DespreGrigoreVieru

Cruţ Paraschiva,prof.înv.primar,gr.did.I,Şcoala Gimanazială Nr.1 Săveni

Au trecut optani de cândGrigoreVieru a plecatsă-şi continue poemeleînceruri. Devenit de multăvremeunsimbol al încercării de renaşterespiritualăşinaţionalăînBasarabiapostbelică, cum afirmacriticulliterarEugenSimion, el şigeneraţiasareprezintăpentruaceastăprovincieromâneascăce a simbolizatgeneraţialuiGogapentruTransilvania. Poeziasarespirămesianism. PentruVierucuvântuldevineapel, esenţă a uneigândirifocalizate, grefatăpeaceleelementeceintrăîncomponenţavalorilor care includţara, neamul, vatra.

Născutînanul 1935, cândbolşevismulstalinist se instauraînBasarabia sub pretextulechităţiisocialeşi al civilizaţiei, poetulvorbeştedespreprimiianica o perioadădeşisăracă, totuşifericităşidemnă. „Copilăria mi-a fostdesculţă. Dar nu m-am jeluitniciodată de asta. Am seceratdesculţşiporumbulnostru, pepământuleţulnostru, am culesdesculţstruguriitămâioşi din viişoaranoastră, nicieapreaîntinsă. N-am argăţit la nimenipentrucăeste o ruşinesăargăţeşti. La noinumaibeţivaniişileneşii care-şivindeaupământulargăţeau. Pământul, atâtcât l-am avut, ne-a hrănitprindărniciaşicuminţeniasa, la felprinostenealamâinilornoastre“.

Puţinmaitârziu, el trăieşteinconştient drama uneisfâşierilăuntriceîntreceeacesimţeaşice i se predaînclasă, la cursuri. „Ştiam de la şcoală, din mincinoaselemanuale, căsuntmoldovean, şinicidecumromân, adicăsunt de alt neam, de altălimbăşi de altădatină. Românieraucei din manuale, care ne «ocupaseră» şi ne «bătuseră» petoţi de-a rândul, ne «luaseră» bucata de pâine de la gurăşiculmea! – neobligausăvorbimromâneşte. Deci «nu» eramromân, daratuncicândmergeampevaleaPrutului mi se umezeauochii, privindprinpăienjenişulsârmeighimpatespresatul de pecelălalt mal“.

Într-un imensteritoriuromânesc, pustiit de războişi de secetă, cu sateleşioraşelerămasefărăpreoţi, fărăînvăţători, profesorişiingineri, fărăfuncţionaripublici, care odinioarăavea o aşezareînfiresc, intervinsituaţii care vorsăschimbeistoriaunuineam, limbaşitoateobiceiurilelui. Dar nimeni nu realizacă cine vreasă-l despartăpeVieru de limbasamaternă, de memorianeamuluisăucomitea nu numai un păcat de neiertat, darşiceamaiodioasăcrimăîmpotrivaideii de om.Poetul s-a transformat de nevoieînpedagogşiafăcutînBasarabiamaimultdecât a putut face o armatănumeroasă. Pentruînceput a alcătuit un volum de 200 de pagini, „Albinuţa“, carteapreşcolarului, un material care a făcutmaidificilărusificarea. Pentrucădacăbolşeviciiinvocaurusificareaprinlipsamaterialului didactic înlimbaromână (cesăfacem, ziceaurusificatorii, de ce nu v-aţi pus la punctşcolilenaţionale, noi nu putemlăsatineretulanalfabet. Societateasocialistă nu tolereazăanalfabetismul, aşacăînvăţaţiruseşte!), lucrarealuiGrigoreVieruestedincolo de plăcereajoculuişi a muzicii o faptăistoricăpentruînsângerataBasarabienatală. ManualulluiVieruexprimădragosteafaţă de patria română de la primul la ultimulrând al cărţii.Iatăcescriepoetulînsuşiîntr-o antologicălitaniededicatăunuiconfrate, Liviu Damian: „Cânderammic,/ măjucamîncuvinte./ Jucam prost/ Am pierdutaproape/ toatecuvintele./ N-aveam de la cine/ luaaltele./ Tata era luat/ şidusdeparte./ Mama tăcea./ Acumîncep/ Săînvăţ din noucuvintele./ Vai, la vârsta mea/ cegreu e să le-nveţi!/ Pânăcând spun mamă/ îmicreşte mare feciorul./ Pânăcând spun tată/ îmialbeştecapul./ N-am timp de pierdut,/ măsilescsă le-nvăţ/ măcarpecelemaisfinte./ Începsăfaccântece/ din numaidouăcuvinte“ (Abecedar).

PoezialuiVieru nu esteestetizantăsauexperimentală. Eaesteînprimulrândtrăire. Pentrucădoreştesăneaducăaminte cum săvieţuim, pentru cine şi de ce. Din poeziilemareluibasarabeanpoate fi sesizatlimbajulobsesivafectiv. El se traduce princuvinteaptesăcoagulezesensurilecelormaimulteenunţuripoetice, formulate peparcursulcarierei sale literare. Acesteasunt: mamă, casă, sat, pământ, limbă, patrie.

De multeori, mama şipământul, ţara, limbaîn care vorbeşti se confundăîncreaţialiterară a poetuluibasarabean. Ridicareaacestuiaşirespectulpe care-l doreştepăstratpentrulimbăşiţarăreprezintă nu doar un demers poetic, sublimîn sine, darfăcut de amorulartei, ci un act de înfăptuire a dreptăţii. De limbamaternă, izvorulviu al lacrimii de mamă nu tepoatedespărţinicichiarmoartea: „Înaceeaşilimbă/ Toatălumeaplânge,/ Înaceeaşilimbă/ Râde un pământ./ Cidoarînlimba ta/ Durereapoţi s-o mângâi/ Iarbucuria/ S-o preschimbiîncânt./ Înlimba ta/ Ţi-e dor de mama/ Şivinul e mai vin,/ Şiprânzul e maiprânz./ Şidoarînlimba ta/ Poţirâdesingur,/ Şidoarînlimba ta/ Tepoţiopri din plâns./ Iarcând nu poţi/ Niciplângeşinicirâde,/ Când nu poţimângâia/ Şinicicânta, / Cu-al tăupământ,/ Cu cerultăuînfaţă, / Tutaciatunce/ Tot înlimba ta“ (Înlimba ta).

Înipostazasa de bard, GrigoreVierunu se localizeazădoarîn „lacrima“ Basarabiei care i-a inundatochiul, înînsinguratamargine a ţării, ci îşiîndreaptăprivireaspreeaînsăşi, undegăseştesălăşluindcontrastele: „SuntînBucureşti, Mamă,/ Am văzutaici/ Chipulfrumuseţiiromâne/ Dar maimult m-au înfricoşat/ Ochiitulburiaiurii/ Şiaivrajbeiîntrefraţi./ Braţele de gheaţă ale făţărniciei/ Colţii de fier/ Ai pizmeişiaibârfei./ Aici am văzutchipulcurat,/ Dar tot aici,/ Şichipulstrâmb/ Al vânzării de frate./ Cu sufletulrănit,/ Voiparafrazapenipon: «ÎnBucureşti/ A fostînjunghiatăRomânia»./ Dar tot înBucureşti/ Reînvia-va./ Măîmprospătezzilnic/ Cu înălţătoarecuvinte/ ÎntruHristos./ Căcifărăele/ S-arbâhligura,/ Inima s-arumple de putregai/ Şimărogbiblic:/ Scoală, Doamne, să nu biruieomul“ (Contur).

Basarabia, caşicelelalteţinuturiromâneşti, a fostjucată la târgulnevolnic al marilorputeri.De aceea, viaţaoamenilor al căror exponent şipurtător de cuvânt a fostGrigoreVieru a fostpresărată cu tot felul de obstacole, cu ghimpiiuriişiaidesconsiderării.Dar asemenealor, marele poet nu şi-a schimbataurul din sufletpemonedelesuccesuluifacilşiniciiubirea de semeniîndeşertăciune.CredinţaînDumnezeu nu şi-arătăcit-o princugetăripăgâne, nicioptimismul nu s-a prefăcutînpesimism. Unuldintregesturilecelemaiimpresionanteşidefinitorii ale liriciiluiGrigoreVieruesteacela al sfidăriimorţiiînnumelevalorilor care-i călăuzescfiinţaşidaumarileînţelegeri ale creaţiei: „Mare eşti, moarte,/ Dar singură, tu./ Eu am vatrăundeiubi,/ Tu nu, tu nu./ Prin mine un cântec de dor/ A trecutchiaracu./ Eu am ţarăundesămor./ Tu nu, tu nu“ (Prin mine, un cântec).

Bibliografie:

Daşchevici, Tamara .PoetuluiGrigoreVieru [la aniversare] // Lit. şiarta . – 2008. – 21 febr.

Dolgan, Mihail. De ce ne place poezialuiGrigoreVieru?! : (O altăinterpretare a poeziilor "Formular" şi "Nu am, moarte, cu tine nimic") // Lit. şiarta . – 2006. – 14 sept.(Nr 37) .– P. 4.

Dorin, Mihai .GrigoreVieru, o conştiinţă // Literaturaşiarta . – 2009. – 29 ian.(Nr 4) . – P. 5.

"Ei l-au distrus" :[Interviu cu doamnaRaisaVieru] // Ziarul de Gardă . – 2009. – 12 febr.(Nr 5) .– P. 10 – 11.