Suflet-punte peste Prut

Lazăr Manuela Elena

Limba engleză

Gradul I

Liceul cu Program Sportiv Botoșani

,,Aceștia suntem noi : / Buni cît se cuvine  / În  mijlocul răului. / Răi – niciodată./Se miră noaptea / Că a clocit sub ea / Întuneric/ Dar au ieşit/ Pui de lumină.”

Acesta este Grigore Vieru: un pui  de om la început - care a adus lumină la început în familia lui, iar mai târziu a luminat un neam întreg cu cinstea și demnitatea lui. Poetul neamului său, cu un destin unic, cu o soartă zbuciumată, împletită cu a neamului pe care l-a slujit mereu și al cărui slujitor mai este chiar și acum, de pe cele tărâmuri.

Întreaga operă lirică a poetului Grigore Vieru ne prezintă un model de om care s-a dăruit pe sine patriei și poporului său, repere sfinte ale întregii sale existențe. A luptat mereu pentru limba neamului său, pentru afirmarea acesteia.

Poezia lui Vieru e caldă, e ca mireasma unei pâini scoasă din cuptorul minții și sufletului său curat. Versurile sale sunt frumoase, lin curgătoare ca un Prut, care, zicea poetul,  ar fi fost bine să curgă pe Olt:

,, De-ai curge tu, Prutule,  / De-ai curge pe Nistru, / Să nu mă mai desparţi / De fraţii mei! // De-ai curge tu, Prutule, / De-ai curge pe Mureş, / Ca liber să pot asculta / Cîntecul nostru, / Cîntecul neamului meu! // De-ai curge tu, Prutule, / De-ai curge pe Olt, / Să nu mai fiu întrebat / Ce caut eu / Ce caut în Ţara Mea!”

Dacă dorința lui s-ar fi împlinit, poetul nu ar mai fi simțit durerea de a fi despărțit de frații lui. Acest sentiment a fost prezent la Grigore Vieru încă din copilărie , el este perceput ca o pedeapsă necruțătoare care e resimțită și  la maturitate. Suferința poetului nu este individuală, ea este a întregii colectivități, este o dramă colectivă a unor oameni care sunt considerați – greșit -  niște străini în țara lor. Vieru găsește cauzele acestei drame în trecutul, dar și în prezentul țării sale, asupra căreia măsurile politicienilor , care nu sunt cele mai binevenite, sunt deseori criticate.

Basarabia e o parte tristă, îndurerată, a poporului despărțit cu multe decenii în urmă, prin măsuri cumplite.Ea trece printr-o încercare grea, nefericită, tragedia ei e exprimată prin vocea viereană, ca un stindard în fruntea luptei. Grigore Vieru, ca un martir, încearcă să aline rănile unui pământ despărțit de ape și de politicieni. Patriotul înflăcărat își înarmează pana cu multă forță, se angajează neîndoielnic în bătălia pentru limba sfântă, pentru reuniunea cu frații săi de peste Prut.

Scrierile din revisteleliterareşipoliticeconținpaginiscrise cu durereşirevoltăîmpotrivaocupaţieiruseştişi a duşmanilorneamuluiromânesc. 

GrigoreVieru a readustricolorulromânescînBasarabia, într-o poeziepentrucopii, intitulată „Curcubeul”. Pentruaceasta, GrigoreVieru a fostsancţionat, topindu-i-se cartea.

 Vieru s-a ghidat constant după  reîntregirea neamului , făclia speranței lui nu s-a stins niciodată. Atunci când a plecat dintre noi , acea făclie doar a pâlpâit, dar nu s-a stins.

      Cum ne-a părăsit poetul ? Într-un accident de trafic, suspect, când se întorcea de la o comemorare a  lui Mihai Eminescu, înainte ca cerurile să cadă peste asfințitul zilei. Parcă ar fi fost sacrificat pe altarul luptei lui neobosite pentru reunificarea țării.

     A fost iubit. A reușit să hrănească suflete și minți cu speranță, cu cuvinte frumoase și calde. El nu este doar al basarabenilor, el aparține românilor.Opera lui e plină de imagini remarcabile,din ea pătrunde o voce care este pe alocuri blândă, alteori gravă și tulburătoare.

Pentru a încerca să-l înțelegem pe  Grigore Vieru  am putea să începem  prin a citi  admirabilul lui ,,Formular’’ . În doar căteva imagini, notabil de sugestive, autoportretul este realizat. Ca un maestru al penei-pensulă, poetul ni se prezintă ca o ființă blajină, senină, aducătoare de lumină. Citit și privit cu ochii sufletului, descoperi un om virtuos, simplu, mărinimos. Dragostea de glie, de locurile natale, este afirmată cu mândrie. Originea – de la coarnele plugului- este o rădăcină ancestrală prezentată deschis și demn. Modest, poetul nu aspiră la măriri sau bogăție, este o dovadă limpede de bună-cuviință. Toate doinele spune că le cunoaște- toate pietrele prețioase ale folclorului și nemuritoarele datini le știe și le păstrează cu dragoste. Iubirea fără seamăn purtată mamei poate fi considerată chiar de o pietate religioasă, ființa ei este sfântă, așezată de poet alături de chipul Patriei.  PecriptaEudochieipoetul a rânduitsăfie  scris: „pierzândpe mama, îţirămâne Patria, dar nu maieşticopil“.  Mama este cea care așteaptă mereu,pe cei dragi,ca o statuie, în singurătate. Iar faptul că poetul trudește în ocna cuvintelor ne demonstrează răspunderea pe care Vieru și-o asumă pentru fiecare vers pe care îl scrie.

Poetulconsideracăatuncicândpoporul nu-șimairespectăvalorile, cânduităcredințastrămoșească, cândtradițiile se șterg, sufletulneamului se rătăcește. De aceeapoetulmanifestăatitudinecreștinească:

   ,, Reaprindeţi candela-n căscioară,/ Lângăbusuioculcelmereu-/ Degerat la mâinişi la picioare,/Se întoarceacasăDumnezeu./ Doamne, Cel din slăvilecreştine,/ Ce păcateoare-aisăvârşit,/  CăTe-au dusacoloşipe Tine/ ÎnSiberiifără de sfârşit?”

Opera sa impresionantă, pe parcursul a zece volume, a trecut, liberă, dincolo de sârma ghimpată.Prin lupta sa pentru unitatea neamului, Grigore Vieru aparține tuturor românilor.

„A fi simplu nu este o treabăuşoară. A fi simpluînseamnăsămoricâtepuţinînfiecarezi, înnumelecelormulţi, pânăcândtepreschimbiîniarbă. Iarmaisimplu ca iarbacepoate fi?!“