Ilău Cătălin,învăţător,grad didactic II
Şcoala Gimnazială,,Ioan Cernat”Havîrna, judeţul Botoşani
Grigore Vieru s-a născut în familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic, în
satul Pererîta, pe malul stâng al Prutului (judeţul Hotin, din Regatul României interbelice), la 14 februarie 1935 ,de
mic copil pierzându-şi tatăl
în război. A absolvit școala de 7 clase din satul natal în anul 1950, după care urmează școala medie
din orașul Lipcani
pe care o termină în 1953. În anul 1957
debutează editorial (fiind student) cu un volum de
versuri pentru copii
,,Alarma”, apreciată de critica
literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău,
facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi” și ziarul „Tânărul leninist”, actualmente
„Florile Dalbe”. La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa, profesoară de limba română
și latină, născută Nacu și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente
„Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”. A fost un
oaspete des al „Căsuței Poeziei” din Satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici scrie
celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”. Anul 1968 aduce o
cotitură în destinul
poetului, consemnată de volumul de
versuri lirice ,,Numele tău”, cu o
prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată
de critica literară drept cea
mai originală apariție poetică. În chiar
anul
apariției
devine obiect de
studiu la cursurile universitare de literatură
națională contemporană
din R.S.S. Moldovenească. Trei poeme
din volum sunt
intitulate: ,,Tudor Arghezi”, ,,Lucian
Blaga”, ,,Brâncuși”, iar alte două sunt închinate
lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu.
Asemenea dedicații apar pentru
prima oară în
lirica basarabeană postbelică. Grigore Vieru a
fost membru P.C.U.S din anul
1971. În 1973, Grigore Vieru trece
Prutul
în
cadrul unei delegații de scriitori sovietici.
Participă la întâlnirea cu redactorii revistei
„Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu.
Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec,
întoarcându-se la Chișinău cu un sac de cărți. Pentru poet
această vizită reprezentând
un vis, după cum el
însuşi mărturisea mai
târziu: ,,Dacă visul unora
a fost să
ajungă în Cosmos, eu
viaţa întreagă am
visat să trec
Prutul ”. În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea
societății Uniunii, căreia poetul îi
dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul
Radu
Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe
din România: București, Constanța,
Cluj-Napoca, Iași. În anul 1988
i se acordă cea mai prestigioasă
distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii:
Diploma de Onoare Andersen.
Sfârșitul
anilor '80 şi începutul
căderii ,,Cortinei de
Fier “ ,îl găseşte pe
Grigore Vieru în prima
linie a Mișcării
de Eliberare Națională
din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un
mare rol în deșteptarea
conștiinței
naționale a românilor din Basarabia.
Vieru este unul dintre fondatorii
Frontului Popular și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la
dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din
R.S.S.M. în care se
votează limba română
ca limbă oficială și trecerea
la grafia latină.
Iubirea poetului faţă
de limbă şi
neam se manifestă
în scrierile sale, unele
aducându-i neplăceri , din cauza
cenzurii impuse de
autorităţile sovietice.
Astfel în 1970 ,în
volumul de poezii
apărut ,,Trei Iezi” , se
găsea şi poezia
,,Curcubeu”,în care prin
metafora ,,curcubeu în
trei culori”, autorul elogia
de fapt drapelul
tricolor, ceea ce a
dus la retragerea
cărţii din librării ,
Vieru fiind acuzat
de diversiune. Tot în
1970 , în colaborare
cu scriitorul Spiridon
Vangheli apare ,,Abecedarul” ,de pe
care vor învăţa
copiii în şcoli, iar
mai târziu , în 1989 , tot
cu acelaşi colaborator
apare ,,Abecedarul” scris în
grafie latină. Încă din 1988, în ziarul chișinăuian
,,Literatura și arta” apare primul text cu
grafie latină din Basarabia postbelică, avându-l ca autor pe Grigore
Vieru.
În iunie 1989,
obținând aprobarea autorităților sovietice de a publica săptămânalul ,,Literatura și arta
în grafie latină”, redactorii ziarului
s-au pomenit că în toată Moldova Sovietică
nu există nicio mașină
de scris cu
litere latine, în afară de cea de la Academia de Științe
din R.S.S.M și de una aparținând
profesorului Iulius Popa de
la Bălți. În aceste condiții, Grigore Vieru și redactorul - șef de la ,,Literatura și arta”,
Nicolae Dabija, merg la București
pentru a obține
o mașină de
scris pentru ziar. Autoritățile române
tărăgănează răspunsul, iar anticariatul din care
puteau să cumpere o astfel de mașină este
închis în acele
zile din motive tehnice. Vieru și
Dabija sunt ajutați
însă de preotul
Vasile Tepordei, care le aduce
la gară o pungă în
care se află cele 31 de semne metalice ale alfabetului
latin, tăiate de acesta
din propria mașină de
scris. La Chișinău, semnele
latine sunt sudate la o mașină de scris în locul celor chirilice, astfel că ,,Literatura și arta” devine primul ziar din Basarabia care
vede lumina tiparului ,sistematic
, în grafie latină. În
1994, puterea politică nou instalată în Moldova, renunță la imnul de stat
,,Deșteaptă-te, române” și le propune poetului Grigore Vieru și compozitorului
Eugen Doga să
compună
versurile și respectiv, muzica pentru
un nou imn. Ambii refuză, Grigore Vieru scriind în ,,Literatura și arta”
următoarele:
,,Dreptatea
istorică va blestema poeții și compozitorii care vor
îndrăzni să ridice mâna asupra Imnului Național Deșteaptă-te Române,
cocoțându-se ei în locul strălucirii și necesității lui “!
Fiind
poet, publicist, prozator, eseist
şi realizator de
manual şcolare, opera lui Grigore
Vieru este cunoscută
şi tradusă atât
în ţările fostului
bloc sovietic, cât şi
în celelalte ţări
europene sau Statele
Unite ale Americii, comentatorii
literari identificând câteva constante
ale liricii vierene :
una fiind cea
a dorului, definit sugestiv de
poet ,,tot ce-i dor, e
neuşor”, acesta devenind o rană nestinsă, veşnică generatoare de
poezie, care ,,se suprapune
autobiograficului, dându-i
simplitatea eternă a vieţii”(Victor Crăciun),apoi cea
a mamei ,care tot după
Victor Crăciun este ,,matricea
şi în acelaşi
timp cheia întregii sale
poezii”, o mamă eternă ce implică
conştiinţa ,,rădăcinii de
foc”sau ,,mama graiul” cum
o defineşte însuşi
poetul, un factor generator
de dăinuire.O a treia constantă
a liricii lui
Vieru ar fi
permanenta regăsire în
spiritualitatea eminesciană,
care pentru poet
are un sens
vital :,,Eminescu este izvorul, ramul” sau printre
altele, vocaţia militantă
a scrisului prin
poezie şi limbă,
izvorâtă din cultivarea
obârşiilor noastre lingvistice, Ioan Alexandru
fiind de părere
că Grigore Vieru
este ,,un poet care şi-a asumat
greul unui trai, trecându-l prin
inima sa”.
Versurile lui
Vieru se înscriu
într-un program literar care
are ca ţel fundamental apărarea şi
ilustrarea limbii române,
integritatea acesteia într-o ţară, în care i
s-a refuzat decenii de-a
rândul dreptul de
cetăţenie al acestei
limbi. În lirica sa nimic nu
este strident, evaziv sau
fals, versurile prezentând o
stare de spirit
de o rară
autenticitate; poetul fiind o
voce singulară cu
o expresivitate deosebită
în peisajul poeziei româneşti.
Eugen Simion spunea
despre Grigore Vieru
că este ,,ultimul
poet cu Basarabia
în glas. Un poet
mesianic,un poet al
tribului său ,obsedat
de trei mituri
: Limba română, Mama şi
Unitatea neamului”. În ciuda
fragilităţii înfăţişării şi
a vocii sale menite parcă
să suşotească o
rugăciune , el este un poet
dârz cu cuget
tare şi spirit incoruptibil , crescut într-o
istorie imposibilă care
şi-a dat seama
ce doreşte publicul de
la el : ceva
esenţial spus limpede, ceva
despre bucuriile şi
suferinţele naţiei sale,atâtea câte sunt”. „ Grigore Vieru a fost mai mult
decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariţia
fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este
şi va rămâne pilonul de rezistenţă a culturii naţionale. El a fost poetul Dragostei de
viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr, să-l aducem
copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin
vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le
păstrează cu sfinţenie” (Zaltur Victorica)
Chiar subsemnatul,la vârsta de
14 ani, în 1994, trecând graniţa
impusă spiritualităţii româneşti
, a citit din
manualele de peste
Prut şi nu
numai , observând cea mai
mare mârşăvie impusă unei
naţii – o limbă frumoasă cu
valori puternice, subjugată unui
sistem fals şi
muribund , care sub pretextul
unui teatru absurd, a
trunchiat potenţialul bogat al acestei
limbi monoteiste prin
alfabet chirilic, neţinând seama
de potenţialul valoric
al acestei naţii
răspândite geografic, dar unificată prin limbă,tradiţie, cultură şi spirit.
În ansamblul
literaturii române , Grigore Vieru
întruchipează destinul unui
scriitor,înţeles sau nu , cu
o înzestrare spirituală
de excepţie şi
o impecabilă conştiinţă
a naţiunii sale. O conştiinţă
zdruncinată de realităţile
unei istorii adesea
vitregi,de trecutul naţiunii
sale , de suferinţa pe
a căpătat-o limba
română amputată, interzisă sau
pusă sub semnul
întrebării de atâtea
ori. Valoarea , adevărul şi puritatea
poeziei lui Grigore
Vieru îl fac o prezenţă
emblematică a literaturii
române contemporane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu