Grigore Vieru- între Basarabia și România





Miorcăneanu Ana-Maria, învățător, grad I,Școala Primară Nr. 2 Roma

,,Deși pământul se învârte mereu,
m-am născut acasă”
Despre poetul sufletului Basarabiei nu pot vorbi la trecut, fiindcă el încă ființează și respiră prin versurile sale, prin ochii fiecărui cititor, a fiecărui cuvânt al său. Dar cuvintele lui sfinte au rămas pentru eternitate: țara, mama, limba. Ele se întrepătrund într-o comuniune atât de puternică încât uneori ai senzația că ele se confundă.
Să crezi că Dumnezeu te aude prin vers, să crezi că tot ce-i al tău se poate apăra prin poezie, să crezi că istoria neamului se scrie prin ritm și rimă – iată crezul lui Grigore Vieru!

Om al culturii
Faptul că lui îi datorăm o mulțime de aforisme foarte cunoscute – Cine nu și-a scris istoria cu sânge, acela n-a avut-o nicicând, sau crede că poate trăi pe contul istoriei altora, ori, Basarabia este un copil înfășurat în sârmă ghimpată – ori intersectarea prin drumurile vieții lui cu Mircea Eliade, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, ori dedicarea unor poezii lui Brâncuși, Nicolae Labiș, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, toate acestea îl fac un adevărat iubitor de artă și cultură.
Totodată, îndrăgostit mereu de muzică, a dăruit multe versuri compozitorilor și marilor muzicieni talentați, lucrând cu timp și fără timp într-o sinergie cu aceștia – compune versurile din coloana sonoră a filmului Maria Mirabela, dar și pentru compozitorul basarabean Evgheni Doga.

Om al credinței
Sensibilitatea lui aplecată spre sufletul omenesc, pe ceea ce simte și trăiește omul, îi evidențiază empatia față de fiecare semen al său.
Mulți l-au înțeles pe poetul mesianic Grigore Vieru și i-au primit mesajul, alții
i-au reproșat că nu e un poet postmodern. Însă circumstanțele în care s-a născut și a trăit, într-o istorie imposibilă, bucuriile și suferințele poporului au făcut ca poezia lui să nu fie o zbenguială de cuvinte.
,,Rugăciune pentru mama”, ,,Hristos nu are nicio vină”, ,,Cel care sunt”, ,,Numele tău”, ,,Taina care mă apără”, sunt volume pline de o înzestrare spirituală autentică, revelate prin inspirație divină.
Smerenia și modestia lui sunt scrise pe mormânt – Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.

Om al neamului și limbii române
Scrie mereu, însă scrie și gândește românește: Numai dorul strămoșesc/Din cuvântul românesc – Dorul și limba
Iubirea de neam era un dat împlinit în ființa sa. Prima dată când a vizitat România, în 1973, a vizitat Mănăstirile din Moldova, s-a bucurat de Țara de dincolo de Prut, a considerat visul său, în imensitatea sa, nu imposibil, ci unul realizabil care îl va împlini și completa ca om a tot ceea ce este românesc. Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.
Ca erou al poporului trezește conștiința națională a fraților basarabeni, având un rol determinant în organizarea și conducerea Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. În dezbaterea sesiunii aXIII-a a Sovietului Suprem în care se votează limba română și trecerea la grafia latină, Grigore Vieru participă activ. Implicarea lui alături de Ion și Doina Aldea Teodorovici, Ion Vatamanu și Adrian Păunescu în Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia a dus la împlinirea visului Patriei-Mamă.
Sensibilitatea națională și dragostea de limbă română i-au consacrat numele lui câtorva școli din Republica Moldova, un bulevard din Chișinău, un nume de stradă din Iași, dar mai ales numele lui scris în inimile noastre.
Uneori ajung pe malul Prutului, la Miorcani. Dincolo de apă se vede satul Pererita. Pe acolo, desculț și fericit, a copilărit și a privit spre locurile de unde eu privesc acum, poetul, omul culturii, credinței , sufletul viu al neamului și limbii române.

Bibliografie:
4.      http://www.radioiasi.ro/stiri/prim-plan/sunt-iarba-mai-simplu-nu-pot-fi-grigore-vieru/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu