AUR ECATERINA-OTILIA- ÎNVĂȚĂTOR,
GRAD II, ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 PERIENI
Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia
Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în
anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani,
pe care o termină în 1953.
În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru
copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul
Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și
Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii
„Scînteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tînărul
leninist", actualmente "Florile Dalbe" .
La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba
română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente
„Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între
anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.
A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir.
Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.
Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată
de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai
originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la
cursurile universitare de literatură națională contemporană. Cărţile de poezie ale lui Grigore
Vieru (Numele tău, Un verde ne vede, Izvorul şi
clipa, Cel care sunt, Hristos nu are nicio vină, Rugăciune
pentru mama, Taina care mă apără etc.) rămân repere
fundamentale ale poeziei româneşti de azi. O poezie precum În limba ta ni
se prezintă ca o profesiune de credinţă a unui scriitor cetăţean, ce a aşezat
mereu, mai presus de propria fiinţă, idealurile neamului, celebrând, în versuri
înfiorate de patos, limba română, limba în care a pătimit, a scris şi a iubit:
„În aceeaşi limbă / Toată lumea plânge, / În aceeaşi limbă / Râde un pământ. /
Ci doar în limba ta / Durerea poţi s-o mângâi, / Iar bucuria / S-o preschimbi
în cânt. // În limba ta / Ţi-e dor de mama, / Şi vinul e mai vin, / Şi prânzul
e mai prânz. / Şi doar în limba ta / Poţi râde singur, / Şi doar în limba ta /
Te poţi opri din plâns”.
Grigore Vieru a fost,
incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul
poeziei româneşti. Versurile sale au ilustrat, într-un regim al excelenţei
rostirii lirice, stări de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunţuri
poetice armonioase şi limpezi, sugestive şi sincere. Nimic strident în lirica
lui Grigore Vieru, nimic evaziv sau fals. Versurile lui se înscriu într-un
program literar ce are ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii
române, integritatea acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii de-a
rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi. Recursul la sentimentul
patriotic autentic, starea de sinceră şi ardentă implicare cetăţenească în
destinul propriei patrii, toate acestea au reprezentat imperative imediate ale
creaţiilor sale, cărora poetul li s-a dedicat cu dăruire, spirit al jertfei şi
credinţă.
Grigore Vieru întrupează, în ansamblul literaturii române, destinul unui
scriitor cu o înzestrare spirituală de excepţie şi, în acelaşi timp, o
impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. O conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare
dată, de realităţile convulsive ale unei istorii adesea vitregi, de trecutul
naţiunii sale, de amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba română,
amputată, interzisă, pusă sub semnul întrebării de atâtea
ori. Exemplaritatea destinului poetic al lui Grigore Vieru este dincolo de
orice îndoială. După cum e dincolo de orice îndoială expresivitatea gravă a
versurilor sale, solemnitatea muzicală a enunţurilor lirice, armonia frazei,
precum în poezia intitulată sugestiv Ars poetica: „Merg eu
dimineaţa, în frunte, / Cu spicele albe în braţe / Ale părului mamei. / Mergi
tu după mine, iubito, / Cu spicul fierbinte la piept / Al lacrimii tale. / Vine
moartea din urmă / Cu spicele roşii în braţe / Ale sângelui meu – / Ea care
nimic niciodată / Nu înapoiază. / Şi toţi suntem luminaţi / De-o bucurie
neînţeleasă”. Valoarea, adevărul şi reprezentativitatea poeziei lui Grigore
Vieru fac din regretatul poet o prezenţă emblematică a literaturii române
contemporane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu