Siustis Liliiana, profesor de limba și
literatura română, gradul didactic I,
Liceul Pedagogic N. Iorga Botoșani
Grigore
Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, în
familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru. A absolvit şcoala de 7
clase din satul natal, în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din oraşul
Lipcani pe care a finalizat-o în 1953.
În
1957 a debutat editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii,
Alarma, apreciată de critica
literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic Ion Creangă din Chişinău, facultatea Filologie şi Istorie. În 1960
s-a angajat redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din
Moldova. Între anii 1960-1963 a fost redactor la editura Cartea Moldovenească.
A
fost un oaspete frecvent al Căsuţei
Poeziei din satul Cociulia, raionul Cantemir, unde a scris celebra carte
pentru preşcolari Albinuţa. În 1964,
Vieru a publicat în revista Nistru poemul Legământ,
dedicat lui Mihai Eminescu. Poemul începe cu versurile: Ştiu: cândva, la miez de noapte,/ Ori la răsărit de Soare,/
Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cărţii Sale. Anul 1968 a adus o
cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefaţă de Ion Druţă.
Cartea a fost apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie
poetică. În chiar anul lansării a devenit obiect de studiu la cursurile
universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt
intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuşi, iar alte două sunt închinate
lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apăreau pentru prima
oară în lirica basarabeană postbelică.
Cultul copilului şi al
copilăriei, al mamei şi al maternităţii, al pământului cu valoare mitică
universală sau – mai particulară – de plai mioritic domină poezia şi
mitopoetica lui Vieru.Caracterele esenţiale ale
creaţiei sale sunt organic legate de lupta pentru afirmarea românismului:
mesianism, cantabilitate clasicistă şi folclorizantă, simplitate a formulelor,
dramatism de esenţă baladescă, eminescianism transplantat pe solul
modernităţii. Păstrând proporţiile, el şi generaţia sa
reprezintă pentru această provincie românească năpăstuită mereu de istorie ceea
ce a fost, la începutul secolului, generaţia lui Goga pentru Transilvania.
Similitudinea de destin are şi o prelungire în plan poetic. Sub presiunea
circumstanţelor, poezia se întoarce la un limbaj mai simplu şi îşi asumă în
chip deliberat un mesianism naţional pe care, în condiţii normale, lirismul pur
îl evită. Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija şi toţi care sunt ca ei cultivă
în chip deliberat temele tradiţionale şi recurg la formule lirice mai
accesibile, voind astfel să ajungă la inima unor oameni ţinuţi, de regulă,
departe de rafinamentele poeziei moderne. (Eugen Simion)
Sunt preferate elementaritatea stihială,
sinceritatea (în plan etic şi estetic), căci poetul transfigurează natura gândirii în natura naturii, după un
diagnostic exact al lui N. Stănescu.
Amuzantă,
spirituală, de-o înaltă inventivitate şi spontaneitate artistică, poezia lui
Grigore Vieru destinată copiilor te captivează prin armonia simplităţii
aparente şi a complexităţii subtextuale cu implicaţii psihologice
semnificative, cu accente de sinteză profunde, uneori dramatice.Îndrăgostit de
muzică, şi-a oferit multe creaţii unor compozitori şi cântăreţi talentaţi, şi
împreună au lăsat lucrări valoroase, unele adevărate imnuri naţionale, cântate
pe mari scene. La succesul lor a contribuit şi fiorul mistic moştenit de la
icoana mamei sale, de la strămoşii săi crescuţi cu credinţa lui Dumnezeu, dar
şi înoculat de soarta tragică a crucificatei sale Basarabii natale.
Bibliografie:
1.
Adrian Păunescu, Un mare
prieten, Jurnalul Național 266/2010;
2.
AGERPRES, Documentare,
2009;
3.
Ion Cristoiu, Grigore
Vieru – poetul neamului, 2011;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu