Grigore Vieru – coordonatele unei geografii literare

Grama Alexandrina, Limba și literatura română, gradul didactic I, Colegiul Tehnic, Motru

Volumele lui Grigore Vieru publicate între 1957 ( volumul Alarma) și 1989 ( Metafore albastre) se înscriu îm coordonatele unei geografii literare. Conceptul de geografie literară este relativ nou în critica și istoria literară trimițând spre un domeniu intelectual destul de vag cunosut la noi în articulațiile sale moderne. În istoria literară românească, doar criticul bănățean Cornel Ungureanu a pus în aplicare sistematic domeniul, diseminîndu-l din studiile locale dedicate Mittleeuropei, pentru a-l prezenta ca pe o predeternimare particularizantă, regională dar nu provincială a literaturii. Miza metodologică contemporană a geografiei literare este aceea a emancipării de esențialism, adică de teoria ontologizantă a Kulturkreis-ului elaborată de Leo Frobenius.

Nu întâmplător, în opțiunea lui Cornel Ungureanu conceptul de geografie literară încorporează alte două concepte ce sunt de fapt resemantizate și adaptate demonstrației. Noul concept propune o pledoarie spre interdisciplinaritate uzând atât de instrumentele filozofiei culturii, de politică și geopolitică. În sine, geografia literară este o formă de revoltă , propunând o spargere a canonului estetic și istoric omogen în cercuri ale specificului, refacerea configurației temporale a acestuia și dublarea ei cu una spațială care cuprinde laolaltă toposuri, teme obsesive sau obsedante.

 O astfel de viziune permite conceperea istoriei culturale ca geografie facilitând inserția unui autor împreună cu o întreagă familie spirituală, din care acesta face parte, și totodată, împreună cu un context geopolitic comun și, apoi, recuperarea identității, a specificului regional în replică față de asediul globalizării.

Așadar, volumele lui Vieru se centralizează pe două coordonate: pe de o parte toposul ( satul) iar pe de altă parte protagoniștii (părinții, Mihai Eminescu și alte personalități).

Toposul lui Vieru amintește de viziunea interbelică a lui Arghezi din poeziile boabei și a fărâmei. Astfel în poezia Satul domină o atmosferă de contopire a umanului :

Satul nostru-i mare tare,
Satul nostru capăt n-are.
Până la bunicul Petru
Este cam vreun kilometru
Până la unchiul Andrei
Kilometri sunt vreo trei.
Nu-i cunosc pe cei din vale,
Dă-i salut pe toţi în cale –
(Satul meu).

            Universul redat se conturează din mici pasteluri închinate fiecărui anotimp, așa cum doar pașoptistul Alecsandri mai reușise să picteze:

Iese iarba luminoasă,
Rândunica vine-acasă.
Cald e soarele-n câmpie
Ca un ou de ciocârlie. (Primăvara)

Copt e bobul grâului:
Poama vrăbiuţelor!
Dulce floarea teiului:
Grâul albinuţelor!  ( Vara)

Bate toamna nucile,
Aureşte frunzele,
Îndulceşte merele…
Ce eşti trist, măi greier?! (Toamna)

Iese-afară
Săniuţa!
Ninge, ninge, ninge, ninge,
Şi-a rămas
În pom o minge!  (Iarna)

            Referitor la cealaltă coordonată a geografiei literare, dintre protagoniști se remarcă figura mamei și a tatălui :

Iar buzele tale sunt, mamă,

O rană tăcută mereu,

Mereu presurată cu țărna

Mormântului tatălui meu.

O, buzele ce sărutară

Al tatei mormânt

Mai mult ca pre pământ

Pre tata, -n

Puținii lui ani pre pământ.

Acum când nu te poți, mamă,

De sarea din șale pleca,

Cine ridică mormântul

Spre gura uscată a ta?

           

Poezia Acasă trebuie considerată o ars poetica din perspectivă geografic literară :

Toamnă tîrzie
la noi la Lipcani,
rece ca sfecla de zahăr.
Mă trezesc dimineaţa
cu toate lăicerele casei pe mine,
ostenit de greul lor colorat.
„Mă temeam să nu-ţi fie frig“,
zice mama.
Vin rudele să mă vadă,
vorbesc în şoaptă afară
ca la priveghi,
să nu-mi tulbure somnul
şi ţistuiesc pe cei mici
să fie cuminţi.
Mă aplec să le sărut mîna,
ele şi-o smulg îndărăt:
„Nu trebuie…“
ruşinîndu-se de pămîntul
de sub unghii şi din
crăpăturile palmelor.
O, neamule, tu,
adunat grămăjoară,
ai putea să încapi
într-o singură icoană.

Cărțile lui Grigore Vieru, au ca miză deschiderea câmpului criticii literare spre o zonă a interdisciplinarităţii. La o relectură a poeziilor marelui poet, se conturează satul, ulița, trasee ale personajelor, peisaje, interioare ale caselor ce  devin elementele unei geografii personale care surprind un du-te-vino între spaţiul obiectiv şi cel subiectiv. Autorul  trasează o hartă a unui pământ  ficţional, impregnat de proiecţii subiective.   Genul acesta de studiu interdisciplinar are deja modele în literatura de specialitate, începînd cu Jean-Pierre Richard, continuînd cu Jean-Jacques Wunenburger, cu psihogeografia literară, cu Bertrand Westphal şi abordarea geocritică a textelor, cu Franco Moretti şi al său atlas interior sau cu Michel Collot, cu a sa geografie literară. Grigore Vieru  jonglează cu termenii-cheie amintiți  în conturarea unui spaţiu literar basarabean, stabilind în permanenţă o corelare a spaţiului exterior cu cel interior, subiectiv, cu imaginarul, senzorialul, cu proiecţiile sinestezice, emoţionale asupra peisajului. Rezultatul este trasarea unei hărţi a spaţiului ficţional românesc bazat pe o percepţie subiectivă a spaţiului. Așadar, o geografie interioară, subiectivă .

Bibliografie

1.      Cornel Ungureanu, Mitteleuropa periferiilor, Editura Polirom, 2002

2.      Cornel Ungureanu, Geografie literară, Editura Universității de Vest, 2002

3.      Cornel Ungureanu, Geografia literaturii române, azi. Vol I Muntenia, Editura Paralela 45, 2003.

4.      Cornel Ungureanu, Geografia literaturii române, azi. Vol IV Banatul, Editura Paralela 45, 2005.