Grigore Vieru

Prof.înv.primar, Gavril Florentina,grad.I,

Școala Gimnazială Nr.7, Botoșani

         În obscuritatea vremii, doar poezia rămâne luminoasă şi nemuritoare. Ea este vocea universului care ne cheamă spre labirintul sacru, preasfânt, menit să adune comoara omenirii.

          Doar prin poezie înţelegem durerea şi bucuria şi doar poezie e ceea ce ne-a lăsat Vieru. O moştenire colosală am primit în acest fel, căci în urmă, şiruri de cuvinte ne arată adevăratele valori ale vieţii, valori pentru care marele poet a luptat toată viaţa.

Poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam, a iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc.

Marele român Grigore Vieru şi-a dedicat scrierile în primul rând copiilor cu suflet de înger, aceştia fiind darul cel mai de preţ al familiei. Grigore Vieru a scris literatură pentru copii deoarece, spunea poetul, dacă copilul începe de mic să fie român el va fi mare român când va creşte, iar în felul acesta suma de valori a copiilor va deveni o naţiune mare, pentru că sufletul copilului este curat, românismul intrând în sufletul lui de mic, va deveni temelia, talpa românismului veşnic şi sfânt.

Grigore Vieru e definit ca fiind poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre. „Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă al culturii naţionale. Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi ce-i al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre. Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun. Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri.  Moştenirea pe care a lăsat-o în urma sa este netrecătoare şi multe generaţii îi vor duce dorul, mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul dragostei de viaţă, dragostei de ţară, dragostei de neam, dragostei de adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie” (Zaltur Victoria)

          Operele sale nestemate ne redau tot ce e sacru pe acest pământ, casa părintească, copilăria, natura. Ele preschimbă toate probleme cotidiene în remedii pentru suflet, pentru a ne găsi lumina spirituală. Ele elogiază mama, iubita, limba, fiind înzestrate cu reflexii magice, iar ecourile lor tainice sunt în stare să schimbe răul în bine. Aceasta este  puterea transformatoare a poeziei vierene: ajută omului a coborî în suflet, trezeşte încredere în puterea cuvântului şi fortifică axa echilibrului interior, astfel cititorul moldovean a ajuns să-şi iubească mult plaiul înfloritor, căci doar prin prisma poeziilor lui Grigore Vieru, ajungem să ne iubim trecutul, patria, tot ce ne înconjoară, iar aceasta înseamnă că poetul este suflet din sufletul acelora despre care a scris, înseamnă că din talent şi măiestrie, din dragoste faţă de plai şi popor, faţă de adevăr şi frumos, Vieru a creat cântecul suprem al pământului, care deschide noi orizonturi cunoaşterii, el fiind şi rămânând pe veci dătător de cântec, de viaţă. Chiar şi în momentele de restrişte, pe frontul de luptă, Vieru, prin vocea sa, a insuflat tinerilor pe linia de război dragostea faţă de patrie, reuşind astfel să contribuie la apărarea ţării.

            Observăm că germenele plantat de poet în sufletele poporului prin intermediul poeziei – şoapta cea irepetabilă şi divină, dă roade, înălţându-se tot mai sus ca un arbore spre soare.

Opera marelui poet ne-a menţinut demnitatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranţă, cu adevăr şi cu puterea de a continua mereu cu fruntea sus: „ Ne-am ţinut veşnic de limba română într-un deşert aprins în care singura umbră era- umbra ecoului”- zicea poetul Grigore Vieru. Ca nimeni altul dintre contemporani, poetul stăpâneşte cuvântul adică, limba română „pe care a învăţat- o o viaţă şi a sacralizat-o. Iată ce mărturiseşte însuşi autorul: „Două lucruri în astă lume au fost zidite până la capăt: Biblia şi Limba Română”. Perfecţiunea, frumuseţea Limbii Române e lucrarea lui Dumnezeu, crede Poetul.

          Noi îi mulţumim marelui Creator – Grigore Vieru pentru sufletul depus în arta sa poetică, pentru dragoste, pentru că a existat şi continuă să existe prin poezie   – flacără aprinsă la infinit.

Bibliografie:

Grigore Vieru, „Taina care mă apără”, Iaşi, Editura Princeps, 2008

Ştefan Augustin Doinaș, „Orfeu şi tentația realului”, Editura Eminescu, București, 1974

Eugen Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi”, în Caiete critice, Nr.1-3, 1974

Ioana Emanuela Petrescu, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989

Matei Călinescu, „A citi,a reciti. Către o poetica a re(lecturii)”, Editura Polirom, București, 2007

Viorica Ela Caraman, ,,Grigore Vieru și Emil Cioran în circumferința ideilor comune”, în Revista Limba Română, Nr.1- 4, 2009