Grigore Vieru a fost,
incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul
poeziei româneşti. Versurile sale au ilustrat, într-un regim al excelenţei
rostirii lirice, stări de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunţuri
poetice armonioase şi limpezi, sugestive şi sincere. Nimic strident în lirica
lui Grigore Vieru, nimic evaziv sau fals.
Versurile lui se înscriu într-un program literar ce are ca element
esenţial apărarea şi ilustrarea limbii române, integritatea acesteia într-o
ţară în care s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de cetăţenie al acestei
limbi-Basarabia.
Recursul la sentimentul patriotic autentic, starea de sinceră şi ardentă
implicare cetăţenească în destinul propriei patrii, toate acestea au reprezentat
imperative imediate ale creaţiilor sale, cărora poetul li s-a dedicat cu
dăruire, spirit al jertfei şi credinţă.
Cărţile de poezie ale lui Grigore Vieru (Numele tău, Un
verde ne vede, Izvorul şi clipa, Cel care sunt, Hristos
nu are nicio vină, Rugăciune pentru mama, Taina care mă
apără etc.) rămân repere fundamentale ale poeziei româneşti de azi. O
poezie precum În limba ta ni se prezintă ca o profesiune de
credinţă a unui scriitor cetăţean, ce a aşezat mereu, mai presus de propria
fiinţă, idealurile neamului, celebrând, în versuri înfiorate de patos, limba
română, limba în care a pătimit, a scris şi a iubit: „În aceeaşi limbă / Toată
lumea plânge, / În aceeaşi limbă / Râde un pământ. / Ci doar în limba ta /
Durerea poţi s-o mângâi, / Iar bucuria / S-o preschimbi în cânt. // În limba ta
/ Ţi-e dor de mama, / Şi vinul e mai vin, / Şi prânzul e mai prânz. / Şi doar
în limba ta / Poţi râde singur, / Şi doar în limba ta / Te poţi opri din
plâns”.
Cred că latura de cea mai autentică profunzime a poeziei lui Grigore
Vieru este aceea a responsabilităţii civice a scriitorului, a omului de
cultură, care se simte, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare cuvânt pe
care îl rosteşte, adânc răspunzător de soarta neamului său, de destinul limbii
în care s-a născut şi în care respiră. Eugen Simion subliniază că „despre
Grigore Vieru am putea spune că este ultimul poet cu Basarabia în glas.
Un poet mesianic, un poet al tribului său, obsedat de trei mituri: Limba
română, Mama şi Unitatea neamului. Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilităţii
înfăţişării sale şi a vocii sale – moi şi stinse, menite parcă să şoptească o
rugăciune, nu să pronunţe propoziţii aspre ca vechii profeţi – un poet dârz, un
cuget tare, un spirit incoruptibil. Mulţi i-au înţeles stilul şi mesajul, alţii
i-au reproşat mereu faptul că nu este un poet postmodern. Judecată rea.
Vieru nu putea fi postmodern pentru că, spune chiar el, s-a născut şi a
crescut într-o istorie imposibilă şi, când a început să scrie, şi-a dat seama
că publicul său aşteaptă altceva de la el. Ceva esenţial, spus limpede, ceva
despre suferinţele şi bucuriile naţiei sale, atâtea câte sunt. În aceste
circumstanţe, poemul «nu poate fi o zbenguiala a cuvintelor»”.
Grigore Vieru întrupează, în ansamblul literaturii române, destinul unui
scriitor cu o înzestrare spirituală de excepţie şi, în acelaşi timp, o
impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. O conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare
dată, de realităţile convulsive ale unei istorii adesea vitregi, de trecutul
naţiunii sale, de amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba română,
amputată, interzisă, pusă sub semnul întrebării de atâtea ori.
Exemplaritatea destinului poetic al lui Grigore Vieru este dincolo de
orice îndoială. După cum e dincolo de orice îndoială expresivitatea gravă a
versurilor sale, solemnitatea muzicală a enunţurilor lirice, armonia frazei,
precum în poezia intitulată sugestiv Ars poetica: „Merg eu
dimineaţa, în frunte, / Cu spicele albe în braţe / Ale părului mamei. / Mergi
tu după mine, iubito, / Cu spicul fierbinte la piept / Al lacrimii tale. / Vine
moartea din urmă / Cu spicele roşii în braţe / Ale sângelui meu – / Ea care
nimic niciodată / Nu înapoiază. / Şi toţi suntem luminaţi / De-o bucurie
neînţeleasă”. Valoarea, adevărul şi reprezentativitatea poeziei lui Grigore
Vieru fac din regretatul poet o prezenţă emblematică a literaturii române
contemporane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu