GRIGORE VIERU – poet al neamului nostru

                                 

    

Prof.înv. primar Oniciuc Irina, gradul I

                                                                          Școala Gimnazială Nr.1 Stăuceni 

                                                                          Jud. Botoșani

         ”Fost-au acest Grigore Vieru Vodă, domn al poeziei româneşti, un om nu prea mare de statu, dar mare bărbatu, blînd ca un miel cu ai săi, dar iute, la mînie, cu neprietenii neamului.”

        ”Altminteri, era un om întreg la hire, neleneşu şi lucrul său ştia a-l potrivi. Şi unde nu gîndeai, acolo îl aflai: azi, vorbea cu tine de la Chişinău, mâine, îţi telefona de la Bacău. Pe unde el călca, iarbă verde creştea. ”

        ”…atît de sus s-a ridicat, de a rămas acolo şi i se vede şi azi, de departe, chipul, printre… veşnicia brazilor,… tăcerea zăpezilor… şi… nemurirea crinilor latini!” 

                        

            Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în comuna Pererîta din raionul Briceni, comună aşezată pe malul stâng al Prutului, la mică distanţă de Miorcanii lui Ion Pillat de pe malul drept. ”M-am născut din părinţi plugari, într-un sat frumos, aşezat pe malul stâng al Prutului.  Copilăria mi-a fost desculţă. Dar nu m-am jeluit de asta niciodată…Am secerat desculţ grâul şi porumbul nostru…am cules desculţ strugurii…   ”

          Marele român Grigore Vieru şi-a dedicat scrierile în primul rând copiilor cu suflet de înger, aceştia fiind darul cel mai de preţ al familiei. Grigore Vieru a scris literatură pentru copii deoarece, spunea poetul, dacă copilul începe de mic să fie român el va fi mare român când va creşte, iar în felul acesta suma de valori a copiilor va deveni o naţiune mare, pentru că sufletul copilului este curat, românismul intrând în sufletul lui de mic, va deveni temelia, talpa românismului veşnic şi sfânt.  

           A lăsat pentru generaţii întregi  cărţi pentru copii, ”Alarma”, ” Poezii de seama voastră”, ”Albinuţa” , ”Să facem cunoştinţă”, ”Spune-i soarelui o poezie”. Poeziile sale vor bucura secole înainte sufletele omeneşti

         Grigore Vieru nu a murit. Şi-a dat întâlnire cu mama sa de care-i era dor... Şi-a luat un răgaz, o clipă de veşnicie să mai fie cu ea. Mama are capacitatea magică de a repara şi a întreţine întregul, starea de echilibru a omului şi universului.

  ”Mamă,

   Tu eşti patria mea!

   Creştetul tău ?

   Vârful muntelui

   Acoperit cu nea.

   Ochii tăi ?

   Mări albastre.

   Palmele tale ?

   Arăturile noastre

   Respiraţia ta ?

 Nor

 Din care curg ploi

 Peste câmp şi oraş.

 Inelul

 Din degetul tău ?

 Cătare

 Prin care ochesc

 În vrăjmaş.

 Basmaua ?

 Steag,

Zvâcnind

Ca inima?

Mamă,

Tu eşti patria mea!”

            ”Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi” – modest afirma poetul, evocând de fapt sacrificiul în numele crezului de salvare a sufletelor românilor. În anumite împrejurări avea să spună: ”A fi simplu nu este o treabă uşoară. A fi simplu înseamnă să mori câte puţin în fiecare zi, în numele celor mulţi, până când te preschimbi în iarbă. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?!”

          "Pierzând pe mama, îţi rămâne Patria, dar nu mai eşti copil". A avut grijă poetul să ne simţim copii. El ne-a mângâiat pe creştet fiind copilaşi  de  grădiniţă, din paginile „Albinuţei”. Şi astăzi trăim copliăria evocând magicele versuri care ne fac să fim optimişti.

          Peste ani, cuvântul vierian  devine tot mai profund şi mai puternic. Luptând pentru crezul naţional, după cum este şi firesc, poetul afirma că „în aceeaşi limbă / toată lumea plânge, / în aceeaşi limbă / râde un pământ”, dar totodată ne face atenţi la faptul că – „doar în limba ta / durerea poţi s-o mângâi, / iar bucuria / s-o preschimbi în cânt”.

          ”Am spus-o de nenumărate ori: sîrma ghimpată din fundul grădinii noastre mi-a zgîriat şi îmi zgîrie inima. O suport cu îngăduinţă. Lacrimi aşteaptă să strălucească de bucurie în ziua măreaţă cînd vom fi şi noi în rînd cu lumea. Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu, viaţa întreagă, am visat să trec Prutul.”

           Poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam, a iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc.

         A durat o ”Casa a Poeziei” în care trăieşte un neam întreg.Vocea sa moale, privirea călduroasa, chipul luminos au rămas în amintirea noastră pentru totdeauna. A luat cu sine doar puritatea sufletului, lăsându-ne drept moștenire poezia. El s-a înveșnicit prin creație, fiind poezia însăşi ,,Da fapt,nici nu sunt om,ci pur si simplu poezie.’’

     

       Grigore Vieru a avut o premoniţie asupra datei morţii sale. A greşit doar cu o zi. 19.01.2009  a scris într-un  autograf  pe o carte oferită poetului Adrian Păunescu cu mulţi ani în urmă.  A căzut o stea? Nu, a urcat la cer un Luceafăr, ce va dăinui în eternitate. Grigore Vieru s-a înveșnicit prin poezia sa. Poetul s-a împărțit între doua lumi, o jumătate  a ființei sale a coborât ,,mai jos ca iarba’’ cealaltă jumătate a rămas pe veci să dăinuie printre sufletele noastre.

               Vieru a scris o poezie de mici cristale, care reflectă cu toate feţele imagini scumpe, contemplate parcă în genunchi, într-un gest de adorație. Născut de miresmele şi durerile pământului, marele poet se simte însetat de doruri arzătoare. Poezia lui Grigore Vieru e un lung şi nesfârșit dor: dor de mamă, de baștină, dor de neam românesc întregit, un dor nemărginit de toate. Poezia lui e un continuu ritual al adoraţiei materne. O singura sărbătoare continuă a avut Grigore Vieru. Ea s-a numit Mama. În fiecare dintre vârste trebuie neapărat să ai în adâncul ființei tale un copil, pentru că anume ea, copilăria, ne ține vii și frumoși. “Omul nu îmbătrânește atâta timp, cât nu moare copilul din el”. De aceea, poetul se simte îndreptățit să spună:

      “În fiecare dimineață

       Îmi bate la geam

       Copilul care-am fost”  (Am îmbătrânit).

                 

             Copilul - Poet s-a întâlnit cu Poetul - Copil. E în această întâlnire o taină, deoarece un poet, ce se naște în copilărie, păstrează în el copilul, sensibilitatea și psihologia acestuia. În pofida imaginilor sumbre ale copilăriei, poetul nu și-a pierdut darul de a privi  lumea și cosmosul cu ochi de copil-ochii mirării, fiind convins că „mirarea e un dar” ce n-a murit în el.

            Limba este pentru Grigore Vieru ,,un grai cu ochii verzi de dor şi istorie…Un grai cu tâmple  îmbrobonate de roua trudei creatoare. Nicăieri dorul nostru de desăvârșire nu s-a arătat mai cu dor şi mai cu tărie ca in cuprinsul limbii.”,,Din mila, din dragostea şi dărnicia limbii române am răsărit ca poet. Limba Româna este destinul meu agitat. Limba este cea mai mare dreptate pe care poporul şi-a făcut-o sieși. ”

G –   „Pămîntule, eu dragoste îţi jur.” (G.Vieru)                                                        

R –   „Patria asta o pîine caldă.” (G.Vieru)

I –    „ Cele mai vechi popoare din lume sunt mamele.” (G.Vieru)

G –   „ Lacrima nu este altceva decît sarea ce păstrează nealterată frumuseţea omului.” (G.Vieru)

O –   „Patria asta o pîine caldă.” (G.Vieru)

R –   „ Iubirea de Patrie să nu ceară martori.” (G. Vieru)

E –   „ Talentul numai a spus că mă ajută, iar munca chiar m-a ajutat.” (G. Vieru)

V –  „Toate zilele mele izvorăsc şi se înalţă din adîncul şi din puterea Limbii Române.” (G.Vieru)

I –   „Pămîntule, eu dragoste îţi jur.” (G.Vieru)

E –  „ Aş vrea să redevin copil, pentru a regăsi în sufletul meu încrederea în oameni.” (G.Vieru)

R –  „ Şi din mormînt voi spune mulţimii adevărul.” (G.Vieru)

U –  „ Lacrima nu este altceva decît sarea ce păstrează nealterată frumuseţea omului.” (G.Vieru)

Rugă pentru poet,

                                                                                    de Raisa Ţîbîrnă                                       

Doamne, nu usca lacrima pe faţa Poetului,

Ci las-o să curgă curăţătoare,

Să ne pătrundem de măreţia Profetului

Şi de taina simţurilor înălţătoare.

Doamne, nu şterge culorile acestui

Frumos Curcubeu,

Ci lasă-l aşa proptit în ceruri,

Să ne pătrundem de strălucirea Poetului-zeu

Şi a slovelor pline de adevăruri.  

            

Doamne, nu-nchide cartea Poetului cu nepăsare,

Ci las-o deschisă pentru copiii mei,

Să se pătrundă de-nţelepciunea atotştiutoare

Şi de Iubirea din ochii tăi.

       Grigore Vieru... a ales florile şi iarba. Sau poate nu el, ci El.
        Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Bibliografie:

ü  Florentina Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții şi al bucuriei’’, în Revista Știința literară Nr.2 (25), 2012

ü  Grigore Vieru, „Taina care mă apără”, Iaşi, Editura Princeps, 2008

ü  Ştefan Augustin Doinaș, „Orfeu şi tentația realului”, Editura Eminescu, București, 1974