Școala Gimnazială ,,Ștefan cel Mare’’, Botoșani
„Poezia, pentru mine, reprezintă
Dragostea de pământ, de pământul
Din care te tragi, iubirea pentru
Limba strămoșilor tăi.” (Grigore
Vieru)
În satul Pererita, fostul județ
Hotin, România, azi Republica Moldova, pe 14 februarie 1935, într-o familie de
oameni simpli, se naște poetul Grigore Vieru.
Autorul a făcut parte din generaţia poetică a anilor
’60, al cărei buzdugan e considerat Nicolae Labiş şi în cadrul căreia se mai
înscriu Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ion
Gheorghe, Adrian Păunescu etc. Aceştia au reuşit să refacă, fiecare cu pecetea
personalităţii sale, punţile de legătură cu poezia românească interbelică,
distruse în perioada proletcultistă, îmbâcsită de ideologia comunistă.
,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa
se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de
limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat
întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă
monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o
sensibilitate mare, dedică poezii sufletului omenesc.
În Basarabia, fiind un poet al resurecţiei, Grigore
Vieru şi-a luat în serios şi rolul de tribun şi iluminator. Altfel, cum s-ar
explica truda asupra paginilor unui Abecedar (1970), alcătuit
împreună cu scriitorul Spiridon Vangheli, a atâtor culegeri pentru şcolari, a modernului
manual de scriere şi citire Albinuţa (cartea de căpătâi a
câtorva generaţii de copii din Basarabia) şi cum s-ar explica mai multe tiraje
de cărţi topite, pentru că poemele cuprindeau în metafora lor tricolorul şi
limba română? Cum s-ar explica prezenţa înflăcărată a poetului, împreună cu
alţi intelectuali basarabeni, în bătălia pentru impunerea limbii române ca
limbă oficială şi revenirea scrisului din Basarabia la alfabetul latin?
Cu Grigore Vieru, poezia română se întoarce la izvorul
curat al gândirii şi simţirii poeziei populare. Asta nu înseamnă că nu
înregistrează şi o izbitoare modernitate, poetul fiind, prin sincronia sacu
ceea ce se scria în țară, un port-drapel pentru poezia din Basarabia.
Demonstrând în cărţile sale de debut că e un excelent poet al copilăriei, al
jocului care recreează lumea, al paradisului recuperat de cel vârstnic prin
candoare şi fast imaginativ, Grigore Vieru a devenit repede, mai ales din 1968,
când publică volumul Numele tău, poetul-simbol al Basarabiei, un
poet căruia i se recunoaşte faptul că a revigorat poezia tradiţională.
Mama şi maternitatea sunt
teme esenţiale ale poeziei lui Vieru: „Uşoară, maică, uşoară, / C-ai putea să
mergi călcând / Pe seminţele ce zboară / Între ceruri
şi pământ. / În priviri c-un fel de teamă, / Fericită totuşi eşti – / Iarba
ştie cum te cheamă, / Steaua ştie ce gândeşti” (Făptura mamei).
În poezia lui Grigore Vieru întâlnim
misterul cosmic, taina, natura în plenitudinea ei, în „fireasca ordine”, dar şi
o dimensiune morală care ordonează. Aceasta din urmă e pregnantă mai ales în
poezia mesianică, în poezia de strigăt existenţial. Altfel, poetul a devenit un
tribun în apărarea limbii române şi a fiinţei româneşti.
Grigore Vieru mărturiseşte că în
literatură vine din mare singurătate şi din suferinţă, din suferinţa celor
mulţi, din calvarul Basarabiei şi al Limbii Române, din teama de a nu regăsi drumul spre izvor. Majoritatea
scrierilor sale denotă că poetul se afla permanent în căutare, într-o
necontenită şi febrilă stare de reconstituire a obârşiei, a unităţii, a
rădăcinii primordiale. Concludent in acest sens este volumul Cel care sunt (Chişinău,
Literatura artistică, 1987), dedicat „Mamei Eudochia şi marelui Eminescu”,
avand capitolele intitulate: I. Rădăcina de aer (versuri pentru copii), II.
Rădăcina de pământ (versuri lirice), III. Rădăcina de lacrimă(litanii pentru
orgă), IV. Rădăcina de foc (creionări, interviuri, note).
Altă conotaţie comportă, de
asemenea, prestaţia publicistică şi aforistică a poetului, tematica textelor (articole,
replici, cugetări etc.) subliniind actualitatea lor stringentă. Privită
retrospectiv, activitatea autorului se prezintă drept model de credincioasă
slujire a patrimoniului spiritual, moştenit de la străbuni, justificând deplin
rolul de exponent fidel al comunităţii din care descinde: „Eu sunt poetul
acestui neam / Şi-atunci când lira imi vibrează, / Şi-atunci când cântece nu
am...”.
Destin irepetabil în istoria
Basarabiei, Grigore Vieru lasă moştenire o operă ce abia acum, după moartea sa,
îşi va contura adevăratele ei dimensiuni, domeniu în care autorul a perseverat
constant şi cu apreciabile rezultate de-a lungul a peste cinci decenii.
Bibliografie:
-
www.istoria.md/articol/536/Grigore_Vieru,_biografie
-
Revistă
de ȘtiințășiCultură, nr. 1-4 (163-166) 2009, Chișinău
-
GrigoreVieru,
,,Acumșiînveac’’, Ed. Litera, ed. a III-a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu