Podovei
Marcela, limba și literatura română, grad didactic I,
Liceul
Tehnologic ,,Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona, Botoșani
Rezumat
Spiritul poetului Grigore
Vieru a fost mereu jovial, pozitiv și plin de optimism, însă mânat cu îndârjire
de un vis: unirea Basarabiei cu România. Multe dintre versurile lui au afirmat
fără rețineri că pământul din dreapta Prutului e frânt din trupul României Mari
și reîntregirea e de datoria noastră. Rostind graiul strămoșilor a exprimat
teme precum mama, patria, graiul, iubirea, războiul, copilăria, artistul sau
creația. Pe lângă poezie, poetul a militat pentru împlinirea idealului său prin
numeroase activități, făcând parte din mișcări și adunări având drept scop
dobândirea libertății de exprimare în limba română și încercarea de unire cu
România. Caracterizat de o sensibilitate aparte, își asumă statutul de
păstrător al graiului stămoșesc prin poezie, peste veacuri, de unificator prin
cuget și simțiri al unui neam al cărui sevă îi curge prin vene.
Ochii îs doi și-s triști,
d-apoi inima, singură?
…un gând care l-a urmărit pe Grigore Vieru în
așa măsură, încât totdeauna a căutat să nu-și lase inima singură, încurajând-o
să bată cât pentru două: una pentru Basarabia și una pentru România. De aceea
spiritul său a fost mereu jovial, mereu pozitiv și plin de optimism. Dintr-un
dor nestăvilit față de unitatea neamului românesc, a așezat pe hârtie rânduri
nesfârșite de versuri, în care și-a exprimat fără rețineri visul. Volume ca Mulțumim pentru pace (1963), Versuri pentru cititori de toate vârstele (1965),
Poezii de seama voastră (1967), Aproape (1974), Mi-e dor de piatră (2010), scot în evidență atât dorința aprinsă de
a-i vedea pe frații separați de Prut trăind sub același nume, cât și credința
puternică în împlinirea acestui ideal.
Orfan de tată, Grigore Vieru își exprimă în poeziile sale toată
sensibilitatea pe care și-a însușit-o crescând în preajma mamei. Temele
predilecte regăsite în poemele sale sunt mama (,,Măicuțo, tu: vecie”), patria
(,,Funză verde grâu de vară,/ Ce-i frumoasă a mea țară”), graiul (,,Drag îmi
este graiul/ Ca un cer cu stele” ), iubirea (,,Nu, nu mi-e totuna/ Dacă vii, dacă
nu -/ Eu strig soarele, luna,/ Dar voiesc să vii tu.”), războiul (,,Pământul
zdrențuit/ De puhoaie,/ Spintecat de cutremure?!/ Sufletul rănit?!/ Stau
înfipte în glob/ Săbioarele.”), copilăria (,,Floare de poveste,/ Floare de
petunie,/ Ce frumoasă este/ Ziua de unu iunie!”), artistul (,,Crezând în marea
dimineață,/ Se duc artiștii-n necuprins./ S-au agățat mai mult de viață,/ Dar
și de moarte s-au fost prins.”) sau creația (,,M-am amestecat cu viața…/ M-am
amestecat cu dorul…/M-am amestecat cu cântul…”). Toate sunt aspecte ale
realității pe care poetul le-a surprins prin cele mai simple cuvinte, deloc
pretențioase, dar alcătuind metafore de o profunzime cu totul originală.
În anul 1973 scriitorul,
făcând parte dintr-o delegație a scriitorilor sovietici, ajunge în România
pentru a participa la o întâlnire cu redactorii de la revista ,,Secolul XX”.
Acum are ocazia de a vizita mănăstirile din zona Moldovei și face rost de mai
multe cărți în limba română. Firea sa sensibilă tresaltă la întâlnirea cu țara
al cărui fiu este și îl face să exclame cu hotărâre scopul pe care-l va urmări
întreaga viață: ,,Dcă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă
am visat să trec Prutul”, căci el consideră că: ,,Degeaba a venit libertatea,
dacă frații nu se cunosc între ei.” . Astfel, în perioada următoare își
construiește viața din episoade delimitate de călătoriile peste Prut, în
România, militând și activând pentru reluarea relațiilor și a dialogurilor cu
frații români. Își asumă statutul de păstrător al graiului strămoșesc peste
veacuri, de unificator prin cuget și simțiri al unui neam a cărui sevă îi curge
prin vene. Înarmat cu răbdare, demnitate și multă iubire pe de o parte și
puritatea versurilor pe de altă parte, Grigore Vieru își duce crucea cu care
soarta l-a hărăzit. Prin urmare este ales membru corespondent al Academiei
Române în 1993, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele
Limbii iar în 1992 este propus pentru premiul Nobel pentru Pace de către
Academia Română. Pe de altă parte, în Basarabia desfășoară nenumărate
activități în același sens, de a-și vedea visul împlinit. Astfel scriitorul se
înscrie în anii 80, în rândurile Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia,
reușind, prin versurile sale, să trezească în conștiința basarabenilor aceeași
dorință de revenire în patria-mamă. De asemenea, articolele pe care le notează
în publicația ,,Nistru sau la editura ,,Cartea Moldovenească” exprimă cu
înflăcărare un crez patriotic de neclintit. Sub auspiciile unei astfel de
trăiri, Vieru este unul dintre fondatorii ,,Frontului Popular din Moldova” iar
la 27 august 1989 face parte dintre cei care organizează și conduc Marea
Adunare Națională. Mânat de aceleași principii, poetul participă activ la
dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează
limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.
Dorința nestăvilită de unire
a românilor aflați de o parte și de alta a Prutului a fost atât de clar
exprimată, încât doar amintindu-ne de acest mare spirit îl și asociem cu
datoria supremă a tuturor românilor în fața strămoșilor. În versurile sale,
Grigore Vieru simte și cântă în numele unei Românii întregite, peste care
Prutul nu este decât un pod care face să fie trecerea mai ușoară, un înger
păzitor ce veghează asupra celor uniți printr-un grai sfânt. S-a spus cu
privire la acestea că ,,Ajunge să poți să redai
istoria neamului în poezie, să poți să aperi ce-i al tău prin vers și să
crezi că ești auzit de Dumnezeu prin el, înseamnă să fii un ales. Așa a fost
Grigore Vieru, poet național care a știut cel mai bine să așeze alături
cuvintele ca Mamă, Patrie, Iubire, Limbă.”
Bibliografie:
1.
ziarullumina.ro;
2.
wikipedia.org.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu