Prof. Pomparău Iuliana Adriana
chimie, grad didactic I
Liceul cu Program Sportiv Botoșani
Grigore
Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, satul Pererita, fostul judeţ Hotin, în
familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru. A absolvit şcoala de 7
clase din satul natal, în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din oraşul
Lipcani pe care a finalizat-o în 1953.
În 1957 a
debutat editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii,
''Alarma'', apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul
Pedagogic ''Ion Creangă'' din Chişinău, facultatea Filologie şi Istorie. În
1960 s-a angajat redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor
din Moldova. Între anii 1960-1963 a fost redactor la editura Cartea
Moldovenească. A fost un oaspete frecvent al ''Căsuţei Poeziei'' din satul
Cociulia, raionul Cantemir, unde a scris celebra carte pentru preşcolari
''Albinuţa''.
În 1964,
Vieru a publicat în revista Nistru poemul ''Legământ'', dedicat lui Mihai
Eminescu. Poemul începe cu versurile: ''Ştiu: cândva, la miez de noapte,/ Ori
la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cărţii Sale''.
Anul 1968
a adus o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice
''Numele tău'', cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea a fost apreciată de critica
literară drept cea mai originală apariţie poetică. În chiar anul lansării a
devenit obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională
contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian
Blaga, Brâncuşi, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin
Sorescu. Asemenea dedicaţii apăreau pentru prima oară în lirica basarabeană
postbelică.
În
volumul de poezii pentru copii ''Trei iezi'', ieşit de sub tipar în 1970, se
găsea şi poezia ''Curcubeul'', în care Vieru, prin metafora curcubeului cu trei
culori, elogia drapelul tuturor românilor. Peste câteva zile de la difuzare,
cenzura sovietică a retras cartea din librării, dând-o la topit, iar autorul a
fost acuzat de diversiune. Tot în 1970, a apărut şi Abecedarul, elaborat de
Vieru în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. De pe acest manual,
modificat întrucâtva de-a lungul timpului, învaţă şi în prezent micii
basarabeni în clasa I. În 1989, Vieru şi Vangheli au realizat varianta în
grafie latină a Abecedarului.
În 1973,
Grigore Vieru a trecut Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici
şi a participat la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul 20: Dan Hăulică,
Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban, Tatiana Nicolescu. A
vizitat mănăstirile Putna, Voroneţ, Suceviţa, Dragomirna, Văratec şi s-a întors
la Chişinău cu un sac de cărţi. Mai târziu poetul făcea următoarea mărturisire:
''Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să
trec Prutul''.
În anul
1974, scriitorul Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România,
i-a adresat o invitaţie oficială din partea societăţii Uniunii, căreia poetul
i-a dat curs. A vizitat Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În 1977,
tot la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România, a vizitat, împreună cu
soţia, mai multe oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi.
În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii "Maria
Mirabela", al regizorului Ion Popescu,
textele pentru cântece fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă
cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru
copii: Diploma de Onoare Anderesen.
În 1988 i
s-a acordat cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul
literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. În acelaşi an, în ziarul
din Chişinău ''Literatura şi arta'' apare primul text cu grafie latină din
Basarabia postbelică. Autor - Grigore Vieru.
În 1993 a
fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Marele
român Grigore Vieru şi-a dedicat scrierile în primul rând copiilor cu suflet de
înger, aceştia fiind darul cel mai de preţ al familiei. Grigore Vieru a scris
literatură pentru copii deoarece, spunea poetul, dacă copilul începe de mic să
fie român el va fi mare român când va creşte, iar în felul acesta suma de
valori a copiilor va deveni o naţiune mare, pentru că sufletul copilului este curat,
românismul intrând în sufletul lui de mic, va deveni temelia, talpa
românismului veşnic şi sfânt.
La 16
ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie şi a fost
internat la Spitalul de Urgenţă din Chişinău. Accidentul a avut loc pe traseul
R-3 Chişinău-Hînceşti-Cimişlia-Basarabească, când poetul de întorcea de la o
manifestare dedicată lui Mihai Eminescu. La două zile după accident, la 18
ianuarie, poetul a murit la Spitalul de Urgenţă din Chişinău.
Epitaful
pe care şi l-a ales chiar Vieru, când a realizat că va pleca, în curând, în
aceleaşi stele în care era şi Mihai Eminescu, este: ''Sunt iarbă. Mai simplu nu
pot fi''.
Grigore
Vieru e definit ca fiind poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al
baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre. „Grigore
Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei. Pentru
poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin
frumosul semănat în inimile copiilor. Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele
lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne
sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să
poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi ce-i al tău prin
poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un
poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai
bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi de aceea
merită cununa recunoştinţei noastre. Acest
om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi
firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun. Visul său era de a ne uni prin cuvânt,
prin bunătate şi iubire de aproape.
Marile
teme prezente în creaţia sa: Mama, Iubirea, Copilăria, Graiul vor fi mereu
actuale, fiindcă acestea izvorăsc din divinitate şi nu pot fi mişcate de nimeni
şi de nimic.
Din această credinţă, din
această mare inimă de român s-au născut multe dintre creaţiile sale poetice,
care ar putea fi incluse într-un capitol al poeziei sale patriotice. De reţinut
însă că nu trebuie neapărat să ne cantonăm doar la acele poezii unde este vorba
despre Patrie, fiindcă, aşa cum era şi credinţa Poetului, „o poeziei bună de dragoste, o poezie slăvind frumuseţiile naturii
este şi ea o poezie patriotică”. Este cazul poeziei „Această ramură (dedicată lui Nichita Stănescu): „Iar părul tău înrourat / Ca busuiocul / Sfinţeşte aerul de sus /
În care-mi strig norocul”. Sau poezia „Brâncuşi”:
„Se aud Carpaţii spre seară / Cum, aplecându-se, aştern umbra / Pe
masă / Curată şi răcoroasă”. Evident, este vorba despre „Masa
Tăcerii”, prin care poetul în proiectează pe Brâncuşi în nemurire.
Multe dintre poeziile sale
s-au născut din dragostea sa fierbine pentru tot ce este românesc, din
patriotismul fierbinte al Poetului. Aşa este şi „Legământ”, dedicată
„dascălului” său de Limbă română: „Ştiu: cândva, în miez de
noapte,/ Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie / Tot deasupra
cărţii sale(…) // S-o lăsăm aşa deschisă,/ Ca băiatul meu ori fata / Să
citească mai departe / Ce n-a dovedi nici tata”. O altă creaţie
poetică a lui Vieru, poezia „Eminescu” a devenit
un fel de imn al zilelor de 15 ianuarie şi 15 iunie: „La zidirea Soarelui, se ştie / Cerul a muncit o veşnicie./ Noi,
muncimd întocmai ne-am ales / Ne-am ales cu domnul Eminescu. / Domul cel de
pasăre măiastră,/ Domnul cel de nemurirea noastră, / Eminescu”.
Mânat de acelaşi fierbinte
patriotism, Grigore Vieru reuşeşte să dea o definiţie poetică la întrebarea: ce
e Patria, fără măcar să amintească acest cuvânt, apelând la fenomenele naturii:
„Piatra este pâine caldă. / Vântul ăsta e vin domnesc./ Şi pelinul
– busuioc sălbatic” (..) „Vine ziua aurindu-mi pâinea / Vine seara aromindu-mi
vinul. / Vine mama îndulcindu-mi gândul”.
Ca în multe alte poezii,
aici iubirea Patriei se confundă cu iubirea Mamei. Într-o altă poezie, aceeaşi
puternică iubire de Patrie se desprinde din imnul închinat pământului natal: „Pământule,/ Tu, răzbătând către adânci line!/ Atunci când bat şi
grindinile grele,/ Cu mine să te-acoperi,/ Cu mine,/ Pământ matern / Şi-al meu
până la stele” (Pământule) Acelaşi
lucru îl face Poetul şi în poezia ,,Dar mai întâi”: ,,Dar mai întâi / să fii sămânţă./ Tunet să fii. / Ploaie să fii./
Lumină să fii./ Să fii os / de-al fratelui tău / retezat de sabia duşmană./
Brazdă să fii./ Doină să fii / Ca să ai dreptul / a săruta acest pământ /
îndurerat /de-atâta rod”. Poezia ne duce cu gândul la un alt mare
poet al literaturii române, Lucian Blaga, şi la minuata sa poezie „Mirabila sămânţă”.
În acest fel, dorul de
Mamă, de satul natal, de izvor, de porumb, de pâinea coaptă în cuptorul
copilăriei sale toate se transformă şi se încheagă în dorul de Patrie, fiindcă
„Acasă / Patria mai liniştită este”. Această patrie,
care îi va rămâne Poetului chiar dacă se va întâmpla ca Mama să treacă în
nefiinţă („Mi-a rămas Patria”) este patria cea mare, e România,
pe care o visează el. Pentru ea se roagă Grigore Vieru în ciclul întitulat „Dumnezeu şi Patria”. Acestei Patrii reîntregite îi
cere el iertare, pentru că a trăit în minciuna celor care în 1812 „au aşezat piatră de hotar la Prut şi au rupt biata noastră Moldovă
în două”: „Cu vorba-mi strâmbă şi pripită
/ Eu ştiu că te-am rănind spunând / Că mi-ai luat şi grai şi pită / Şi-ai
năvălit pe-acest pământ”/ Sau, dureros de adevărat: ,,Credeam că un noroc e
plaga,/ Un bine graiul cel sluţit,/ Citesc azi pe Arghezi, Blaga,/ Ce tare,
Doamne-am fost minţiţi!”
Acesta
este Grigore Vieru, poetul, care o viaţă de om serveşte cu dăruire poezia.
Contemporan cu noi, el este şi un exponent al ideilor dominante în conştiinţa
noastră naţională pe care le exprimă artistic şi le îmbogăţeşte cu sufletul
său. E un poet fructuos, mereu sensibil la freamătul inimii şi la zbuciumul
timpului, e poetul epocii noastre. Un cuvânt despre poetul Grigore Vieru produce
emoţie, trăire firească impusă dincolo de toate ce se produc în viaţă, împreună
cu alţi creatori iluştri, reprezintă o şcoală poetică, în care poezia este
chiar viaţa şi sufletul omului.
Opera
marelui poet ne-a menţinut demnitatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranţă, cu
adevăr şi cu puterea de a continua mereu cu fruntea sus: „ Ne-am ţinut veşnic
de limba română într-un deşert aprins în care singura umbră era- umbra
ecoului”- zicea poetul Grigore Vieru. Ca nimeni altul dintre contemporani,
poetul stăpâneşte cuvântul adică, limba română „pe care a învăţat- o o viaţă şi
a sacralizat-o. Iată ce mărturiseşte însuşi autorul: „Două lucruri în astă lume
au fost zidite până la capăt: Biblia şi Limba Română”. Perfecţiunea, frumuseţea
Limbii Române e lucrarea lui Dumnezeu, crede Poetul.
Gânduri despre poet
''Grigore
Vieru mi-a fost ca un părinte pentru că mi-a prefaţat cartea de debut în
literatură, dar şi pentru că am fost mereu împreună, mai ales în ultimii ani
(...) Vieru va rămâne pentru totdeauna cu acel mănunchi al său de poeme
nemuritoare în spiritualitatea noastră naţională şi universală'', spunea
scriitorul Valeriu Matei.
''A
fost ca un apostol al cuvântului şi adevărului, rege şi slugă a poeziei. Este
un dar ceresc pe care ni l-a dat Dumnezeu'', aprecia preşedintele Academiei de
Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca.
''Un
simbol al renaşterii naţionale, conştiinţa unităţii spaţiului cultural
românesc, unind prin opera sa cele două maluri ale Prutului'', spunea
preşedintele Uniunii Scriitorilor, Mihai Cimpoi.
"Era
un mare poet şi un extraordinar prieten. Cred că rareori am văzut în viaţa mea
un om care să-şi iubească ţara cum o iubea el. Grigore trece definitiv să
asculte cântecul Prutului la el în sat. Ştiu că-l va auzi mereu şi-şi va uni
glasul cu el şi acolo, sub pământ. Ce îndurerată se vede azi Basarabia, privită
din satul lui natal, Pererîta! Sunt convins că Podul de flori, pe care l-a
iubit atât de mult, azi începe să se schimbe în Pod de aramă, cu deschidere
spre inima Dunării şi, de asemenea, spre inima Nistrului!", declara
scriitorul Fănuş Neagu.
''Grigore
Vieru a fost un mare român, un mare poet şi un adevărat prieten'', mărturisea
actorul şi regizorul Sergiu Nicolaescu.
''Grigore
Vieru rămâne o conştiinţă a locului şi un împătimit de românism.(...) Pot să
vorbesc despre Grigore Vieru ca prieten. L-am cunoscut în 1988, la Chişinău,
când m-am dus pentru o colaborare cu teatrul 'Luceafărul' din oraş, pentru a
monta piesa lui Marin Sorescu 'A treia ţeapă'. (... ) M-am apropiat de el
extrem de mult, pornind de la simţirea lui românească autentică şi dorinţa
extraordinară de a reveni acasă, la casa românească a fiinţei noastre. (...)
Apoi a venit 1989, iar întâlnirile au devenit mai dese'', rememora actorul Ion
Caramitru câteva dintre întâlnirile sale cu poetul Grigore Vieru.
''Puterea
sa venea din credinţă. Era profund credincios şi credea că are o datorie şi o
misie în naţia sa. Şi s-a purtat ca atare, ca purtător al unui mesaj divin.
(...) Pentru el, mama a fost şi mama adevărată, dar şi România întreagă.
Grigore Vieru a reuşit să ne sensibilizeze şi asupra ideii de mamă, şi asupra
ideii de ţară. El a fost şi rămâne în literatura română poetul mamei. Lacrima
mea pentru el pică pe o întreagă substanţă umană care ne-a legat", declara
poetul Adrian Păunescu.
''Singuratic,
cu plete lungi, romantice, cu capul puţin aplecat într-o parte, cu faţa suptă,
uşor resemnată, cu privirile vii, curioase şi neliniştite, cu vorba înceată,
moale, bine cumpănită, dar care poate căpăta tonuri aspre, biblice'', îl
descria academicianul Eugen Simion.
''Cuvântul
lui tună, ca să strălumineze bolţi, şi plouă, pentru ca lanul să lege rod şi
mugurul să scoată frunze şi flori'', scria scriitorul Nicolae Dabija.
Bibliografie:
-Opera poetului
Grigore Vieru
-Eugen Simion,
,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi”, în Caiete critice, Nr.1-3, 1974
-Ioana Emanuela
Petrescu, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989
-Florentina
Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții şi al
bucuriei’’, în Revista Știința literară Nr.2 (25), 2012
-Matei
Călinescu, „A citi,a reciti. Către o poetica a re(lecturii)”, Editura Polirom,
București, 2007
-Viorica Ela
Caraman, ,,Grigore Vieru și Emil Cioran în circumferința ideilor comune”, în
Revista Limba Română, Nr.1- 4, 2009
-Literatura şi
Arta Moldovei, Enciclopedie, Chişinău, Red. ESM., 1985
-http://www.ziarulnatiunea.ro
-https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu