Pod peste lacrimi

Tiritelnicu Mihaela, profesor pentru învăţământul primar, gradul I, Școala Gimnazială,,Elena Rareș ”Botoșani

     Volumul,,Pod peste lacrimi” cuprinde dedicații scrise între anii 1996 și  2001. Poeziile poetului Grigore Vieru  adunate în acest volum vorbesc despre frumusețea sufletului românesc, despre suferințele și aspirațiile românilor. Și pentru că unitatea națională nu este pe de-a-ntregul realizată, Vieru e o rană, iar poezia lui e o dramă”.(Adrian Păunescu)

   ,,Cântecul cel mai frumos

     Și cel mai puternic

     Încă nu s-a scris” spunea poetul Grigore Vieru.

Acest cântec se va scrie pe albul Carpaților, în piatra lor. Prutul va scrie cântecul acesta frumos atunci când va veni vremea  și tot el  va întinde pod peste țară:

,,Poate că chiar Prutul cu suferințele sale de azi

Este cântecul acela,

Poate că el este

Podul întins peste

 Întreaga Țară.”

       ( Eu cred că Prutul)

,,...Vieru e pretutindeni în România. Românii au impresia că îl cunosc din tată-n fiu, recunoscând în gândirea și sensibilitatea lui un tipar genetic imposibil de imitat și trădat”(Adrian Păunescu).           

Părinții  sunt cei care îi învață pe copii  lecția trăirii vieții în demnitate și modestie.

,, Fiule, să nu

Calci de sus

Să nu înconvoi spinarea

Să mergi frumos și demn

Și nezgomotos

Ca pe obraz

Lacrima celui ce a învins”.

                    ( Să mergi frumos)

În universul patriei, fiecare  are rostul lui. Poetul scrie povestea lacrimei și a  cântecului său, aspect prezentat  în poezia,,Cineva”, dedicată poetei Constanța Buzea:  

,,Cineva plânge

în lacrima mea

poate chiar Dumnezeu

cineva scrie

în cântecul meu,

poate cei care nu mai sunt.

Și tace țara și-așteaptă

În tăcerea mea

iubitoare, nescandaloasă.

Pictorului Sabin Bălașa  îi este dedicată poezia,, Zugrăveală de sus”. Pictorul este cel născut sub o stea cu lumini treze, pe care Dumnezeu l-a învățat să picteze:

,,Există câte un român

Sub o stea

Cu luminile ei

Pururea treze

Căruia Dumnezeu, ca unui copil,

I-a prins mâna în mâna Sa,

Învățându- l cum să picteze.”

 ,,Ființa dorului”, poezie dedicată lingvistului Eugen Coșeriu prezintă limba dorurilor noastre, născute din liniştea şi frumuseţea inimilor noastre de român:

,, Ar putea oare să existe

Neîngrădiți de Limba română Carpaţii?!

Ar putea oare

Ar putea oare să fiinţeze

Dorul,

Neînconjurat de liniştea şi frumuseţea inimii tale?

Poetul Grigore Vieru construieşte un pod de cuvinte, redând   lacrimile,  speranțele  din sufletele noastre de români. Ion Alexandru menţiona despre poet şi despre universul său tematic:

,, Un poet care și-a asumat greul unui grai trecându-l prin inima sa și, încărcat de răbdare, înțelepciune și nouă frumusețe, îl întoarce semenilor săi  care-i deschid de bună voie inima să-l primească, pentru a duce mai  demn pe mai departe viața în spiritul dreptății și iubirii ce covârșește și poate dărui totul, al credincioșiei față de cele nepieritoare și al nădăjduirii ce nu poate da greș, un asemenea poet rămâne-va ,,suflet în sufletul neamului său”.

Bibliografie

Vieru, Grigore,, În veac şi în veac, Editura Litera Internaţional”,Bucureşti