Petraru Maria, învățător, gradul didactic I
Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani
Maestru
al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam poetul Grigore Vieru se
definea: ,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi”.
A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa
viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de
o muzicalitate şi-o frumuseţe rară.
Marele
poet liric,care și-a dedicat poeziile salesufletului omenesc,poate fi definit
ca fiind un poet al mamei, al dragostei, al baştinei, al izvorului, al
naturii – poet al lucrurilor sacre.
Grigore
Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei.Pentru
poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa,prin
frumosul semănat în inimile copiilor.A fost, este şi va rămâne Pilonul de
rezistenţă a culturii naţionale .
Aşa a
fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze
alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi de aceea merită cununa
recunoştinţei noastre.
Tot ce
e mai frumos astăzi poartă numele lui.Şi cerul cu stelele,şi ochii măicuţei ne
sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără.A ajunge să
poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi ce-i al tău prin
poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un
poet ales.
Acest
om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi
firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni
prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai
aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite
naţionalităţi ,de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de
celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am
pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mîndrim mult cu
Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira-o multe
generaţii mângîindu-şi sufletele cu versurile lui.
,,Grigore
Vieru a fost poetul dragostei de viaţă,al dragostei de țară, al dragostei
de neam, al dragostei de adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe
un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în
istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu
sfinţenie”(ZalturVictoria). Poeziile sale stau la baza excelenței și originei
bunei înțelegeri, compoziției armonioase și creației autentice. Prin prisma
melodioasă și desebită a limbii române, Grigore Vieru a reușit să ilustreze
cele mai distinse idealuri ale spiritualității neamului, chiar și cu destinul său
nefast, dar fermecător, probabil, pentru că afecțiunea față de acest popor și
plai natal n-a avut limite pentru el. Nu există copil, elev sau matur care n-a
citit și n-a iubit creația scriitorului. Poeziile lui sunt ușor memorabile și
se fixează în conștiința oricui. Inimile fiecăruia dintre noi tresar,
atunci când auzim vreun vers al poetului, deoarece acestea sunt înarmate cu cele
mai deosebite mărci stilistice și conținând un amalgam întreg de pasiuni
patriotice ascunse printre rândurile vierene, care adunându-se în unison, te
doboară și îți prefac inima și, cu sufletul rigid, într-unul plăpând și
insuflat de năzuință. Ți se deschid ochii împreună cu conștiința și adorația
față de neam, de plai, de mamă, de frate și de bună credinţă, cum doar poetul a
cunoscut-o.
Unitatea
neamului, frăția dintre popoare și evocarea unei istorii adevărate în
detrimentul celei imposibile, au fost temele pe care Grigore Vieru nu s-a sfiit
să le expună în opera sa. Astfel putem să afirmăm cu certitudine că una
dintre ”stelele” literaturii române este și va rămâne un erou național, ce a
avut curajul mereu să vocifereze nedreptatea la care a fost supus el și poporul
său.
Grigore
Vieru este un poet care și-a asumat greul unui grai, trecându-l prin
inima sa și, încărcat de rabdare, înțtelepciune și frumusețe, îl întoarce
semenilor săi, care-i deschid de bună voie inima să-l primească, pentru a duce
mai demn pe mai departe viața în spiritul dreptății și-al iubirii ce
covârșește și poate birui totul, al credinței față de cele nepieritoare și al
nădăjduirii ce nu poate da greș, un asemenea poet rămâne-va „suflet în sufletul
neamului său”.
,,Grigore Vieru a rămas în memoria românilor din stânga
și dreapta Prutului ca poetul care și-a iubit mama, care l-a iubit pe Eminescu și care și-a iubit patria românească și scrisul ei latin.Pentru el iubirea de neam era un dar întipărit
în ființa sa.”(Ioan Alexandru)
,,Grigore
Vieru se cuprinde în inima românilor ca Vârful de Dor în lumina Bucegilor, ca
mireasma pelinului în câmpia Bărăganului, ca strugurii în viile Moldovei
întregi și ca miraculoasa noapte a colindelor în fereastra copilăriei. Tot
timpul inspirat și blând, plin de furtunile ce domină povestea Nistrului,
înscriindu-și durerea în Marea Neagră.”(Fănuș Neagu)
,,Compunând
versuri pentru copii, poetul mărturisea că, scriindu-le, aude și melodia, pe
care o comunică apoi unui compozitor. Toate versurile sale au, de fapt, o
melodie unică, inconfundabilă și nu este de mirare că în spațiul natal această
creație este atât de populară și de îndrăgită. Trebuie să adaugăm la aceasta o
conștiință propriu-zisă de artist, în sensul tradiției romantice ilustrată de
un Eminescu, dar și de un Lermontov și un Puskin.În peisajul cam sofisticat al
liricii contemporane, uneori prea compusă și prea cerebrală, versul său
țâșnește în lumină proaspăt, cu forța de gheizer.”(Marin Sorescu)
,,Grigore
Vieru este un mare și adevarat poet. El transfigurează natura gândirii în
natura naturii. Ne împrimăvărează cu o toamnă de aur. Cartea lui de inimă
pulsează și îmi influențează versul plin de dor, de curata și pura limpezire.”(Nichita
Stănescu)
Grigore
Vieru a fost comparat pe bună dreptate cu Eminescu, Coșbuc, Goga, Blaga, dar
această comparație nu trebuie oprită la nivelul exprimării artistice.(Viorel
Dinescu)
Dacă
există o veșnicie românească, această veșnicie ar trebui să se numească Vieru,
fiindcă ea ne cuprinde pe toți.
Grigore
Vieru întrupează, în ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o
înzestrare spirituală de excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă
a naţiunii sale. O conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare dată, de realităţile
convulsive ale unei istorii adesea vitregi, de trecutul naţiunii sale, de
amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba română, amputată, interzisă,
pusă sub semnul întrebării de atâtea ori.
Exemplaritatea
destinului poetic al lui Grigore Vieru este dincolo de orice îndoială. După cum
e dincolo de orice îndoială expresivitatea gravă a versurilor sale,
solemnitatea muzicală a enunţurilor lirice, armonia frazei, precum în poezia
intitulată sugestiv Ars poetica: „Merg eu dimineaţa, în frunte, / Cu
spicele albe în braţe / Ale părului mamei. / Mergi tu după mine, iubito, / Cu
spicul fierbinte la piept / Al lacrimii tale. / Vine moartea din urmă / Cu
spicele roşii în braţe / Ale sângelui meu – / Ea care nimic niciodată / Nu
înapoiază. / Şi toţi suntem luminaţi / De-o bucurie neînţeleasă”.
Grigore
Vieru rămâne a fi un poet model în cultura română, dar în același timp și
extraordinar, de neîntrecut. El este asemenea unui satelit al ”Luceafărului”.
Poeziile sale stau la baza excelenței și originei bunei înțelegeri, compoziției
armonioase și creației autentice. Prin prisma melodioasă și desebitei limbi
române, Grigore Vieru a reușit să ilustreze cele mai distinse idealuri ale
spiritualității neamului
Valoarea,
adevărul şi reprezentativitatea poeziei lui Grigore Vieru fac din regretatul
poet o prezenţă emblematică a literaturii române contemporane.
Grigore Vieru a
trecut in nefiinţă,dar numele lui e etern,atâta timp cât cântecele scrise de el
se interpretează,atâta timp cât poemele sale mai sunt rostite,atâta timp cât
mai vorbim limba română şi ne cinstim mama si patria,atâta timp există şi
marele poet Grigore Vieru,pe care nimeni si nimic nu ne va face să-l uităm,cortina
uitării nu se va așterne peste cel ce-a fost pilonul nostru.
Cel mai
sensibil și profund poet contemporan, una din cele mai sclipitoare minţi,
apărător al valorilor naţionale, a limbii noastre românești, a istoriei
neamului român și cel ce-a cântat mereu cea mai sfântă ființă,mama,va ramâne
mereu simbolul românilor,a păcii, a patriei și de-a pururi va fi cântat de
către toate generaţiile ce vor urma, numele lui dăinuind și peste veacuri.
Bibliografie :
|
|
1. Băileşteanu, F., (1995), Grigore
Vieru. Omul şi Poetul, Editura Iriana, Bucureşti
2. Cimpoi, Mihai Univers matern, univers al
copilăriei, prefaţă la Vieru, Grigore Opere alese,Literatura
artistică, Chişinău, 1984;
3. Cimpoi, Mihai Metafore asemeni
pâinii, prefaţă la Vieru, Grigore Poezii,Editura Literatura
artistică, Chişinău, 1983, p. 8
4. Duminica mea este rândul pe care-l scriu
(dialog cu Ognean Stamboliev, traducător din Bulgaria) // Vieru,
Grigore Cel care sunt, Editura Literatura
artistică, Chişinău, 1987;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu