înv.
Popovici Adina, grad didactic I,
Şcoala
Gimnazială Nr 1 Corlăteni, jud. Botoşani
Dacă e să
descriem în doar câteva cuvinte opera şi viaţa marelui poet Grigore Vieru, am
putea spune: libertate, poezie, iubire, mamă, patrie.
În
general, omul nu se gândeşte la moarte. El încearcă în diferite chipuri s-o
anuleze, să nu-i accepte iminenţa.Se prinde de viaţă ca furnica pe firul de
iarbă atunci când plouă. Ne naştem purtând în vene dorinţa fierbinte de a trăi.
Însă, se află printre noi oameni rupţi de iureşul vieţii grăbite, care trăiesc
pentru bine şi frumos, care pun valorile mai presus de fericirea lor proprie şi
care, desigur, plătesc preţul aferent acestei meniri.
Pe
piatra funerară a poetului basarabean Grigore Vieru este scris: „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.” Este încă o dovadă a
simplităţii şi a omeniei de care a dat dovadă în întreaga lui existenţă.
Născut pe 14 februarie 1935 într-un
sat numit Pererîta, în familia plugarilor români Pavel şi Eudochia Vieru, poetul
a rămas orfan de tată, care nu s-a mai întors din război, iar mama a încercat
din răsputeri să suplinească această lipsă, ocrotindu-l cu toată dragostea de
care era capabilă.
După absolvirea celor 7 clase la
şcoala din satul natal, merge la Lipscani, pentru şcoala medie. Debutul literar
are loc în 1957, pe vremea când era student, cu o plachetă de versuri pentru
copii, cu titlul „Alarma”. La
terminarea Institutului Ion Creangă din Chişinău – Facultatea de Filologie şi
Istorie, este angajat ca redactor la „Scânteia
Leninistă”.
În 1968, apare volumul de versuri „Numele tău”. Cartea este inclusă ca
obiect de studiu universitar la cursurile de literatură naţională contemporană.
Acum apar primele omagii din literatura basarabeană de după război, închinate
lui Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Constantin Brâncuşi, Nicolae Labiş, Marin
Sorescu.
Însă transformarea lui în erou
naţional s-a realizat datorită implicării poetului în Mişcarea de Eliberare
Naţională din Basarabia, împreună cu Adrian Păunescu şi cu Ion şi Doina Aldea
Teodorovici. Vieru a făcut posibilă împlinirea visului de a vorbi româneşte
peste tot, de a scrie latineşte, el a creionat calea basarabenilor spre
patria-mamă.
Modestia şi omenia lui dădeau
încredere unui neam oropsit şi extenuat, ofereau speranţa într-un viitor mai
bun. A fost întotdeauna sfâşiat de două iubiri: cea de popor şi cea de mamă.
Luat mult prea devreme dintre noi,
poetul a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României”. A lăsat un gol imens în inima tuturor românilor,
deşi afirma cu modestie: „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi”...
Bibliografie:
M.
Cimpoi, Întoarcerea la izvoare, 1985;
F.
Bailesteanu, Grigore Vieru. Omul si
poetul, 1995;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu