Predeanu Simona-Petronela,
profesor de Limba și Litertura română, gradul didactic I,
Școala Gimnazială Nr. 1, Dorohoi, jud. Botoșani
Pornim demersul de la următoarele întrebări: De ce poezia lui Grigore Vieru trebuie promovată în rândul elevilor
români? Ce valori au făcut ca poetul să
se impună în conștiința cititorilor în
ultimele decenii? Răspunsurile pot fi multiple și nuanțate, dar considerăm
că e o datorie a profesorilor, mai ales,
ca opera poetului născut în Basarabia să
fie făcută cunoscută elevilor, să fie analizată, să fie citită, recitită și
recitată, ascultată. Opera
lui este un testament prin care suntem îndemnați să ne
iubim țara, părinții, să ne păstrăm cultura și identitatea în ciuda tuturor
vitregiilor vremii, pentru că numai așa putem dăinui și duce mai departe un
tezaur întreg de valori care sunt, mai mult sau mai puțin, cunoscute.
Grigore Vieru a lăsat o comoară de neprețuit – minunatele
versuri din care abundă dragostea de om, de mamă, de pământ, de grai și,
firește, dragostea pentru copii. Receptarea poeziei, în general, cere pasiune, perseverență, dragoste, e nevoie
de inițiere, de dobândirea unei anumite apropieri de aceasta, o cunoaștere care se identifică cu emoția, curiozitatea,
cu aflarea a ceva căutat, iar poezia lui Grigore Vieru merită orice efort. Din poezia lui Gr. Vieru
se observă responsabilitatea
civică a scriitorului, a omului
de cultură, care se simte, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare cuvânt
pe care îl rosteşte, adânc răspunzător de soarta neamului său, de destinul
limbii în care s-a născut.
Elevii români trebuie să știe că Grigore Vieru este poetul ce a
simbolizat încercările de reînviere spirituală și națională în Basarabia, o
provincie greu încercată de vicisitudinile istoriei, că a cultivat teme tradiționale și esenţiale: mama, patria,
graiul, iubirea, războiul, copilăria, artistul şi creaţia, că sursa
poeziei lui Grigore Vieru a fost viața în toată complexitatea ei: copilăria,
bucuria tinerească, neliniștea și suferința iubirii absolute. Poezia lui este
didactică, e o carte de lectură eternă: o viață de om de la naștere la moarte,
transpusă în forme parabolice, folosind un limbaj simplu, dar nu simplist.
Tema patriei
admite interpretarea a cel puţin patru
poezii, dat fiind faptul că, în viziunea poetului, patria se identifică cu mama
(Mamă tu eşti), cu Moldova / pământul străbun (De la tine, Poem),
cu locul / satul naşterii (Casa părintească, Satul meu, Acasă),
cu personalităţile marcante ale neamului nostru şi nu în ultimul rând cu
oamenii acestui pământ, plugarului revenindu-i rolul principal (Legământ, Iezii
lui Creangă, Ascultând pe Enescu, Către plugar).
Menţionăm că, pe lângă identificarea de către elevi a viziunii scriitorului
asupra noţiunii de patrie, abordarea temei respective presupune şi descifrarea,
în cadrul orei de literatură, a trăirilor poetului: ataşamentul sufletesc faţă
de pământul ţării, faţă de casa părintească şi faţă de satul natal,
statornicia, reazemul, patetism adânc interiorizat, dorul, mândria, admiraţia,
nostalgia revenirii etc. Ca procedee de lucru putem să abordăm:
a) Textul calchiat (Ex.:
„Mamă, / Tu eşti patria mea! / Creştetul tău – / ................/, Ochii tăi –
/ ............./, Palmele tale – /.............../, Inelul tău –
/............../ Basmaua – / ........./”. În acest caz elevii fie completează cu
variantele lor spaţiile libere, fie substituie substantivele ce denumesc părţi
ale corpului / fiinţei umane cu altele (ex.: paşii, gândurile, părul, ridurile,
plânsul) atribuind fiecăruia un element metaforic, ce face parte din noţiunea
de patrie (ex.: Ridurile tale – brazdele câmpiilor, plânsul tău – oftatul
de veacuri al neamului).
b) Diagrama Venn:
elevii, în urma discuţiilor pe marginea poeziei descifrate, iniţial în grupuri,
vor completa diagrama Venn, formulând concluzia cu privire la viziunea poetului
asupra conceptului de patrie, la stările trăite de eul liric, la motivele
prezente în poezie.
Tema mamei, ce cuprinde versuri de o remarcabilă
popularitate, este foarte dificil, mai ales în scopuri didactice, de ales
câteva opere reprezentative, deoarece poezia despre mamă a lui Gr. Vieru
reflectă o abordare amplă, din diverse unghiuri. Astfel, pentru ipostaza de
mamă reală, care i-a dat naştere şi l-a crescut, poate fi interpretată
poezia Cântec cu acul , pentru cea de chip
spiritual – Făptura mamei , de simbol – Această lună lină sau Izvorul
mamei, sau Cine-i pasărea , de mit - Cămăşile sau Mică
baladă. Elevilor li se vor propune următoarele sarcini de rezolvat:
„Identificaţi cuvintele din câmpul lexical al substantivului mamă”,
„Determinaţi dacă mama este o prezenţă umană, un chip spiritual, un simbol, un
mit”, „Relevaţi atitudinea eului liric faţă de mamă”. În finalul activităţii în
grupuri, urmată de discuţii pe marginea sarcinilor rezolvate, elevii, cu
certitudine, vor concluziona cu privire la cele patru ipostaze ale mamei,
atestate în lirica poetului. Profesorul nu va trece cu vederea motivele
dominante, care contribuie la tratarea temei în cauză: cămăşile, lacrimile,
iarba, steaua, izvorul, pasărea (atestate în aceste poezii), tăcerea, nesomnul,
mâinile, părul, buzele mamei etc. (prezente în alte opere, care pot fi propuse
elevilor, de asemenea, pentru activitatea în grup sau pentru acasă).
Războiul al doilea mondial,
consecinţele acestuia sunt evocate într-un şir de poezii ale scriitorului.
Menţionăm că acest flagel, în lirica lui Gr. Vieru, este privit prin
prisma copilului/ fiului (Formular), a mamei (Război), a
invalizilor sau a celor căzuţi pe câmpul de luptă (Alt cor al invalizilor de
război), a elementelor naturii (Cântecul bradului). Copilul / fiul
trăieşte la maximum drama pierderii tatălui în război, mama îndurerată se
revoltă împotriva acestui seism, bradul refuză să fie transformat într-un
picior de lemn. Prin intermediul acestor metafore poetul condamnă războiul,
care răvăşeşte ordinea firească a existenţei. Pentru a-şi configura viziunea,
apelează la antiteză: alături de ghiulea, schijă, plumb, furtună, apar
insistent lumina, soarele, luna, pruncul, izvorul, iarba, floarea.
Propunându-le elevilor
pentru comentariu una dintre poeziile sus-menţionate, profesorul poate recurge,
la etapa de sinteză; la metoda PRES. Sarcina pe care trebuie s-o rezolve
fiecare grup (şi în cazul de faţă fiecare grup va avea una dintre poeziile
respective) ar putea fi următoarea: „Precizaţi ipostaza eului liric al poeziei
şi determinaţi cum este resimţit războiul de către acesta”. După ce vor fi
completate posterele, în care sunt indicaţi paşii ce trebuie respectaţi, ele
vor fi afişate pe tablă, un reprezentant al fiecărui grup va face explicaţiile
de rigoare. Ulterior, în baza inscripţiilor din postere, elevii vor formula
concluzia generală cu privire la percepția viereană asupra războiului. Mai jos
propunem o mostră de poster completat:
P – În poezia Război,
poetul îşi exprimă ideile şi sentimentele sub o identitate străină şi anume sub
cea a mamei, identificându-se, de fapt, cu aceasta (lirica măştilor / a
rolurilor). Războiul este resimţit de mamă (de poet) ca aducător de moarte, ea
(el) protestând împotriva sinistrului.
R – Războiul nimiceşte,
ucide, transformă în scrum totul: lună, floare, prunc, părul mamei, sărbătoare.
E – În text pot fi
atestate mai multe imagini (golul scrumuit, părul răzvrătit, părul viscolea
bătea negru ca furtuna), care sugerează ideea de mai sus. Totodată, un rol
deosebit îl au formele verbului a fi: „era” (forma afirmativă) şi „nu era”
(forma negativă). Protestul mamei este sugerat de simbolul „părul”, care „bătea
negru ca furtuna”şi „viscolea” (metafore).
S – Atât raţionamentul,
cât şi exemplele aduse confirmă opinia că, în viziunea autorului, războiul este
aducător de moarte.
Tema iubirii, atestată în lirica poetului, presupune, cel
puţin într-un demers şcolar, elucidarea a două aspecte: care-i atitudinea lui
Gr. Vieru faţă de iubire şi care sunt ipostazele feminităţii în lirica lui
erotică? În acest scop profesorul le poate da din timp elevilor ca temă pentru
acasă următoarea sarcină: „Extrageţi din lirica poetului definiţiile iubirii şi
ipostazele feminităţii şi scrieţi-le în două coloane”. Rezolvarea sarcinii va
arăta în felul următor:
Definiţii ale iubirii: „Dragostea la
începuturi / Se compune din săruturi (Cântec în doi), Iubire – ram de
rouă sfântă / Cânt unic...”, „Înconjurată de lumină, / Tu însăţi din lumină
vii” (Leac divin), „Ah, iubire, tu, sfânto: / Cer hăituit” (Iubind),
„Pe tine, vai, te-am cuprins, / Fulger cumplit” etc.
Ipostaze ale femeii: „Făptură nelumească, /
Rouă cerească (Femeie), Oh, una ea de nu mi-i / Nici soarele nu-i unul”,
„Mai mândră ca o lună” (De dragoste), „Iar părul tău înrourat / Ca
busuiocul / Sfinţeşte aerul de sus” (Această ramură), „Drago! O, tee, /
Dulce mireasă” (Acolo pe unde), „Frumoasa mea, doar tu, doar tu – /
Lumină stinsă din lumină” (Crezând că mângâi), „Femeie, cu gura mai mare
ca un Luceafăr” (Imn), „Trandafir de purpur / La mijloc de noapte” (Inima
ta) etc.
Având mai multe exemple
extrase din opera poetului, elevii vor concluziona destul de uşor că, în
viziunea lui Vieru, iubirea poate fi un joc adolescentin, dor, forţă asemenea
stihiilor, vitalitate (fiinţare), leac divin, iar femeia este taină a tainei
naturii, stăpână a Marelui stăpân, lumină din lumina stinsă, făptură
nelumească.
Un alt aspect al poeziei
erotice a lui Gr. Vieru îl constituie ipostazele eului liric. Identificăm în
foarte multe poezii ale poetului un eu care trăieşte sentimentul că între el şi
iubită nu mai este loc pentru mamă (Inel, Pe drum alb, pe drum
verde, Onomastică, Mama în casa noastră). Din
această stare de lucruri, din imposibilitatea de a împleti strâns de tot cele
două drumuri, alb şi verde, al mamei şi al iubitei, rezultă şi suferinţa („Din
inel, din flori de tei, / Gălbioară, / Se tot uită-n ochii mei /
Suferinţa”). Totuşi dorul de iubită rămâne sentimentul definitoriu al liricii
erotice vierene. El este trăirea, „care duce spre esenţă, spre taină, deci spre
revelaţia contopirii cu Totul cosmic”. Eul liric îndrăgostit apare în ipostaza
unui tânăr Dumnezeu, care recreează iubirea într-un spaţiu asemenea celui din
timpul facerii lumii, a meşterului Manole, care, din dor şi iubire, năruieşte
zidul, eliberându-şi consoarta, a unui tânăr crai, ce „poartă a toamnei coroană
în flăcări”, a omului care cunoaşte deopotrivă fericirea şi durerea, a
bărbatului-soţ care admiră femeia şi în rolul ei de soţie-mamă.
Analizată şi din acest unghi, poezia
erotică a lui Grigore Vieru le va oferi elevilor posibilitatea de a surprinde
un eu care încearcă să se definească în raport cu sine (Iubind, Ah,
cine ştie), cu iubita (Dacă), cu mama (Alt cântec), cu lumea
(Acum aştept).
Poezia pentru copii ocupă un loc important
în lirica poetului, dovadă fiind şi faptul că primele volume editate (Alarma, Muzicuţe, Făt-Frumos
şi curcubeul, Bună ziua, fulgilor!, Mulţumim pentru
pace) sunt dedicate, în exclusivitate, celor mici. Pe parcursul activităţii
sale de creaţie, Gr. Vieru a rămas fidel acestui cititor.
Copilul, jocul şi
copilăria sunt trei dimensiuni care trebuie luate în vedere pe parcursul
studierii poeziei pentru copii a poetului. Distracţia, amuzamentul (Troleibuzul),
implicarea într-o acţiune (Ia-mă), situaţia-limită în care apare copilul
(„Eu ridic în glumă mâna, / Autobuzul pune frâna, / Acum trebuie să urc, / Însă
unde să mă duc?”), dialogul dintre el şi elementele naturii / vieţuitoarele
universului mic (ghiocelul, valul, albinuţa, furnica etc.) sunt caracteristici
ale liricii vierene pentru copii. Întrucât copilul lui Vieru este un
participant activ la joc, este binevenit, ca procedeu de lucru, în procesul
studierii poeziilor respective, jocul didactic. Cu atât mai mult cu cât,
indiferent de vârstă, elevului îi place să se joace. Mai ales la lecţie.
Profesorul îi poate oferi această ocazie. Formele prozodice (ritmul, rima),
mijloacele poetice (repetiţia-laitmotiv, inversiunea, interogaţia, figurile de
stil), personajele poeziilor etc. pot servi ca materie pentru iniţierea unor
jocuri didactice. Printre acestea: jocurile-exerciţii (restabilirea cuvintelor
din rimă, a cuvintelor-cheie omise, a replicilor din poeziile-dialog ale
poetului, alcătuirea unui catren, având ca imagine centrală personajul din
poezia viereană etc.), jocul figurilor de stil, aula Academiei etc.
Condiţia artistului şi a operei de artă este dezbătută de Gr.
Vieru în mai multe poezii. Astfel, viziunea scriitorului, redată în Ars
poetica, sugerează că poetul-om poartă timpul curgător în sânge, încercând
să-şi salveze opera prin iubire. În acest fel artistul îşi scoate cântecul din
tenebrele morţii. Concomitent, Gr. Vieru consideră că durerea şi suferinţa
contribuie la naşterea artei adevărate, care, la rândul ei, va învinge moartea.
Pe de altă parte, artistul este cel care se identifică / trebuie să se
identifice cu însăşi fiinţa poeziei. Contopirea, din moment ce se realizează,
„e în stare să acţioneze magic asupra simţurilor şi imaginaţiei şi să readucă
în planul imediat al dorinţei fenomenele necesare actului poetic” [1, p. 147].
Abordând tema respectivă, elevii vor fi antrenaţi şi în comentarea afirmaţiei
lui Vieru: „Poezia pentru maturi înseamnă, în cazul meu, aratul pe arşiţă
într-un pământ uscat. Poezia pentru copii este ploaia curată, care mă spală de
colbul zilei, mă înseninează şi mă întăreşte pentru plug”
Ceea ce conferă frumuseţe poeziei lui Grigore
Vieru este conştiinţa valorii imense a limbii. Când citim sau ascultăm o poezie
de Grigore Vieru ni se transmite sentimentul că trebuie să acordăm o importanţă
maximă fiecărui cuvânt, pentru că a fost obţinut cu greu.
În concluzie, formarea la elevi a unei atitudini estetice
faţă de poezia scriitorului Grigore Vieru, faţă de complexitatea acesteia şi,
respectiv, faţă de problemele abordate trebuie să constituie o preocupare a
profesorului de limba și literatura română, oriunde ar preda. Cunoscând
particularităţile specifice ale liricii poetului, interpretând creaţia lui din
diverse perspective, elevii vor putea să o aprecieze la justa ei valoare,
deoarece Grigore Vieru, fără a
fi divinizat, este / trebuie să fie un reper valoric al nostru.
Poetul român născut dincolo de Prut, a fost o minte strălucită,
iubitor de neam și țară, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în
peisajul poeziei româneşti. Omul
contemporan, românul plecat în lume pentru un trai mai bun, are nevoie să cunoască poezia lui Grigore
Vieru, deaorece versurile sale impresionează, bucură, educă, au un impact
puternic, trezesc spiritul patriotic.
Bibliografie:
VIERU,
Grigore, O sută și una de poezii, Ed. Academia Română, 2017
VIERU,
Grigore, Taina care ne apără, Ed.
Agora, 2012
BOLDEA, Iulian, Grigore Vieru – valoare și adevăr poetic, revista Limba română, Nr. 1-4, anul 2009
ȘTEFĂNESCU, Alexandru, Grigore
Vieru, revista Limba română, Nr.
1-4, anul 2009
ŞCHIOPU, Constantin, Perspective de receptare a
liricii lui Grigore Vieru, revista Limba română, Nr. 1, anul 2014
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu