Motivul măicuţei in lirica viereană

                         

            Profesor,Tărnăuceanu Oana Irina, Limba si literatura romană,                               

            Gradul II,   Şcoala   Gimnazială Nr. 1, Vlădeni , structura Mândreşti

           “Mama este inceputul tuturor inceputurilor.” .Un proverb evreiesc spune că “Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, asa că a creat mamele. “

           

             Lirica lui Vieru este una a simplitaţii şi a profunzimii si surprinde  cele trei mari sfinte teme: Mama, Limba romană şi Dragostea, prima fiind fundamentală. În creaţia sa, mama devine un simbol cu multiple semnificaţii; fiinţa cu care se identifică patria şi limba: “Pierzând pe mama, iţi ramâne Patria, dar nu mai eşti copil.”

            Biografia poetului confirmă faptul că poezia sa vine din suferinţa mamei, cea care va deveni simbol al propriei creaţii.  Extrem de induioşător este textul : “Mi-e dor de tine, mama ! “:

 “ Sub stele trece apa / Cu lacrima de-o seamă , /  Mi -e dor de -a ta privire , / Mi-e dor de tine, mama!/M ăicuţa mea :gradină/ Cu flori, cu nuci şi mere,/ a ochilor lumină,/Văzduhul gurii mele!/ Măicuţo, tu: vecie , / Nemuritoare carte,/ De dor şi omenie / Şi cântec fără moarte!”

             Mama, figura sacră, reprezintă totul: viaţa, copilăria, bucuriile mărunte; “ea este în toate “şi fără ea nu există nici iubire, nici viaţă . “ mama dă sens la toate “ afirma Sava Bogasiu in lucrarea: “ Grigore Vieru , Luceafăr de dincolo de Prut al limbii române “.

            Pentru poet, mama e patria, mama e logosul, mama e libertatea , demnitatea naţională, zeiţa protectoare, dorul şi jertfa zidirii universale, iubirea.

           Lucin Blaga conchide că  mama, iubirea si creaţia  sunt învăluite  într-o aură de mister, poetul pendulând între fabulosul mitic şi  proiecţiile imaginaţiei sale creatoare. Asocierea mamei cu elemente transcendentale prezintă asemănari cu motivul măicuţei bătrâne din “Mioriţa “. Atât in opera lui Blaga , cât şi în cea a lui Vieru, “fericirea s-a născut la sat ‘. Mama , femeie simplă, muncită, îşi plimbă făptura între slujbă, Dumnezeu şi realitate. Poezia lui Vieru este un imn închinat mamei, o odă nepieritoare prin simplitatea stilului care induioşează şi cele mai aspre suflete, este “ lacrimă in rostogol pe obrazul mamei “( Gr. Vieru )

             Suflet al Basarabiei, poetul asociază termenul “ maică “ cu ceva sacru, divin  , facând trimitere la Maica Domnului. Dispariţia fizică a mamei nu înseamnă, în viziunea poetului moarte, ci o continuare a existenţei prin poezie. Totuşi, lipsa mamei lasă un imens gol sufletesc, un suflet pustiit ce nu poate fi umplut cu nimeni si nimic. Gestul copiilor de a imortaliza chipul mamei  “pe albul casei “este justificat. Un lucru nu au reusit “zugrăvitorii “:              

“ I-au scris ochii, fata,/ Părul înflorit/ numai vorba mamei/ Nu au zugrăvit.”(Motiv popular ucrainean )

            Toate cărţile lui Vieru “ Numele tău “,  “ Aproape “,  “Taina care ma apără “, “Strigat-am către Tine” sunt consecrate Mamei, cea mai importantă figură lirică din creaţia sa.  Ceea ce frapează e varietatea ipostazelor acesteia. I. Holban  consideră că Mama , principiul feminin pe care se clădeşte lumea şi fiinţa e fântâna, adâncul şi înaltul, unind lumea diurnă şi stelele cu adâncul pământului, apa vie.

             La Vieru, principiul matern  dobândeşte vibraţii cosmice, devine “substitut al eternităţii “ ( M. Cimpoi ) Poetul caută “ umbra copilăriei,” vârsta inocenţei, acel “ univers fericit “ , invadat de blândeţe si blajinătate.

              Poezia poetului basarabean educă, de la cel mai mic copil, dragostea , stima si meritul ce trebuie acordat mamei. Î ntr-un aforism al său, poetul afirmă că mama e de neînlocuit , ‘Nici chiar bunul Dumnezeu nu poate înlocui lipsa mamei, dar milostenia Lui, se bucură si de atât: să fie Tata “. Trăind fără tată, mama a jucat un dublu rol. A văzut-o mereu plină de griji, cu povara vieţii in spate, dar plină de puteri magice ce renăşteau . Cuvântul “mama ‘( Gr. Vieru ), “ Pruncii il zuruie, / Bătrânii il visează, / Bolnavii îl şoptesc,/ Muţii il gândesc,/ Fricoşii îl strigă,/ Organii îl lacrimă, /Răniţii îl cheamă, / Iar ceilalţi îl uită,/ O, mamă! “

               Iubirea faţă de mamă nu poate fi egalată de iubirea faţă de iubită, iubirea faţă de mamă e vesnică, iar dragostea pentru femei reprezintă dragostea pentru mama. Izvor al mângâierii şi iertării, icoana sfântă căreia îi vom fi veşnic recunoscatori, mama reprezintă darul cel mai de prêţ.

               Există la poetul simbolului matern două elemente fără de care opera sa nu ar fi existat: patria si Mama. Mama este pentru el insuşi Patria: “Mama, / Tu eşti patria mea/ Creştetul tau, vârful muntelui/ Acoperit de nea/ Ochii tăi, mari albastre/ palmele tale, arăturile noastre.” Frumuseţile ţării se contopesc şi se identifică cu cele ale mamei. Sufletul curat şi purificator al mamei emană credinţă şi încredere, puterea de a schimba gânduri, de a mişca munţii din loc.

              Mama, motivul poetic central in opera viereană are, in mod cert, o semnificaţie deosebită, 

                           “Mama, ce cuvânt înăltăţor!

                             Primul nostru cuvânt !”

              Ce simţământ înălţător şi ce chip sfânt ne apare în faţa ochilor atunci când îl rostim !

                                 O, mama !

Referinte bibliografice:

  *Sava Bogasiu,  Grigore Vieru, Luceafăr de dincolo de Prut      al limbii romane (2009, Buzau Alpha , MDN) in capitolul Cultul mamei in opera lui Grigore Vieru.

   *Florentina Narcisa Boldeanu, 2012, Grigore Vieru, poetul dimineţii si al bucuriei, in revista, Stiinţa literară.          

   *Lucian Blaga, Trilogia culturii  , Bucureşti, 1969          

   *Grigore Vieru, Liniştea lacrimii, Editura Fundaţia Scrisului Romanesc, Craiova, 2006

    *Nicolae Manolescu, Mama, tu eşti patria mea!,in Săptămana Literară, 2 februarie 1989