BURSUC
CARMEN- STEFANIA, profesor învățământ primar,grad didactic I, Școala Gimnazială
„Ion Bojoi”, Flămănzi
,, In aceeasi limba
Toata lumea plange,
In aceeasi limba rade un pamant,
Ci doar in limba ta durerea poti s-o
mangai ,
Iar bucuria S-o presimti in cant…’’
„ Sunt iarbă; Mai simplu nu pot fi ” așa
se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de
limbă și de neam. A iubit poporul român până la lacrimi și și-a consacrat
întreaga sa viață copiilor, îndrăgostiților, maturilor, lăsându-ne o opera
monumentală, de o muzicalitate și-o frumusețe rară. Poet liric, cu o
sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului
și al dragostei, al baștinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor
sacre’’ așa e definit Grigore Vieru.
„Grigore Vieru a fost mai mult decât un
poet, a fost însuși sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariția fizică nu
înseamnă moarte, el trăiește prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile
copiilor. A fost, este și va rămâne Pilonul de rezistență a culturii naționale.
Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Și cerul cu stelele, și ochii măicuței ne sunt mai aproape, fiindcă
iubesc și au o taină sus care ne apără. A ajunge să poți să redai istoria
neamului în poezie, să poți să aperi ce-i al tău prin poezie și să crezi că
ești auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă că ești un poet ales’’. Așa a fost
Grigore Vieru – poet al neamului, care a știut cel mai bine să așeze alături
cuvinte precum Grai, Mamă, Patrie, Iubire și de aceea merită cununa
recunoștinței noastre.Acest om plăpând, cu suflet de copil a trăit în limba
română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai
bun. Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate și iubire de semeni.
Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite
țări, de diferite naționalități, de crezuri religioase îl pomenesc,
apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-și de omul care a locuit la marginea
unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri… Ne
mândrim mult cu Grigore Vieru, cred că moștenirea care ne-a lăsat-o o vor
admira multe generații mângâindu-și
sufletele cu versurile lui. El a fost poetul Dragostei de viață, Dragostei de
Țară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr, să-l aducem copiilor și nepoților
noștri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne și noi prin vremuri, căci un popor
rămâne în istorie prin valorile pe care le creează și le păstrează cu
sfințenie.” (Zaltur Victoria )
Grigore Vieru a găsit în majoritatea
lucrărilor sale o expresie surprinzătoare, plină de sacralitate , a funcției graiului matern:„Iar când nu poți/ Nici
plânge și nici râde,/ Când nu poți mângâia/ Și nici cânta / Cu al tău pământ/
Cu cerul tău în față/ Tu taci atuncea/ Tot în limba ta.
Poetul sacralizează graiul – limba .
Graiul matern e totul, afirmă poetul prin imagini vii, memorabile: „Semn dulce
e/ Semn tare/ Din el vioara-i scoasă/ Și leagănul și pragul/ Și grinzile la
casă.
Dragostea pentru,, publicul’’ natal ia
de asemenea forme dintre cele mai diferite, de la o zicere ca cea din „ Cântec
de dimineață”:„Cui îi e dor de al său pământ/ Se ridică din mormânt”
Grigore Vieru a cucerit neamul și prin
versuri de o sinceritate totală față de Eminescu. Poezia sa „ Legământ ”este
recomandată în acest sens, este un „testament spiritual” propus urmașilor, o
contopire totală cu zestrea sacra ce ne-a rămas de la Eminescu. În fiecare
strofă se simte revelația nemărginitoare exprimarea lui Eminescu prin versuri
simple, ca textul unui testament care nu admite nici metafora, nici
ambiguitatea.
Grigore Vieru rămâne a fi un poet model
în cultura română, dar în același timp și extraordinar, de neîntrecut. El este
asemenea unui satelit al ”Luceafărului”.
Poeziile sale stau la baza excelenței și
originei bunei înțelegeri, compoziției armonioase și creației autentice. Prin
prisma melodioasă și deosebitei limbi române, Grigore Vieru a reușit să
ilustreze cele mai distinse idealuri ale spiritualității neamului, chiar și cu
destinul său nefast, dar fermecător oricum. Probabil, pentru că afecțiunea față
de acest popor și plai natal n-a avut limite pentru el. Poeziile lui sunt ușor
de memorat și se fixează în conștiința
oricui. Inimile fiecăruia dintre noi tresar, atunci când auzim vreun vers al
poetului, deoarece acestea sunt înarmate cu cele mai deosebite mărci stilistice
și conținând un amalgam întreg de pasiuni patriotice ascunse printre rândurile
vierene, care adunându-se în unison, te doboară și îți prefac inima și, cu
sufletul rigid, într-unul plăpând și insuflat de năzuință. Ți se deschid ochii
împreună cu conștiința și adorația față de neam, de plai, de mamă, de frate și
de bună credinţă, cum doar poetul a cunoscut-o.
Unitatea neamului, frăția dintre popoare
și evocarea unei istorii adevărate în detrimentul celei imposibile, au fost
temele pe care Grigore Vieru nu s-a sfiit să le expună în opera sa. Astfel putem să afirmăm cu certitudine că una
dintre ”stelele” literaturii române este și va rămâne un erou național, ce a
avut curajul mereu să vocifereze nedreptatea la care a fost supus el și poporul
său.
Grigore Vieru este un poet care și-a asumat greul unui grai,
trecându-l prin inima sa și, încărcat de rabdare, înțelepciune și frumusețe, îl
întoarce semenilor săi, care-i deschid de bună voie inima să-l primească,
pentru a duce mai demn pe mai departe viața în spiritul dreptății și al iubirii ce covârșește și poate birui totul,
al credinței față de cele nepieritoare și al nădăjduirii ce nu poate da greș,
un asemenea poet rămâne-va „suflet în sufletul neamului său”.
„Grigore Vieru se cuprinde în inima
românilor ca Vârful de Dor în lumina Bucegilor, ca mireasma pelinului în câmpia
Bărăganului, ca strugurii în viile Moldovei întregi și ca miraculoasa noapte a
colindelor în fereastra copilariei. Tot timpul inspirat și blând, plin de
furtunile ce domină povestea Nistrului, înscriindu-și durerea în Marea Neagră.”
(Fănuș Neagu)
În încheiere, menţionez că opera lui
Grigore Vieru este un dar naţional, pe care trebuie să-l preţuim şi, ori de
câte ori vom avea nevoie de o alinare a sufletului, să-i recitim poezia şi s-o
propagăm în rândurile tinerilor, ale copiilor. Cuvântul lui Vieru să circule ca
un mărgăritar din tată în fiu, pentru că e poetul care a atins cele mai fine
strune ale inimii; e Poetul cu literă mare. Precum spunea Grigore Vieru că
,,Până la lacrimi mi-e dragă viaţa”, aşa şi nouă ,,Până la lacrimi ne este dragă
creaţia sa”.
„Dacă
există o veșnicie românească, această veșnicie ar trebui să se numească Grigore
Vieru, fiindcă ea ne cuprinde pe toți.”
Bibliografie:
1.Tudor Topa,,Voievozii
inspiratiei’’,Chisinau,2007;
2.Grigore Vieru,,Taina care ma apara’’.Iasi,Ed.Princeps,2008;
3.Literatura si Arta Moldovei-,Enciclopedie-Chisinau;
4. Petru Soltan,,Calendar
National’’-Biblioteca Nationala a Republicii Moldova,Ed. 1995/2010
5. Eugen Simion,,Grigore Vieru,un poet
cu lira-n lacrimi”’,in Caiete critice,nr. 1-3,1974;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu