„Mama este începutul tuturor începuturilor.”



                                   
Profesor coordonator:Năpîrcă Felicia
Liceul Teoretic Dr. Mihai Ciucă, Săveni

Poetul român, Grigore Vieru a  fost membru corespondent al Academiei Române. S-a născut și a activat în Republica Moldova devenind un simbol al valorilor şi unității românești, fiind strâns legat de ambele maluri ale Prutului.
Tematica lui Grigore Vieru este aparent simplă dar în același timp foarte profundă. A scris poezii despre mamă, natură, sat, poezii cu caracter social, abordând de asemenea valorile și tradițiile românești.
Însă simbolistica mamei este foarte bogată  în opera sa.Grigore Vieru a cultivat în poeziile sale stima şi dragostea faţă de mamă. Ea devine un simbol şi o fiinţă ce deţine un loc special şi priveligiat în operele sale. Poezia sa educă, de la cel mai mic copil, dragostea, stima şi meritul ce trebuie acordat mamei. În unul din aforismele sale, poetul spunea că mama este de neînlocuit (“Nici chiar bunul Dumnezeu nu poate înlocui lipsa mamei, dar milostenia Lui, se bucură şi de atât: să fie Tată.”)
A trăit fără tată iar mama sa a jucat un rol dublu în viața  poetului.  De aceea, pentru  autor mama a reprezentat  infinitul. A văzut-o mereu plină de griji, cu povara vieții în spate dar cu toate acestea plină de noi puteri magice  ce renășteau. Poetul se minuna adeseade voința  și puterea părintelui, dar nu-și manifesta bucuria ascunsă și nedefinită, pentru a nu o supăra. Această forță interioară a mamei îl determina să suporte mai ușor neajunsurile de toate felurile.
Grigore Vieru o vede pe mama sa în antiteză. Uneori o descrie puternică, neînvinsă de vijeliile sorţii, iar uneori slabă, firavă: „ Mama mea viaţa întreagă/ A trăit fără bărbat/ Singuri prea eram în casă/ Ploi cu grindină când bat”.  Din aceste versuri reiese că mama și fiul  erau dependenți emoțional avându-se doar unul pe altul.Mama îi lua toate grijile asupra sa, asupra ființei sale, jertfindu-se astfel pentru copilul său. Singurătatea exprimatăsi neajutorarea au gravat în sufletul poetului răni adânci.
Alteori,autorul o vede pe mama cea mai mică si mai firavă ființă, ce poate exista: „Uşoară, maică, uşoară,/ C-ai putea să mergi călcând/ pe seminţele ce zboară,/ Între ceruri şi pământ.” Pentru marele poet mama reprezintă cel mai frumos lucru, ceva mirific, minunat, plăcut la atingere, ireal, de neînchipuit. Mama e contopită cu Universul, infinitul și nu are nici o limită în acțiunile și gândurile autorului.Ea dă naștere la două lumi: imaginară și reală- cerul și pământul- devenind omniprezentă în acestea.
Patria și Mama  sunt  două elemente fără de care opera lui Vieru nu ar fi existat. Mama este pentru el însăși Patria: „Mama/ Tu eşti patria mea/ Creştetul tău, vârful muntelui/ Acoperit de nea/ Ochii tăi-mări albastre/ palmele tale-arăturile noastre”. Autorul le iubește deopotrivă pe amândouă.Frumusețile țării se contopesc și se identifică cu cele ale mamei neputând fi separate.Puterea mamei e mare,copleșitoare și  infinită în opera lui Vieru. Însă este o forță veselă şi liberă. „De-ntârzie-n primăvară/ Să vină ciocârlia/ Aruncă-ţi inima-n ceruri/ Şi-nveseleşte glia”. Sufletul cald și blând al mamei,este asemănat cu frumusețea  unei ciocârlii menite să aducă bucurie și lumină în inimile înghețate de tristețe și întuneric.
Poetul îi atribuie sfințenie mamei sale, o divinizează asemeni unei icoane.Ea  reprezintă un simbol sacru pentru autor datorită sufletului curat și purificator. Emană credință și încredere tuturor celor pe care îi înconjoară.Are imensa putere de a schimba gânduri și simțăminte. Acestei ființe minunate i se atribuie meritul de păstrare și perpetuare a credinței în puterea divină. Mama este prezentă în conștiința și  duhul fiecărei persoane datorită faptelor mărete, pe care le-a făcut și pe care va continua să le mai facă.
În operele sale mama lui Grigore Vieru nu este doar a sa.  Prin persoana părintelui său,poetul a reprezentat toate mamele sau toate femeile ce pot deveni, atribuindu-le acest cuvânt sfânt și plin de har: ,,Mama”. Autorul dorește să transmită că orice mamă are forța de a da viață,de a oferi viitorul din trupul său. Dumnezeu i-a dat puterea de a-și iubi necondiționat copiii, iar mama fără dragoste de copii e ca cerul fără stele. Ea și-a luat răspunderea de a duce pe umerii ei atât de fragezi, dar totodată puternici, greutatea acestei lumi atât de diferită, și complicată.  În lumea poetului Vieru,mama rămâne femeia cu lacrimi în ochi,cuchipul de o frumusețe divină și suflet sfânt și curat.
Mama  a fost, este și va rămâne centrul creației vierene.Ea reprezintă  pilonul principal pe care se sprijină întreaga capodoperă a marelui poet.De la acest cuvânt magic pornesc toate gândurile autorului și tot ele reprezintă întreaga ființă a acestuia. Mama a reprezentat tot ce e mai sacru pentru poet.
“Grigore Vieru a scris poate cele mai frumoase poezii despre mamă” (ImantZiedonis, Letonia)
“Despre poetul Grigore Vieru se poate vorbi sub aspectul diferitelor arte a cuvintelor şi mai ales în această împerechere firească – mama, graiul. Cele mai vechi cuvinte, pe care cu atâta talent le-a redescoperit G. Vieru. ” (Ion Vatamanu)
Bibliografie :
1.  G. Călinescu – ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Bucureşti, 1982”.
2.  Grigore Vieru – “ Biblioteca școlarului.Aprecieri critice”
3.  Ion Ciocanu – “ Literatura romînă contemporană din Republica Moldova, Chișinău1999












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu