Sîrghe Claudia
Profesor pentru învăţământul
primar
Gradul didactic I
Şcoala Primară Parpaniţa-Negreşti
Poezie, libertate, iubire, Patrie şi Mamă: sunt cuvintele care
descriu cel mai bine opera şiviaţa celui care a fost marele poet român Grigore
Vieru, din Basarabia. Oamenii nu își scriu epitafuri, nu se gândesc la
moarte, nu vor să îi accepte omniprezența și încearcă în fel și chip să o
anuleze. Ne prindem de viață ca niște furnici de firul ierbii pe timp de
ploaie. Avem în sânge dorința fierbinte de a trăi clipa și suntem gata să ne
punem sufletul pe tava destinului pentru încă câteva secunde de existență. Veți
spune că e vorba de autoconservare, de continuitate
a neamului – și cred că veți avea dreptate în final. Toți
facem asta, dar mai puțini o recunosc. Sunt, însă, printre noi, ființe
speciale, rupte de tumultul acestei sorți grăbite, care creează pentru frumos
și bine, care elogiază valorile mai presus de propria lor fericire și care
plătesc un preț prea înalt pentru această misiune.
”Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi”. Aceste cuvinte
stau gravate pe piatra funerară a marelui poet român basarabean Grigore Vieru,
ca o veșnică aducere aminte a simplității și omeniei cu care ne-a cucerit
inimile. Este dificil să pui pe hârtie cuvinte de laudă pentru un poet
național, deoarece cuvintele sunt fade și puține pentru a
transmite un mesaj vivace, care pulsează în sufletele noastre, dar totuși voi
încerca să o fac cât mai bine.
Prin tot ce a scris și a
gândit, Grigore Vieru s-a dovedit, incontestabil, o voce unică, de o
plasticitate uluitoare, în peisajul poeziei românești. Stihurile sale au
împodobit, într-un registru ales al limbajului poetic, stări de spirit de o
rară autenticitate. Nimic nu este țipător, îndoielnic sau iluzoriu în lirica
lui Grigore Vieru. Chiar și atunci când a ridicat glasul împotriva dușmanilor
românismului, scriitorul a mustrat cu demnitate și atitudine creștinească.
Vieru a
trăit prin poezie, a implantat în noi destoinicul și vrednicul, ca pe niște
piloni existențiali, și a făcut-o cu toată credința unui
luptător neobosit. Predestinat să fie prigonit pentru dreptate, Vieru a reușit
să țină piept, chiar și în timpurile cele mai neguroase. S-a născut pe 14
februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru,
plugari români (așa cum îi plăcea să le zică). Rămas orfan de tată, care
plecat la
război nu s-a mai întors, și crescut cu multă dragoste
de mama sa, a reușit prin
muncă și devotament să obțină rezultate impresionante pentru acele vremuri.
A
absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează
școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953. În anul 1957
debutează (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, ”Alarma”, apreciată la justa valoare de criticii
literari. În 1958 termină cu diplomă roșie Institutul Pedagogic „Ion
Creangă” din Chișinău,
facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la revista pentru
copii „Scânteia Leninistă”, care va deveni decenii mai târziu revista „Noi”, și
ziarul „Tînărul leninist”, transformat ulterior în „Florile Dalbe”.
Anul
1968 este unul hotărâtor pentru destinul poetului, dând naștere volumului de
versuri lirice ”Numele tău”. Cartea devine, pe
bună dreptate, cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției,
este inclusă ca obiect de studiu la cursurile universitare de literatură
națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor
Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar
alte două sunt închinate lui Nicolae
Labiș și Marin Sorescu, asemenea omagii apărând pentru
prima oară în literatura poetică basarabeană postbelică.
Dar ceea
ce l-a transformat într-un erou al poporului – iar acest apelativ i se cuvine
de bună seamă – este implicarea acestuia în Mișcarea de Eliberare Națională din
Basarabia, alături de Ion
și Doina Aldea Teodorovici, Ion Vatamanu sau Adrian
Păunescu. Grație lui, am avut fericita împlinire a visului, tăgăduit decenii,
de a vorbi în
limba română peste tot, de a scrie cu buchia latinității.
Lui Vieru îi datorăm sensibilitatea națională și descătușarea identității
statale. Penița sa ne-a redeschis drumul spre Patria-mamă, căci el însuși
spunea: ”Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am
visat să trec Prutul”.
Visul măreţ al lui Grigore Vieru este ca Basarabia să se integreze în lumea
românească şi să nu mai fie o provincie rătăcită şi că va veni într-o zi vremea
când românii din Basarabia vor fi liberi, nu vor mai fi ameninţaţi şi
înfricoşaţi de Siberia de gheaţă, vor veni, într-o zi mare și înălțătoare,
definitiv acasă, la ţara lor, România. Dragostea pentru noi românii a fost
viaţa acestui mare român.
Apreciat
de critica literară ca fiind cel mai tipic reprezentant al orientării
tradiţional-clasice în poezia postbelică, Grigore Vieru este şi cel mai popular
şi îndrăgit poet din Republica Moldova. Poet al maturităţii şi al dragostei, al
copilăriei şi plaiului natal, Vieru se
impune printr-o viziune specifică, printr-un stil particular şi o tonalitate
lirică aparte, fapt pentru care «chiar la nivelul primului contact cu poezia
simţim suflul arzător al vieţii».
Grigore
Vieru este un poet unic, dotat cu un soi de fragilitate asemănătoare cu cea a
firului de iarbă, care i-a vulnerabilizat ființa până-n
moarte. Memoria colectivă îl păstrează ca pe un poet cu un cuget tare, dar
„sângerând” pentru Basarabia.
Grigore
Vieru este înainte de toate o veritabilă conştiinţă scriitoricească şi civică a
Republicii Moldova postbelice, astfel încât, folosind forţa cuvântului şi a
logosului străbun, împământeneşte în spiritul nostru un autentic fond ontologic
şi metafizic.
Atât de modest și de omenos vorbea de pe tribuna eliberării, încât inspira
nu doar încredere în forțele unui neam obosit, dar și certitudinea unui viitor
luminos pentru noi toți. Dincolo de acest război pentru dreptate, el rămânea un
domn cu părul grizonat, adus de spate și pecetluit să poarte grijile noastre în
suflet. Inima lui a fost mereu împărțită între două mari iubiri: de Popor și de
Mamă. Așa că, atunci când vorbești despre
Vieru, este imposibil să nu îi admiri talentul cu care elogia, în poezie,
imaginea maternă.
Ca orice minune dăruită unui pământ secătuit, miracolul Vieru ne-a părăsit
prea repede și prea tare ne-a durut. Inima lui nu a mai avut putere să bată
după un accident rutier și a plecat la ceruri, de unde ne veghează aidoma unui
părinte grijuliu și ne învață să nu purtăm ranchiună morții.
Numele
poetului Grigore Vieru rămâne de-a pururi un pilduitor sacrificiu şi pentru
literatura Basarabiei, fiind mult mai activă şi mai bine reprezentată. Stegar
al demnităţii, integrităţii şi unităţii neamului său, Grigore Vieru s-a făcut
ecoul spiritului românesc mereu treaz de dincolo de Prut, pentru care aspiraţia
naţională şi apartenenţa la conştiinţa de neam, tradiţii şi limbă era atât legitimă
dar şi urgentă în activismul emergenţei programatice. Poetul observase că
România este o ţară „plină de graniţe”, iar Basarabia – „un copil înfăşurat în
sârmă ghimpată”: „O spun să mă audă şi plin de floare pomul: / «Şi din mormânt
voi spune mulţimii adevărul.»”
Poezia
lui Grigore Vieru, la fel ca piesele muzicale scrise pe versurile lui, rămâne
nu doar în patrimoniul literaturii sau al muzicii din Republica Moldova, ci și în
memoria tuturor românilor, pentru că
Vieru a fost poetul român de dincolo de Prut pentru care trecerea peste Podul
de flori a fost cea mai mare bucurie.
Grigore
Vieru e o valoare supremă a culturii, literaturii şi mişcării de resurecţie a
conştiinţei naţionale în Basarabia. Opera sa, trecând de mult fruntariile
impuse de vitregiile istorice, a devenit un bun mai larg al culturii şi
spiritualităţii româneşti. Nu într-un viitor prea îndepărtat profesiile sale se
vor împlini, cele două ţări româneşti din Europa neavând, de fapt, decât o
unică temelie de etnicitate exprimată printr-un organism naţional viu, în ale
cărui vene curge acelaşi sânge de autentică românitate. Icoană a unui sentiment
naţional atât de profund şi organic, în fixarea lui pe elemente inalienabile de
istorie, cultură, limbă, specificitate etnică, opera lui Grigore Vieru rămâne
şi un document literar de mare valoare, grăind atât de direct şi semnificativ
în conţinuturile sale grave şi semnificative, dincolo de vremuri, cu bătaie
lungă în timp şi spaţiu.
Moştenirea pe care a lăsat-o în urma sa este
netrecătoare şi multe generaţii îi vor duce dorul, mângâindu-şi sufletele cu
versurile lui. El a fost poetul dragostei de viaţă, dragostei de ţară,
dragostei de neam, dragostei de adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor
noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor
rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.
Bibliografie:
Eugen
Simion, ,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi”,în Caiete critice, Nr.1-3,
1974
Florentina
Narcisa Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții şi al bucuriei’’, în Revista Știința
literară Nr.2 (25), 2012
Grigore
Vieru, „Scrieri alese”,
Literatura artistică, Chişinău, 1984.
Ioana
Emanuela Petrescu, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989
Literatura
şi Arta Moldovei, Enciclopedie, Chişinău, Red. ESM., 1985
Ştefan
Augustin Doinaș, „Orfeu şi
tentația realului”,
Editura Eminescu, București, 1974
Viorica
Ela Caraman, ,,Grigore Vieru și Emil
Cioran în circumferința
ideilor comune”, în Revista Limba Română, Nr.1-4,2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu