Prof. înv. primar AIONIŢOAIE VIOLETA,
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 STĂUCENI, COM. STĂUCENI, JUD. BOTOŞANI
,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de
plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a
consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o
operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară.
Poet liric, cu o sensibilitate mare, dedică poezii
sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al
izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, aşa e definit Grigore Vieru.
„ Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost
însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte,
el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost,
este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale .
Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul
cu stelele, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină
sus care ne apără.A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi
să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin
poezie înseamnă să fii un poet ales.
Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a
ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi
de aceea merită cununa recunoştinţei noastre.
Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba
română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai
bun.Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape.
Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite
ţări, de diferite naţionalităţi ,de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se
unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri.
Am
pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mândrim mult cu
Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira-o multe
generaţii mângâindu-şi sufletele cu versurile lui.
Grigore Vieru a fost poetul
Dragostei de viaţă, al Dragostei de Ţară, al Dragostei de neam, al
Dragostei de Adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur,
prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin
valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie”(ZalturVictoria)
Grigore Vieru rămâne a fi un poet model în cultura
română, dar în același timp și extraordinar, de neîntrecut. El este asemenea unui satelit al
”Luceafărului”.
Poeziile sale stau la baza
excelenței și originei bunei înțelegeri, compoziției armonioase și creației autentice. Nu există copil, elev sau matur care n-a citit și n-a iubit creația scriitorului.
Poeziile lui sunt ușor memorabile și se fixează în conștiința oricui. Inimile fiecăruia dintre noi tresar, atunci când auzim vreun
vers al poetului, deoarece acestea sunt înarmate cu cele mai deosebite mărci
stilistice și conținând un amalgam întreg de pasiuni patriotice ascunse printre rândurile
vierene, care adunându-se în unison, te doboară și îți prefac inima și, cu sufletul rigid,
într-unul plăpând și insuflat de năzuință. Ți se deschid ochii
împreună cu conștiința și adorația față de neam, de plai, de mamă, de frate și de bună credinţă, cum
doar poetul a cunoscut-o.
(Nichita Stanescu)
Grigore
Vieru a fost comparat pe bună dreptate cu Eminescu, Coșbuc, Goga, Blaga, dar
această comparație nu trebuie oprită la nivelul exprimării artistice.
Grigore Vieru întrupează, în
ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală
de excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. O
conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare dată, de realităţile convulsive ale unei
istorii adesea vitregi, de trecutul naţiunii sale, de amprenta tragică pe care
a căpătat-o adesea limba română, amputată, interzisă, pusă sub semnul
întrebării de atâtea ori.
Exemplaritatea destinului poetic al
lui Grigore Vieru este dincolo de orice îndoială. După cum e dincolo de orice
îndoială expresivitatea gravă a versurilor sale, solemnitatea muzicală a enunţurilor
lirice, armonia frazei, precum în poezia intitulată sugestiv Ars
poetica: „Merg eu dimineaţa, în frunte, / Cu spicele albe în braţe / Ale
părului mamei. / Mergi tu după mine, iubito, / Cu spicul fierbinte la piept /
Al lacrimii tale. / Vine moartea din urmă / Cu spicele roşii în braţe / Ale
sângelui meu – / Ea care nimic niciodată / Nu înapoiază. / Şi toţi suntem
luminaţi / De-o bucurie neînţeleasă”.
Grigore Vieru rămâne a fi un poet
model în cultura română, dar în același timp și extraordinar, de neîntrecut. El este asemenea unui
satelit al ”Luceafărului”. Poeziile sale stau la baza excelenței și originei bunei înțelegeri, compoziției armonioase și creației autentice. Prin prisma melodioasă și desebitei limbi române, Grigore Vieru a reușit să ilustreze cele mai distinse idealuri ale
spiritualității neamului
Valoarea, adevărul şi
reprezentativitatea poeziei lui Grigore Vieru fac din regretatul poet o
prezenţă emblematică a literaturii române contemporane.
Marile teme
prezente în creaţia sa: Mama, Iubirea, Copilăria, Graiul vor fi mereu actuale,
fiindcă acestea izvorăsc din divinitate şi nu pot fi mişcate de nimeni şi de
nimic.
Acesta este Grigore Vieru, poetul,
care o viaţă de om serveşte cu dăruire poezia. Contemporan cu noi, el este şi
un exponent al ideilor dominante în conştiinţa noastră naţională pe care le
exprimă artistic şi le îmbogăţeşte cu sufletul său. E un poet fructuos, mereu
sensibil la freamătul inimii şi la zbuciumul timpului, e poetul epocii noastre. Un
cuvânt despre poetul Grigore Vieru produce emoţie, trăire firească impusă
dincolo de toate ce se produc în viaţă, împreună cu alţi creatori iluştri,
reprezintă o şcoală poetică, în care poezia este chiar viaţa şi sufletul
omului.
Opera marelui poet ne-a menţinut
demnitatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranţă, cu adevăr şi cu puterea de a
continua mereu cu fruntea sus: „ Ne-am ţinut veşnic de limba română într-un
deşert aprins în care singura umbră era- umbra ecoului”- zicea poetul Grigore
Vieru. Ca nimeni altul dintre contemporani, poetul stăpâneşte cuvântul adică,
limba română „pe care a învăţat- o o viaţă şi a sacralizat-o. Iată ce
mărturiseşte însuşi autorul: „Două lucruri în astă lume au fost zidite până la
capăt: Biblia şi Limba Română”. Perfecţiunea, frumuseţea Limbii Române e
lucrarea lui Dumnezeu, crede Poetul.
Secolul nostru
are pretenţia de a regăsi în firea literaturii o esenţializare a faptelor din
întregul nostru univers, de sublimare a originalităţii în orizontul de
aşteptare al omului de azi, atras de esenţe primordiale. Totuşi, harul de poet
sau scriitor nu se subscrie acestei idei atâta timp cât deţine seva interesului
în toate vremurile şi rezistă esenţialmente în pofida unor metamorfozări
conceptuale din epocă.
Bibliografie :
1.
Grigore Vieru, Acum și în veac, editura
Litersa, ed.III.
2.
Florentina
Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții şi al bucuriei’’, în Revista Știința literară
Nr.2 (25), 2012
3.
Eugen Simion, ,,Grigore Vieru, un poet
cu lira-n lacrimi”, în Caiete critice, 1974
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu