Sichitiu
Margareta, prof. limba și literatura română, gradul I, Colegiul Tehnic Motru,
Gorj
Grigore
Vieru a fost și rămâne un poet-simbol al Basarabiei, cel mai mare şi mai iubit poet contemporan român basarabean.El este
poetul basarabean care a trăit mereu dorul de patria-mamă, care a redat în
poezia sa istoria neamului, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru
spre un viitor mai bun, militând pentru unirea tuturor românilor de dincoace și
dincolo de Prut, prin cuvânt, bunătate și iubirea de aproape. Opera lui Vieru
este însăși icoana unui sentiment național, rămânând posterității drept un
document de mare valoare. Iar autorul acestei incontestabile lirici patriotice
poate fi considerat purtător al steagului demnității, integrității și unității
naționale, ceea ce a menținut mereu treaz
ecoul spiritului românesc dincolo de Prut. Pe bună dreptate a fost numit
„sufletul Basarabiei”sau luceafărul limbii române basarabene.
„Din
Basarabia vă scriu, /Dulci fraţi de dincolo de Prut. /Vă scriu cum pot şi prea
târziu, /Mi-e dor de voi și vă sărut.” Acesta este strigătul celui care a fost
numit „sufletul Basarabiei”, poetul cu cea mai puternică voce basarabeană
proromânească.Poetul care a strigat întotdeauna fără teamă, că peste cele două
maluri ale Prutului se vorbește o singură limbă: cea românească. Poetul care și-a dedicat întreaga viață
pentru împlinirea marelui său vis: „Unirea Basarabiei cu Țara-mamă, România”.
Cine
ar putea fi altul, decât cel care a rămas în literatura, istoria și conștiința
noastră, a românilor, prin inegalabilul și incontestabilul său spirit patriotic: Grigore Vieru. Născut într-o familie de plugari români
din satul Pererîta, Grigore Vieru s-a dovedit a fi un maestru al cuvântului,
lirica sa și nu numai, dând la iveală un adevărat patriot care și-a iubit cu
patimă atât plaiul, cât și limba, cât și neamul. El este poetul basarabean care
a trăit mereu dorul de patria-mamă, care a redat în poezia sa istoria neamului,
ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun,
militând pentru unirea tuturor românilor de dincoace și dincolo de Prut, prin
cuvânt, bunătate și iubirea de aproape.
Aflat
în primele rânduri ale Mișcării Naționale din teritoriul cuprins între Prut și
Nistru, Vieru s-a implicat cu o adâncă simțire și o totală dăruire în mișcarea
de redeșteptare a conștiinței naționale a românilor din Basarabia. În acest
sens, a jucat un rol esențial în „românizarea” sentimentului național, militând
cu înflăcărare pentru introducerea grafiei latine și a limbii române, ca limbă
oficială. „Cu ajutorul lui am obținut limba română, alfabet latin, identitate
românească, podurile de flori”, spunea Nicolae Dabija, numind astfel, câteva
dintre darurile pe care Vieru le-a făcut basarabenilor. Și nu s-a oprit aici. A
luptat cu vehemență pentru apărarea imnului național atunci când s-a propus
înlocuirea acestuia cu un alt text, care, în opinia sa, nu corespundea
conștiinței neamului românesc.
Rezonanța
sentimentului său național a pătruns prin versurile sale în inima fiecărui
român, trezind sentimente din cele mai profunde. Poetul și-a
exprimat întotdeauna cu strigăt credința și speranța reîntregirii. Astfel, din această inimă mare de român, au
luat naștere multe dintre creațiile sale patriotice. Dragostea fierbinte pentru
tot ceea ce este românesc, patriotismul înflăcărat al poetului, au constituit
sursa de inspirație pentru multe dintre poeziile sale.
Grigore
Vieru definește patria, apelând la fenomenele naturii:
„Piatra asta este pâine caldă,/ Vântul acesta e vin
domnesc/ Și pelinul – busuioc sălbatic…”, iar iubirea de patrie o putem
identifica și în imnul închinat pământului natal care alcătuiește versurile
poeziei „Pământule”: „Pământule/ Tu, răzbătând către adânci
line/ Atunci când bat și grindinele grele/ Cu mine să te acoperi/ Cu mine/
Pământ matern/ Ș-al meu până la stele…”.
Poetul basarabean a dus
dorul de mamă, dorul de satul natal, de izvor, de pâinea coaptă pe vatră, dorul
de copilărie. Iar toate acestea alcătuiesc dorul de patrie: „Acasă/ Patria mai liniștită este”. Această patrie este
România pe care el o visează, patria pentru care se roagă, patria care înseamnă
pentru poet regăsirea sinelui, înseamnă tot ceea ce a fost și este pământ
românesc după 1918: România Mare.
Putem
spune că generații de tineri basarabeni și-au regăsit țara cu ajutorul poetului
Grigore Vieru. Însăși țara, și-a regăsit Basarabia cu întreaga sa tradiție
istorică, culturală și spirituală. Pentru că opera lui Vieru este însăși icoana
unui sentiment național, rămânând posterității drept un document de mare
valoare. Iar autorul acestei incontestabile lirici patriotice poate fi
considerat purtător al steagului demnității, integrității și unității
naționale, ceea ce a menținut mereu treaz ecoul spiritului românesc de dincolo de Prut.
Spiritul
„românismului”, la Vieru se regăsește și în impresionanta iubire a sa pentru valorile
culturale românești. Scriitorul basarabean a dedicat versuri ce reprezintă o
creație incontestabilă a spiritualității românești, poeților Nicolae Labiș,
Marin Sorescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga. Însă, poetului național Mihai
Eminescu, Vieru i-a atribuit suprema recunoaștere. Chiar în ultima zi a vieții
sale conștiente, când se întorcea de la Chișinău, îl aniversase pe Eminescu.
Eminescu, poetul căruia i-a dedicat pagini întregi. Strigătul său răsună și
acum în inima noastră: „Să-i duci lui Mihai/ O vorbă de-acasă/ Credință să-i dai/ C-am fi toți în
casă...” Ca să nu mai vorbim că poezia „Eminescu”, închinată marelui poet, este
acum, în școala noastră românească, un imn al aniversării și comemorării celui
care a fost, este și va rămâne poetul nostru național și universal, Mihai
Eminescu.
Glasurile a generații de tineri vor murmura în fiecare zi de 15 ianuarie sau 15
iunie, versurile poetului Grigore Vieru: „La zidirea Soarelui, se știe, / Cerul a muncit o veșnicie, / Noi, muncind
întocmai, ne-am ales cu, / Ne-am ales cu domnul Eminescu./ Domnul cel de pasăre
măiastră, / Domnul cel de nemurirea noastră-Eminescu…” Astfel, poetul
basarabean l-a văzut pe Eminescu nu numai
sub aspectul de inegalabilpoet naţional, ci şi de autentic patriot, cu o
înaltă conştiinţă morală, onestitate şi sensibilitate, apărător al ideii de
românism şi al acestei provincii istorice româneşti greu încercate.Putem spune
că Eminescu a reprezentat un model pentru poetul basarabean. Purtând în inimă pe Eminescu şi cele trei culori ale
drapelului românesc, Grigore Vieru a fost „vârful de lance” al luptei personalităților
culturale basarabene pentru patriotism. El l-a readus în spațiul public de
dincolo de Prut pe Eminescu, delimitând astfel începutul procesului de regăsire
prin genul tutelar și limba română. Totodată, este înlănțuit întru eternitate,
alături de Eminescu, prin iubirea pătimașă față de pământul românesc, față de
poporul pe care, în aceeași măsură, l-au dorit, între aceleași hotare istorice,
pentru eternitate.
Grigore
Vieru a fost și rămâne un poet-simbol al Basarabiei, cel mai mare şi mai iubit poet contemporan român basarabean. Iar faptul
că de aniversarea eminesciană se leagă plecarea în neființă a acestui poet, a
făcut ca despre Vieru să se afirme că este „lacrima lui Eminescu”. Mai mult,
putem spune că din „copacul Eminescu”, așa cum îl numea Lucian Blaga pe marele
poet național și universal, s-a ivit Grigore Vieru, ca o necesitate istorică a
luptei pentru renașterea culturală, timid manifestată, până atunci în rândul
poeților și patrioților basarabeni.
Și
să nu uităm că, în contemporaneitate, prietenia cu Adrian Păunescu, cel mai
înflăcărat patriot al vremurilor nu demult apuse, l-a făcut pe Grigore Vieru să
trăiască acel sentiment de a fi „acasă” pe ambele maluri ale Prutului.
„Cei
care l-au chinuit pe Grigore dincolo de Prut n-au mai puţină vină decât cei
care l-au chinuit dincoace de Prut” – susţinea
Adrian Păunescu plecat şi el la scurt timp după prietenul său.
"Grigore Vieru a fost omul care, cu toată fragilitatea sa, a adus
Basarabia aproape de patria-mumă", a mai declarat poetul.
Bibliografie:
1.
Sava Bogasiu, Grigore Vieru, luceafărul de dincolo de Prut al limbii române, Ed
Alpha, Buzău;
2.
Grigore Vieru, “Ştiu că sunt un slujitor
cinstit şi poate şi necesar al poziei române”, în Revista de ştiinţă şi cultură
2.Limba Română, nr.1-4 (163-166), Chişinău, 2009
3.
Grigore Vieru, Norocul poeţilor basarabeni a fost poezia română, Interviu cu
Adrian Păunescu în Revista de Ştiinţă şi cultură Limba Română, nr 1-4, 2009,
Chişinău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu