Mistodi Mariana – prof. înv. primar, clasa I, grad didactic I
Școala
Gimnazială Nr.2 Târgu Ocna
,,Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos,
eu viața
întreagă am visat să trec Prutul.”
Grigore Vieru
Grigore Vieru este definit pe bună
dreptate, poet al mamei, al dorului și al dragostei, al baștinei, al naturii și
al lucrurilor sacre. A iubit copii dar și maturii în egală măsură, dedicând
sufletului omenesc poezii de o sensibilitate rară.
Poetul reprezintă
mărturia vie a profundei legături de spirit și neam, care aduce mai aproape
partea dreaptă și partea stângă a Prutului. În
poeziile lui tipărite în alfabet chirilic, spunea adevăruri românești de o
profunzime excepțională și de un curaj care putea să-l ducă la zid, pentru că
după ce numeroase poezii evocau figura mamei, nevoia fiilor de mama lor,
nedreptatea care se face mamei, el venea cu acest vers final, simplu și genial:
,,Mamă, tu ești patria mea!”. Era decodarea întregii lui suferințe, fiindcă pe
de o parte își iubea mama naturală, pe de altă parte își iubea mama simbolică,
România, aceasta fiind una dintre obsesiile poeziei sale. A slujit
admirabil arta identitară și chiar dacă
Basarabia nu se va întoarce la patria-mamă, poetul va rămâne în mod cert, un mare român.
Pentru Grigore
Vieru, poezia e un mod de a se mărturisi, fiind unul dintre marii poeți de
dragoste ai lumii, unul care consideră și poezia patriotică tot poezie de
dragoste. Poezia
lui este simplă dar genială: ,, În priviri c-un fel de teamă/ Fericită
totuși ești / Iarba știe cum te cheamă,/ Steaua știe ce gândești”. De asemenea,
câtă profunzime și tristețe regăsim în versurile următoare,
,, Și vei tace lung cu
mine,/ Cu văz tulbur și durut,/ Casă văduvă și tristă,/ De pe margine de Prut”
sau ,,În aceeași limbă/ Toată lumea plânge,/ În aceeași limbă/ Râde un pământ./
Ci doar în limba ta/ Durerea poți s-o mângâi,/ Iar bucuria/ S-o preschimbi în
cânt”.
Basarabia se simte
orfană prin moartea lui Grigore Vieru.
Poetul a reușit să devină un simbol al renașterii și demnității
naționale din Basarabia. A supraviețuit cumplitelor lupte identitare, purtate cu verticalitate
de-a lungul întregii vieți.
La fel ca generația lui, Grigore
Vieru a cunoscut vremuri cumplite: război, izolarea totală de Țară, sărăcie,
foamete, deportări, exterminarea fizică a vârfurilor intelectuale românești,
colectivizare și ideologizare forțată, bazată pe valori străine.
Frământările și chinurile prin care
a trecut intelectualul basarabean, până a ajunge la adevărul despre limba,
originea, istoria și Țara sa, le găsim în mărturisirea cutremurătoare a
poetului: ,,Poezia mea vine din marea
singurătate și greaua suferință”.
În vorbele blajine ale poetului se
simte durerea și suferința atunci când povestește despre primele sale versuri
făcute, în așteptarea mamei plecată să vândă ,,ce mai avea o văduvă prin casă”, în schimbul unui pumn de făină
sau de grăunțe. Copil fiind, înfometat înfricoșat de singurătate, a compus
primele sale versuri , ,, Vino tu, vino tu!
/ Nu te du, nu te du!”. Aceeași suferință care l-a urmărit toată viața până la
întâlnirea din ceruri cu îngerul ,,nepereche” Mihai Eminescu.
Pașii lui Grigore Vieru spre
cunoașterea adevărului sunt și pașii Basarabiei, numai că poetul a mers mult
mai repede. Ceea ce a adus Vieru din casa părintească și a pus în primul său rând
scris, a fost dragostea de oameni și cuvioșenia față de lucrurile sfinte: mama,
copilăria, baștina, neamul, Eminescu,
adevărul, iubirea, omenia, patria, limba, istoria, credința și natura.
Nu poți renunța la ele, oricât de modern și de globalist ai fi. Acestea au fost
pietrele de temelie pe care poetul și-a înălțat opera și a ajuns la inimile
noastre. În toate mediile, Grigore Vieru spunea cu aceeași voce blândă și
convingătoare, că în fața lui Dumnezeu el nu poate spune decât adevărul și
numai adevărul despre originea și limba noastră. În sufletul poetului se regăsea acel fond genial de omenie, fiind
generos cu toți din preajma lui, resursa lui fundamentală fiind omenia.
Întâlnirea cu poezia românească a fost prin intermediul ,,Luceafărului”
poeziei noastre , ca mai apoi să-i descopere și pe ceilalți clasici și pe cei
contemporani lui. Din momentul când l-a descoperit pe Eminescu, s-a rugat să-l
lumineze, l-a luat drept înger păzitor, ne-a învățat pe toți, să-l luăm în inimile
noastre. Este impresionantă fidelitatea, dar și insistența cu care Grigore
Vieru a purtat cuvântul lui Eminescu din carte în carte și din școală în
școală. Încă de la volumul de debut, era
convins că Eminescu e coloana vertebrală a ființei naționale din
Basarabia și oricine va gusta din
izvorul viu al operei Luceafărului, va supraviețui rusificării și
deznaționalizării.
Poetul a fost iubit dar și urât
pentru aceleași calități pe care unii le considerau defecte, talentul, curajul,
omenia, demnitatea, credința, bunătatea și verticalitatea sa. Era urât cel mai
mult,
nu pentru omenia și
poezia lui, ci pentru că visa la România.
Dragostea pentru cuvântul românesc a
moștenit-o instinctiv, dragoste care s-a revărsat peste versurile sale despre
mama, despre pământ, despre limba noastră. A știut să iubească și să transforme iubirea lui de țară,
iubirea lui de mamă într-o operă poetică remarcabilă care reprezintă sufletul viu, neînvins al Basarabiei. Versurile sale vin dintr-o stare poetică firească.
Scria dintr-o spontaneitate interioară extraordinară. ,, E simplu ca iarba, e
simplu ca pâinea, e simplu ca Biblia”.
Maestrul Tudor Gheorghe spunea despre Vieru că este unul
dintre cei mai mari poeți pe care i-a dat limba română, fiind convins că ar
trebui o mai mare aplecare către simplitatea poeziei pe care o propune poetul,
,, o poezie neelaborată deloc stilistic, o poezie care țâșnește direct din
inimă, o poezie care vine din har”
Grigore Vieru a fost un model de
poet și luptător. Ne va lipsi. Am rămas doar cu
resemnarea căutării sale de acum încolo în moștenirea pe care ne-a
lăsat-o…, poezia inimii sale.
„Nimeni nu știe mai bine ca inima secretele creierului.
Poezia ar fi secretul creierului scăpat din gura inimii.”
Grigore Vieru
Bibliografie:
- Boldeanu, Florentina,
Narcisa, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții și al
bucuriei”, Revista Știința literară Nr.2 (25), 2012;
- Caraman, Ella, Viorica, ,,Grigore
Vieru și Emil Cioran în circumferința ideilor comune”, Revista
Limba Română, Nr.1- 4, 2009;
- Simion, Eugen,
,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi”, Caiete critice, Nr.1-3, 1974;
- Vieru, Grigore, ,,Taina care mă apără”, Editura
Princeps, Iași, 2008;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu