Pîp. LILIANA BUDACĂ, Grad I, Școala Profesională „
Gheorghe Burac” Vlăsinești
REZUMAT
„ ...Vieru
nu este niciodată un imitator, el se referă conștient la anumiți autori pe
care-i iubește, pe care-i știe pe de rost, și se lasă impresionat de atmosfera
lor sau le preia cu detașare unele elemente tehnice” (Nicolae Manolescu).
Meditațiile despre viață și moare sunt
meditații despre permanență a spiritului uman. Poetul este în căutarea
absolutului prin puterea gândirii omenești. El este obsedat de aceleași teme,
motive, pasiuni: mama, patria, neamul, limba română, libertatea, adevărul,
felul de a fi al românului, viața, moartea, Dumnezeu, poezia, eul propriu.
Avem mereu
senzația că poeziile nu au fost scrise
pentru anumite melodii, ci melodiile au fost compuse pentru textele scrise de
poet.
„ Cu cât o operă este mai poetică, cu atât este mai
adevărată” spunea Novalis.
Opera poetului Grigore Vieru este poetică până în măduva celor mai frumoase
metafore din care „poți trăi ca din pâine”, vorba sciitorului.
„ ...Vieru nu
este niciodată un imitator, el se referă conștient la anumiți autori pe care-i
iubește, pe care-i știe pe de rost, și se lasă impresionat de atmosfera lor sau
le preia cu detașare unele elemente tehnice” (Nicolae Manolescu).
Un aspect particular și vrednic de
interes în creația poetului este aforisica, aspect de asemenea trecut cu
vederea și de către critici, și de către cititori. Vieru formulează pe calea metaforei, simbolului,
inclusiv a mitului- principii generale referitoare la cele mai diverse laturi
ale vieții și activității omului, ale realității și lumii înconjurătoare, ale
Naturii și Universului. Legea de fier a aforismului este „un minimum de cuvinte
și un maximum de sens” (Mark Twain).
Paralel, autorul, având un cult pentru
paremiologia populară, folosește cu multă dexteritate și efecte proverbele și
zicătorile românilor, precum și a altor popoare. Gândirea aforistică este un
dat definitoriu al personalității poetului, mereu deschisă spre meditația
filozofocă în bază de cultură și experiență de viață acumulată.
Meditațiile despre viață și moare sunt
meditații despre permanență a spiritului uman. Poetul este în căutarea
absolutului prin puterea gândirii omenești. El cizelează maximele ca pe o
marmură, ori le lasă ca pe o stâncă sfărâmată, le concepe de sine stătător, ori
le prinde ca pe podoabele operei sale.
Cu ajutorul aforismelor, poetul
urmărește să comunice cititorului o anumită poziție filozofică sau o atitudine
concretă de viață, un principiu moral sau un proces psihologic, o înțelepciune
revelatoare sau o povață de preț. El este obsedat de aceleași teme, motive,
pasiuni: mama, patria, neamul, limba română, libertatea, adevărul, felul de a
fi al românului, viața, moartea, Dumnezeu, poezia, eul propriu.
Aforismele au un statut foarte riguros. Ele nu
suportă cuvinte în plus, prolixitatea în genere, explicațiile inutile, zicerile
aproximative sau relative. Grigore Vieru pare a uita uneori acetse princii
dure, de vreme ce propune explicații suplimentare, răpind din plăcerea
cititoriului de a „completa” sugestia aforismului cu propriile-i gânduri.
„Cântecul este
o răzbunare a frumuseții pe urâțenie”, Vieru fiind un poet al frumuseții, care,
de când a intrat în poezie, luptă necontenit cu urâțenia, o răzbunare prin tot
ce creează: o poezie, un aforism, o confesiune, un articol, dar mai ales, prin
texte menite pentru cântece propriu-zise.
Avem mereu senzația că poeziile nu au
fost scrise pentru anumite melodii, ci
melodiile au fost compuse pentru textele scrise de poet.
Poetul vorbește despre mama sa, mamă care a
avut un destin tragic: rămânând fără părinți la vârsta de opt ani, fiind
nevoită să preia rolul mamei sale pentru frații dânsei; unul din frații ei
moare sub ochii acesteia, căsătoria de tânără și moartea soțului apoi
recăsătorită rămâne din nou văduvă, înfruntarea războiului și a foametei,
lucruri care îl determină pe Vieru să declare „Sunt profund marcat de tragismul
vieții ei și așa voi rămâne până în ultima clipă a vieții”.
El a scris poezii în care personajul
preferat era mama (Mama în câmp, Către Fecioara Maria, Făptura mamei, Femeia
divină, Tu ești un geniu ș.a.).
„ Cu cât o operă este mai poetică, cu atât
este mai adevărată” spunea Novalis. Opera poetului Grigore Vieru este poetică
până în măduva celor mai frumoase metafore din care „poțo trăi ca din pâine”,
vorba sciitorului.
Bibliografie:
1. Rădăcina
de foc, Grigore Vieru,
București, Ed. Univers, 1998
3.
Creația lui Grigore Vieru în școală, Dolgan Mihail, Chișinău, Ed. Lumina, 1984
4. Poet
pe Golgota Basarabiei,
Gruia Stelia, București, Ed. Eminescu, 1995
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu