Melintioi Cornelia, prof. înv.primar, grad-def.
Șc. Gimn. „Petru Rareș”- Cervicești,Jud. Botoșani
„Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața
întreagă am visat să trec Prutul”
(G. Vieru)
Grigore Vieru prin
textele și versurile sale a avut rolul de a deștepta conștiința națională a
românilor din Basarabia. A făcut parte din Mișcarea de Eliberare Națională din
Basarabia. A fost unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și se
află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 24
august 1989. A participat activ la
dezbaterile ( din URSS) în care s-a votat limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia
latină și a fost primul autor din Basarabia postbelică care a scris un text cu
grafie latină în ziarul Literatura și artă din Chișinău , în anul 1988.
Poet al dorului și al dragostei față de poporul român, al
adâncilor trăiri sufletești legate de glia strămoșească, de străbuni, de limba
românească și de speranța reîntregirii
tuturor românilor într-o singură
țară, a fost sufletul fraților noștri
din Basarabia, suflet sensibil și pașnic, dar, rănit de un dor .... (Scrisoare
din Basarabia)
Acest dor neînconjurat, fără granițe l-a exprimat
puternic în doinele sale închinate
limbii românești-„focul scrisului latin„- iar prin puterea graiului străbun și-a exprimat freamătul
lăuntric, tristețea și strigătul către Țara mamă- România „ străvechea și frumoasa țară„ strigătul către
unitate.
Simbol al sufletului
român despărțit de țara –mamă, de strămoși, de rădăcinile comune, de valorile
și de tradițiile românești , el a transmis prin versurile sale dorul de a vorbi
toți românii aceeași limbă strămoșească , într-un singur neam „adunat
grămăjoară„ -asemenea unei icoane ( Dorul și limba). A iubit limba română ca pe o „stăpână„( Limba noastră cea română)
și neamul dacic , asemenea unui neam sfânt.
Prin dulcele grai moldovenesc „limba doinelor de aur„ a
descris în poeziile sale bunătatea sufletului poporului român, blândețea ,răbdarea , „nemânia„ creștinismul
și sfințenia limbii. A jelit viața nedreaptă a Basarabiei, suferința
românilor obligați să-și uite limba cea străbună, trecutul și neamul românesc- „asemenea grâului bătut de gheață„.
A cântat cântecul suferinței „cu lacrimi uscate„ a fiilor rătăciți pe un pământ înstrăinat , dar
din sângele ființei lor dușmanii n-au putut să smulgă străvechiul grai și slova
latinească –„suntem în cuvânt și-n toate / floare de latinitate”. În doinele
sale remarcăm profunzimea dorului, ca un sentiment trăit de poet cu patos și cu
iubire curată și mai ales ne amintim de vocea lui blajină, duioasă și moale.
Glasul chemării neamului strămoșesc a răscolit adânc dorința arzătoare a unirii
sub aceeași țară, fără lacrimi, fără granițe, fără poduri (De-ai curge tu, Prutule).
L-a ars dorul de neamul despărțit și a purtat în el trezvia semenilor, a speranței reunirii neamului românesc. A dorit: trei culori și-o singură iubire, o
singură vorbire, o singură credință și-o singură ființă- românească. (Trei
culori )
Grigore Vieru este un scriitor care a așezat mereu, mai
presus de propria ființă, idealurile neamului românesc și limba română, limba
în care a trăit cu dor, a pătimit cu dor, a scris cu dor și a iubit cu dor- „
În aceeași limbă / Toată lumea plânge........./ Toată lumea râde ”. Deasemenea
a elogiat în poeziile sale pe strămoșii noștri domnitori și pe „ înaltul domn”
al poeziei românești- M. Eminescu. A
închinat poeme lui Tudor Arghezi, Lucian
Blaga, Constantin Brîncuși, Nicolae Labiș și Marin Sorescu.A redat istoria
neamului prin poezie , așezând prin versuri simple toate simțămintele tainice
ale sufletului său , răzbind povara înstrăinării și crezând că strigătul său va
fi auzit odată de tot neamul românesc. „Să-i duci lui Mihai/ O vorbă de-acasă
/Credință să-i dai /C-om fi toți o casă”.
Semnificațiile simbolice, a diferitelor figuri de stil, a
pus în lumină forța sugestivă a emoțiilor
poetului, a capacității de sensibilizare a cititorului pentru iubirea de neam.
( „Cânt a patriei ființă/......../Ce-a născut în suferință / Limba noastră cea
română”, „Pe pământ străvechi și magic /...../ Limba neamului meu dacic”,
„limba doinelor de aur” , „limba cea stăpână- pasăre măiastră”, „focul
scrisului latin”, „ străvechea și frumoasa țară”, „munții latiniei”, „crinii latinești”, limba-
„floare de latinitate”, „Acasă Patria mai liniștită este/ Și mai a mea ”.
Suntem datori să ducem mai departe versurile sale, prin
puterea cuvântului român, transmițând elevilor noștri valorile adevărate a unui
poet patriot și iubitor de adevăr.
Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un poet printre
îngeri, mai aproape de Adevăr, care ne veghează pașnic și senin.
„Limba noastră este întâia graniță a țării mele care
trebuie păzită , apărată și fortificată”-G. Vieru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu