsărea pe cerșiluna./De sub teiceînflorește/
Ea, frumoasă, se pornește.//,,Rămâneți cu bine, doi/ Tei cu tremurândefoi!”/ ,,O, drum bun! Nu-s unul, oare?! ”// Printrefoi ca printrelacrimi/
Răsăreașisfântulsoare.
PoezialuiGrigoreVieru
se aseamănă cu broderie țesută pe cămășiletradiționaleromânești, deoareceînele
se întâlnesc motive ale gospodărieivegetale. Aidomațăranuluiautentic, poetul se
smereșteînfațaSoarelui, a Ploii, înfațaizvorului, simbol al permanenţeişigerminării
continue în plan ontologicşi creator,sau a frunzeipurtătoare de veșnicie: Mă rog de tine, ploaie,/Cândzboricătreplanete,/Stropeşteguramamei/Şi-o
apără de sete.//Mă rog de tine, codru,/Căcianiităi tot
fi-vor!/Cuprinde-icaldfiinţa/Şi-o apără de vifor.//Mă rog de tine,
iarbă,/Mângâie-italpagoală/Şisareagrea din oase/Şi-o apără de boală.( Mă rog de
tine).
GrigoreVieruvatinde
constant să (re)instaureze un universarmonios. Însemne ale sacralităţiipoartă,
încreaţiaviereană, copilăria, ca spaţiu paradisiac,satul, învestit cu
valenţemiticeșimetafiziceşifavorizândalunecareaînveşnicie, casa părintească,
circumscrisăsimbolisticii „centrului” („zona sacruluiprinexcelenţă”, după
Mircea Eliade) şiavândstatut de axis mundi pentrufiinţaviereană, mama, ca
principiuîntemeietor al fiinţeişi al Universului,iubirea, echivalentă cu
fiinţareaşiconferindu-iacesteiasens (Fiindcăiubesc),limba/creaţia,
ca rostiresacră a fiinţei. Resacralizarealumiiîşirevendică, astfel, o
valoareontologică, exprimând nostalgia Fiinţeişiasipraţia de a
restituiarmoniaşipuritatealumii.
Revendicându-se din
„sămânţa” poeticăeminesciană, GrigoreVieru are atâtconştiinţavaloriiontologice
a limbii (şi a limbajului poetic), câtşi a roluluiexercitat de
Eminescuînafirmareaacestora: „O, graiule!
Oglindăîn care, ca o vieşiroşiefrunză, se vedesufletulnostru,
celnecuntenvibrând, la fel ca şiflacăragândiriinoastrecontopităaproape cu cea a
frunzei de purpur!... Mişcătoarefereastră-n Universprin care
răzbatesprenoimuzicasferelor de sus, tulburătoareamireasmă de tei, fereastra pe
care Eminescu pare să o fi uitatdeschisăpentruvecii ca pe inimasa!” (GrigoreVieru.
Prefaţă la volumulTaina care măapară).
Profunzimeaşidramatismultulburător,
naturaleţeaşimelodicitateafolcloricăîmbinate cu dorinţa de a
pătrundeîntainelesufletuluiumanîiasigurăpoezieiluiGrigoreVierupopularitateînrândurilecelormarişimici.
Opera lui a devenitsinonim cu Mama, Patria, Credinţa, Copilăria, Casa
părintească, cu IstoriaşiLimbaacestuineam, cu Natura pitorească a
plaiuluinostrumioritic. Rămâne, incontestabil, o voce de o
expresivitatedeosebităînpeisajulpoezieiromâneşti. Un pom
înfloritesteacestminunatcântec din adâncurilefiinţei, numitGrigoreVieru.
Bibliografie:
Butnaru, Tatiana, Sensurimitofolcloriceînpoeziacontemporană, înLimbaromână, nr.1-3/2007
Cimpoi, Mihai, GrigoreVierușitimpuloriginar, Prefață la vol. Taina care măapără, Iași, 2008
Rotari, Dorina, Eminescianism de esențăarhetipalăîncreațialuiGrigoreVieru, înStudia Universitatis Moldaviae, nr.10/2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu