Hriţcu
Diana, Clasa a IX –a E,
Colegiul
Naţional „A. T. Laurian”, Botoşani
Profesor
îndrumător, Rîznic Cristina
Grigore Vieru, născut în 1935, la
Pererita, pe malul stâng al Prutului,este unul din cei mai semnificativi și mai
iubiți purtători de cuvânt ai sufletului și spiritului românesc în
împrejurările dramatice de astăzi. Contemporan cu noi, poezia sa este
leagănul spiritualității poporului nostru și zălog al dăinuirii noastre în timp
și spațiu.
Creația vieriana izvorăște limpede, cu
demnitate și convingere în necesitatea dreptății sale. „Scriu nu pentru că sunt
poet, ci pentru că am văzut în copilărie cum mergea Prutul”, spunea autorul.
Poet al mamei, al iubirii și al dorului, al naturii, poet al lucrurilor sacre,
care astăzi cu părere de rău se duc în umbră, acesta dă naștere unor versuri ce
au ca element esențial apărarea și ilustrarea limbii române, limba unui bocet
general, ca la Goga, realitatea care suplinește patria
absentă sau o contrage, reprezentând principiul ei salvator, dar și consolarea
ultimă a frustrărilor istorice, o esență inalienabilă a neamului: "Iar
când nu poți /Nici plânge și nici râde/ Când nu poți mângâia/ Și nici cânta,
/Cu-al tău pământ, /Cu cerul tău în față/ Tu taci atunce/ Tot în limba ta". El consideră graiul matern drept stare de suflet, expresie
surprinzătoare, plină de semnificații adânci și este un adept al conceptului de
patriotism, un apărător al limbii, un exemplu elocvent în acest sens fiind
poezia „Scrisoare din Basarabia”, adresată românilor de dincolo de Prut, față
de care eul liric își exprimă sentimentele de afecțiune, de dor și totodată de
regret pentru „vorba rătăcită/Ce despre tine, frate, -am spus”, întrucât „În
vremea putredă și goală/Pe mine, frate, cum să-ți spun,/Pe mine m-au mințit la
școală/Că-mi eșți dușman, nu frate bun”, evidențiind realitatea crudă a lumii
postbelice, dominată de un regim marcat de existența dictaturii, proiectată pe
fundalul unei societăți degradate, îndoctrinate, ce reprima orice încercare de
apropiere între românii din Basarabia și cei din România. „Limba este cea mai
mare dreptate pe care poporul și-a făcut-o sieși.”, scria poetul într-un loc.
Poemele lui vor fi manifeste ale acestei dreptăți a priori, pentru că „Limba
română este întâia granița a țării mele care trebuie păzită, apărată și
fortificată.”Astfel, poezia sa este o parte a unui castel de apărare”în calea
răutăților”, meterez de lupta și rezistență, turn înalt de veghe, dar și de privire
rotitoare dincolo de arme, spre zările păcii.
O altă tema recurentă în creația să,
provenită din divinitate și care nu poate fi mișcata de nimic și de nimeni,
este Mama. Supranumit de Mihai Cimpoi poet prin excelență al mamei și al
maternității, Grigore Vieru își sintetizează întreaga existența,
mărturisită cu dărnicie în numeroase confesiuni lirice, în modelul Mamei. Figura sa e transfigurată printr-o feerie a devotiunii și ea devine nu
numai un simbol al jertfei și al ocrotirii, al suferinței și răbdării, al
statorniciei și dăinuirii, dar și expresia lacrimală a patriei, fiind
identificată în cele din urmă cu Mumă eternă, cu glia și cu limba: "Mama,
/Tu eșți patria mea!/ Creștetul tău - /Vârful muntelui /Acoperit de nea. /Ochii
tăi - /Marialbastre. /Palmele tale - /Arăturile noastre". Poetul
îngenunchează în fata ei că în fața unui altar, creând în jurul
acesteia o atmosfera sacră, din care, printr-o invocare ritualică, pornesc
impulsurile vieții. Sacralizarea mamei se răsfrânge și asupra celorlalte
elemente iradiate de principiul matern: plaiul, graiul, satul etc, viziunea lui
Vieru fiind, în fond, o beatificare a originilor, a bastinii, prin această
mitologie a Mumei și prin transcenderea biograficului el comunicând
direct cu ancestralitatea și substratul. Figura mamei are o proiecție cosmică:
„Ușoară, maică, ușoară,/C-ai putea să mergi călcând/pe semințele ce
zboară/Între ceruri și pământ.”, icoană statorniciei în tragedie.
Erosul este în poemele lui Vieru discret și
serafic, în prelungirea poeziei populare și a poemelor lui Eminescu, marele lui
model liric și moral („Eminescu este izvorul; este lacrima de foc a
Universului.”). Femeia este un răsărit de soare, printre genele căruia se
înalta Luna, tot ce atinge această devenind dor, iar bărbatul aspiră să
fie îngropat în lumina ochilor ei. Iubirea în creația sa este una care „mișcă
sori și stele”, Vieru extinzând dimensiunile artei tradiționale prin intensitatea
sentimentului și condensarea emoției, prin plenitudinea romantică a stării
sufletești. Acesta vede și proiectează poetic drama umană în formă unui periplu
care include edenul primordial, lupta cu răul și salvarea finală prin dragoste
și creație.
Supranumit și poet al copilăriei, Vieru este și
unul dintre cei mai mari poeți ai literaturii pentru copii. Lirica lui are
un profund caracter educativ și autorul se infantilizeaza cu delicatețe
pedagogică și tandrețe ludică, acesta sadind în conștiința micilor cititori
valori general umane, reușind să transpună o complexă filosofie a vieții și a
cunoașterii realității înconjurătoare pe înțelesul acestora.
Astfel, Grigrore Vieru ni se relevă ca un
poet născut de miresmele și durerile pământului său, ce nu se rușinează
să-și poarte tragedia și iubirea pe față. Poezia sa a devenit repede una
exponențială, transformându-l pe autor într-un fel de tardiv și ultim „bard
național”, lucrarea sa poetică prefăcând suferințaîn izbândă, o trecere de
la starea carbonică la cea diamantină. Este o traducere a graiului ființei, din
care pulsează spre inima cititorului un echilibru natural, având o orientare
recuperatoare, care se cristalizează cu atât mai mult cu cât încerci să
pătrunzi în taină liricii sale, taină care se identifica, în ultima instanța,
cu poetul.
Bibliografie:
1.Simion Eugen- „Scriitori români de azi”, Ed. Litera
2.Georgescu Paul Alexandru –„Grigore Vieru și diamantizarea umanului”,
prefață la Grigore Vieru, „Rădăcina de foc”, Ed. Minerva
3.Cimpoi Mihai- „O istorie deschisă a literaturii române”, Ed. Arc
4.Grigurcu Gheorghe- „Poezie de patrie”, din „România literară”, nr. 30, 30
iulie 2004
5. Druță Ion- „Creația poetului”, prefață la Grigore Vieru, „Numele tău”,
Ed. Cartea moldovenească
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu