Profesor
Cristina Rîznic,gradul didactic I,
Colegiul
Naţional „A. T. Laurian”, Botoşani,
Limba
şi literatura română
Motto
:
”Aşa-i iubirea!/Rupe-ngrădirea/Şi tot ce-i sărut/Nu
ştie de Prut.”
Pe 14
februarie 2019 se împlinesc zece ani de când Grigore Vieru a coborât uşurel,
uşurel în ţărână.Chiar şi după un deceniu, nu putem spune cu certitudine ce
reprezintă acesta pentru cultura română şi cea universală.Unicitatea liricii
lui derivă din faptul că a reuşit să unească Basarabia cu România prin cuvântul
scris cu mult patos, prin modestie, prin patriotism, prin capacitatea de a
vedea frumosul în orice, dar, mai ales, prin simplitate.Portretul poetului se
desprinde atât din epitaful pe care şi l-a conceput pentru a fi scris pe cruce
( „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi !”),
cât şi din poezia „Formular”: „- Numele
şi prenumele: / - Eu./- Anul de naştere? /- Cel mai tânăr an : /când se iubeau
părinţii mei.7 – Originea?/ Ar şi samăn / Dealul acel din preajma
codrilor./Ştiu toate doinele/- Profesiunea?/ - Imi iubesc plaiul. / -Părinţii?/
- Am numai mamă. / -Numele mamei ?/- Mama./-Ocupaţia ei ?/- Aşteaptă./-Ai fost
supus / judecăţii vreodată? /-Am stat nişte ani închis: /în sine./ Rubedenii
peste hotare ai?/-Da. Pe tata.Îngropat,/ în pământ străin. Anul 1945.”
Cei care au avut privilegiul să-l
cunoască nu doar prin intermediul scrierilor sale îl consideră „un poet
fructuos, mereu sensibil la freamătul inimii şi la zbuciumul timpului [1]”;
„luptătorul istovit de atâtea răni, el , poetul care şi-a dezrobit naţia prin
cuvânt”(Adrian Păunescu ).„Un poet care şi-a asumat greul unui grai ,
trecându-l prin inima sa şi, încărcat de răbdare, înţelepciune şi nouă
frumuseţe, îl întoarce semenilor săi care-i deschid de bunăvoie inima să-l
primească, pentru a-şi duce demn mai departe viaţa în spiritul dreptăţii, al
iubirii ce covârşeşte şi poate birui totul. O astfel de întruchipare
excepţională este acest poet, acest om cât o lacrimă în rostogol pe obrazul planetei.”(
Ioan Alexandru).
Cel mai mare vis al său, împlinit
pentru prima dată în anul 1973, a fost să treacă Prutul: „Dacă visul unora era
ori este să ajungă în cosmos, eu, întreaga viaţă am visat să trec Prutul .”
Modelul liric şi moral l-a constituit
Mihai Eminescu:”Eminescu este izvorul, este lacrima de foc a
Universului.”Valorifică poezia populară, reia aspecte ce trimit la spiritul
românesc, la balada „Mioriţa”sau la dorinţa eminesciană de a se întoarce la
„roditoarea humă.”De altfel,Grigore Vieru mărturisea într-un interviu că
întâlnirea cu poezia românilor a avut loc prin intermediul proverbelor,
cântecelor auzite de la mama sa, prin Eminescu, Alecsandri, prin generaţia de
aur a lui Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu.
Suferinţa l-a determinat să se regăsească în versurile lui Octavian Goga şi ale
lui George Bacovia.
Principalele teme şi motive sunt concentare în jurul simbolului mamei, o
noţiune primordială, a veşniciei neamului, vatră a fiinţei. Imaginarul poetic
specific generaţiei anilor 1960 este completat de motivul satului, al
dragostei, al conştiinţei naţionale, al casei părinteşti. Nu pot fi neglijate
nici cântecele pentru copii, „ţipătul din tăcerea ierbii, uleiul liniştii
prelins prin frunzele toamnei.[2]”
Rămas orfan de tată,( mort în
război ) şi-a idolatrizat mama , al cărei chip se ridică precum o icoană a
statorniciei: „Uşoară , maică, uşoară /
C-ai putea să mergi călcând/ Pe seminţele ce zboară/ Între ceruri şi pământ.”
( Făptura mamei ). În poezia „Mamă, tu eşti...”caracteristicile fizice sunt
completate de elemente spirituale: mama este veşnică precum patria, părul
cărunt este asemenea zăpezii de pe vărful munţilor, ochii- ca nişte mări
albastre, care adună frumuseţea, liniştea, dar şi zbuciumul vieţii. Mâinile
mamei sunt dătătoare de rod, asemenea arăturii, iar respiraţia mamei naşte ploi
peste glie. Inelul din deget repezintă statornicia, iar basmaua e asemenea unui
steag ce bate ca o inimă: „Mamă,/ Tu eşti
patria mea, /Creştetul tău-/ Vârful muntelui/ Acoperit cu de nea. / Ochii tăi-/Mări
albastre./ Palmele tale -/Arăturile noastre.”
Legământul
spiritual al fiului cu mama constituie esenţa poeziei „Mi-e dor de tine, mamă”.
Sentimentul dominant este nostalgia, neliniştea enormă, regretul ce vine din
conştientizarea efemerităţii.Omniprezenţa mamei se face simţită şi în poezii
precum : „Buzele mamei”, „Mâinile mamei”,”Părul mamei”,”Pâinea mamei”, „Nopţile
mamei”,”Tăcerea mamei”, „Cuvântul mamei”, „Ghicitoare fără sfârşit”,”Cântec
despe mama”,”Mama şi feciorul”,”Mamă, de-ai fi o stea” etc
Dragostea este în lirica lui Vieru
descretă, asemenea celei eminesciene.Femeia este ca un răsărit de soare, iar
bărbatul îndrăgostit aspiră să fie îngropat în lumina ochilor fetei : „Unde sunt frunzele/ hrănite cu
sângele/dragostei noastre?/ Unde e
pasărea/ trezită în zori/ de şoaptele dragostei noastre?!”
Bunătatea
poetului ţâşneşte din fiecare vers. „Chiar şi atunci când poartă o sabie
în mână, sabia lui e de miresme.”[3]”Locuiesc la marginea/unei iubiri. / La
mijlocul ei/ trăieşte credinţa mea./Locuiesc la marginea/ Unui cântec/ La
mijlocul lui/ Trăieşte speranţa mea. /Locuiesc la marginea/ Unei pâini. / La
mijlocul ei-/Dragostea mea pentru voi.”
Asemenea lui Tudor Arghezi, Grigore Vieru
este un creator al poeziei ludice. Universul mărunt se regăseşte în creaţii
precum :„La fereastra cu minuni”, „Bună ziua, fulgilor !”, „Duminica
cuvintelor”etc. Poeziile pe această temă au şi un pronunţat caracter educativ:
„Aricioaica-n umbra florii/ Îşi grijeşte
ariciorii,/ Îi spală de cu zori / Pe botic şi ochişori./ Doar pe spate, doar pe
spate/ Să-i băiască ea nu poate./ Ariciorii, aşadar,/ Stau cu spatele murdar. /
Şi-s spălaţi abia când plouă/ La o lună
sau chiar două./ Bucuraţi-vă, măi pici,/ Că nu sunteţi pui de-arici.”
La toate acestea se adaugă versurile
patriotice, manualele, eseuri, antologii care confirmă că scrisul lui Grigore
Vieru este bogat, născut atât din miresmele cât şi din durerile pământului aşezat
în calea răutăţilor. El rămâne în memoria românilor din ambele părţi ale
Prutului poetul care şi-a iubit mama, patria , scrisul, care l-a iubit pe
Eminescu şi pe Dumnezeu,”poetul român de dincolo de Prut pentru care trecerea
peste podul de flori a fost cea mai mare bucurie.[4]”
Bibliografie:
Eugen Simion, „Scriitori
români de azi”, vol III , Editura „Litera”
Vl. Pâslaru- Prefaţă la „Curăţirea fântânii”, Grigore Vieru, Editura Porto- Franco, Galaţi,
1993
[1] Vl.
Pâslaru- Prefaţă la „Curăţirea fântânii”, Grigore Vieru, Editura Porto- Franco,
Galaţi, 1993, p.V
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu