Robitu Geta-
Larisa, profesor documentarist,
Școala Gimnazială ,,Iorgu Radu” Bârlad ,
județul Vaslui
Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul
Pererâta din fostul județ Hotin, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, în
familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic. A
absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat
şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953.
A debutat editorial în 1957, student fiind,
cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată de
criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic "Ion
Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În
acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi
s-a angajat ca redactor la revista pentru copii ”Scânteia Leninistă”.
Poetul este o voce singulară, de o expresivitate
deosebită în peisajul poeziei româneşti. Versurile lui se înscriu într-un program literar
ce are ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii române, integritatea
acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de
cetăţenie al acestei limbi. Sentimentul patriotic autentic, starea de sinceră
şi ardentă implicare cetăţenească în destinul propriei patrii, toate acestea au
reprezentat imperative imediate ale creaţiilor sale, cărora poetul li s-a
dedicat cu dăruire, spirit al jertfei şi credinţă. Cărţile de poezie ale lui
Grigore Vieru (Numele tău, Un verde ne vede, Izvorul
şi clipa, Cel care sunt, Hristos nu are nicio vină, Rugăciune
pentru mama, Taina care mă apără etc.) rămân repere
fundamentale ale poeziei româneşti de azi. O poezie precum În limba ta ni
se prezintă ca o profesiune de credinţă a unui scriitor cetăţean, ce a aşezat
mereu, mai presus de orice, idealurile neamului, sărbătorind în versuri limba
română, limba în care a pătimit, a scris şi a iubit: „În aceeaşi limbă / Toată
lumea plânge, / În aceeaşi limbă / Râde un pământ. / Ci doar în limba ta /
Durerea poţi s-o mângâi, / Iar bucuria / S-o preschimbi în cânt. // În limba ta
/ Ţi-e dor de mama, / Şi vinul e mai vin, / Şi prânzul e mai prânz. / Şi doar
în limba ta / Poţi râde singur, / Şi doar în limba ta / Te poţi opri din plâns”.
La Vieru poezia e cea
care se identifică cu însuși poetul: „De fapt, / nici nu sânt om, / ci pur
şi simplu / poezie ”. Totul în jur e o cântare, o cântare ce transfigurează
lumea după chipul şi asemănarea poeziei, adică totul, după o expresie a lui
Mihai Drăgan, se confundă şi se confruntă cu poezia: „Părul meu – / versuri
albe. / Fruntea – / un fel de măsură / Sprâncenele – / două versuri / tăiate cu
negru, pentru că / nu pot merge. / Ochii – două metafore albastre. / Buzele –
rime străvechi. / Inima – ritm modern, / neregulat. / Mâinile / mângâind pletele
femeii – / comparaţie / cu mâinile altor bărbaţi. / Talpa mea / acoperită cu
ţărnă / şi frunze sângerii de stejar – / repetiţie / a tălpii tatălui meu. /
Iată că plouă, / şi poate că / nici nu trec prin ploaie, / ci printre versuri,
/ sau poate că / nici nu plouă, / ci aşa vreau eu: / să ploaie”. (Poezia).
Vieru a trăit prin poezie, a implantat
în noi destoinicul și vrednicul, ca pe niște piloni existențiali, și a făcut-o
cu toată credința unui
luptător neobosit. Predestinat să fie prigonit pentru dreptate, Vieru a reușit
să țină piept, chiar și în timpurile cele mai grele.
Dar ceea ce l-a transformat
într-un erou al poporului – iar acest apelativ i se cuvine de bună seamă – este
implicarea acestuia în Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia, alături
de Ion și Doina
Aldea Teodorovici, Ion Vatamanu sau Adrian
Păunescu. Grație lui, românii din Basarabia au avut fericita ocazie de a
vorbi în limba română peste
tot, de a scrie cu buchia latinității.. Penița sa a redeschis drumul spre Patria-mamă,
căci el însuși spunea:,,Dacă visul
unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”.
Multe dintre poeziile
sale s-au născut din dragostea sa fierbine pentru tot ce este românesc, din
patriotismul fierbinte al poetului. Aşa este şi „Legământ”, dedicată
„dascălului” său de limbă română: „Ştiu: cândva, în miez
de noapte,/ Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie / Tot deasupra
cărţii sale(…) // S-o lăsăm aşa deschisă,/ Ca băiatul meu ori fata / Să
citească mai departe / Ce n-a dovedi nici tata”.
Ca în multe alte
poezii, aici iubirea patriei se confundă cu iubirea mamei. Într-o altă poezie,
aceeaşi puternică iubire de patrie se desprinde din imnul închinat pământului
natal: „Pământule,/ Tu, răzbătând către adânci line!/ Atunci când bat şi
grindinile grele,/ Cu mine să te-acoperi,/ Cu mine,/ Pământ matern / Şi-al meu
până la stele” (Pământule). Dorul de mamă, de satul natal, de
izvor, de porumb, de pâinea coaptă în cuptorul copilăriei sale toate se transformă
şi se încheagă în dorul de patrie, fiindcă „Acasă / Patria mai liniştită este”.
Grigore Vieru rămâne un poet model în cultura română, dar în
același timp el este asemenea unui satelit al ”Luceafărului”poeziei românești.
Prin prisma melodioasă a limbii române Grigore
Vieru a reușit să ilustreze în opera sa cele mai înalte idealuri ale
spiritualității neamului românesc.
Bibliografie (surse):
1.
Eugen Simion,
,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi’’,în Caiete critice, Nr.1-3, 1974
2.
Florentina Narcisa
Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții și al bucuriei’’, în Revista
Știința literară Nr.2(25), 2012.
- Grigore Vieru, Taina care ma apara, Editura Princeps, Iasi, 2008;
- Grigore Vieru, Acum și în veac,
editura Litersa, ed.III.
5.
Ștefan Augustin
Doinaș, Orfeu și tentația realului, Editura Eminescu, București, 1974
- www.ro.wikipedia.org;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu