Popovici Anca-Mihaela-Prof. înv. primar, Grad didactic I
Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt”-Vorona
Moartea
lui Grigore Vieru, unul dintre aceia care au iubit România Mare (și căruia nu
i-a păsat de pericolul la care se expunea, spunând că „ nu am moarte, cu tine,
nimic ”), cel care a sperat ca Țara să revină la vechile ei hotare, cât timp a
trăit, a lăsat un gol imens nu numai în sufletele noastre, ci și în literatura
română.
După
prima vizită în România, în anul 1973, datorată teleormăneanului Zaharia Stancu
(pe atunci președintele Uniunii Scriitorilor), Grigore Vieru, întors la
Chișinău, a făcut următoarea mărturisire : ”Dacă visul unora a fost să ajungă
în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.”
Replica,
devenită celebră, venea din inima unui român adevărat, care se adresa cu atâta
căldură fraților de pe ambele maluri ale râului care și acum, nedrept și
ilogic, ne desparte.
Nouă,
aflați în PATRIA MAMĂ, ne spunea: „Mi-e dor de voi și vă sărut.”
Implicarea lui în prima linie a
Mișcării de Eliberare a Basarabiei, poeziile sale (multe devenite cântece)
joacă un rol important în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din
Basarabia.
Este
unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și luptă pentru împlinirea
unui alt vis: votarea limbii române ca limbă oficială și trecerea la grafia
latină.
Victoria
aceasta îi aduce mare fericire, dar îi atrage și (mai) mulți dușmani, urmând
ani de prigoană….
Prietenia cu Adrian Păunescu (și
șederea în casa acestuia) face posibile multe lucruri, inclusiv acela de a fi
„acasă ” pe ambele maluri ale Prutului.
Reușise
! A transpus în versuri ceea ce trăia: „Acum am și eu pe lume parte,/ Pot
îmbrățișa măiastra-ți carte,/ Știu că frate-mi ești și-mi ești părinte,/ Acum
nimeni nu mă poate minte.”
Adresarea
către Eminescu, „neamul” lui și floarea lui albastră , ”Bine ai venit în casa
noastră”, a fost ca o descătușare :un alt pas fusese făcut.
Au
urmat și alții, plini de emoții, luptă și pericole pentru revenirea Basarabiei
„acasă ”, pentru că în el „a lăcrimat o țară și s-a ascuns un neam ”.
Pași
care-l aduceau mai aproape de final…
Își
alesese chiar și epitaful : „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.”
Presimțea, căci în poezia
„Legământ ”, i se adresează din nou lui Eminescu: „Știu, cândva, la miez de
noapte, /Ori la răsărit de Soare / Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra
cărții Sale.”
Și…la
miez de noapte a avut loc un accident de circulație (evident, „întâmplător ”!)…
Noaptea
de 15 spre 16 ianuarie 2009, ora 1,30, când se întorcea de la o ceremonie de
omagiere a lui Eminescu !
Inima „poetului divin ”, cum îl
numește Adrian Păunescu, a cedat pe 18 ianuarie, iar „cel prigonit de viață, de
viața lui se lasă ”.Atunci, „ spre Eminescu a și pornit Vieru ”.
Pierderea lui Grigore Vieru este
redată în aceste versuri sublime de bunul său prieten care, cu nemărginită
omenie, îl primise în casa lui : „Se-ntunecă pământul și lăcrimează cerul, /
Se-ndoliază frații și mamei îi e rău, /Trec lumânări aprinse spre Rai la
Chișinău,/ Bat clopotele-n Țară la moartea lui VIERU.”
Am fost contemporanii lui, iar
dacă am avut timp ( și înțelepciune !) să-i urmărim activitatea, in fiecare an,
pe 18 ianuarie, avem sufletul trist.
Și an de an așa va fi…
Să-i „murmurăm adio și iartă-ne,
Grigore ”…
Și să-l prețuim, căci este unul
dintre NEMURITORI.
Grigore Vieru rămâne a fi un poet
model în cultura română, dar în același timp și extraordinar, de neîntrecut. El
este asemenea unui satelit al ”Luceafărului”.
Poeziile sale stau la baza excelenței și originei bunei
înțelegeri, compoziției armonioase și creației autentice. Prin prisma
melodioasă și desebitei limbi române, Grigore Vieru a reușit să ilustreze cele
mai distinse idealuri ale spiritualității neamului, chiar și cu destinul său
nefast, dar fermecător oricum. Probabil, pentru că afecțiunea față de acest
popor și plai natal n-a avut limite pentru el. Nu există copil, elev sau matur
care n-a citit și n-a iubit creația scriitorului. Poeziile lui sunt ușor
memorabile și se fixează în conștiința oricui. Inimile fiecăruia dintre
noi tresar, atunci când auzim vreun vers al poetului, deoarece acestea sunt
înarmate cu cele mai deosebite mărci stilistice și conținând un amalgam întreg
de pasiuni patriotice ascunse printre rândurile vierene, care adunându-se în
unison, te doboară și îți prefac inima și, cu sufletul rigid, într-unul plăpând
și insuflat de năzuință. Ți se deschid ochii împreună cu conștiința și adorația
față de neam, de plai, de mamă, de frate și de bună credinţă, cum doar poetul a
cunoscut-o.
Unitatea neamului, frăția dintre
popoare și evocarea unei istorii adevărate în detrimentul celei imposibile, au
fost temele pe care Grigore Vieru nu s-a sfiit să le expună în opera sa.
Astfel putem să afirmăm cu certitudine că una dintre ”stelele” literaturii
române este și va rămâne un erou național, ce a avut curajul mereu să
vocifereze nedreptatea la care a fost supus el și poporul său.
Grigore Vieru este un poet
care și-a asumat greul unui grai, trecându-l prin inima sa și, încărcat de
rabdare, înțtelepciune și frumusețe, îl întoarce semenilor săi, care-i deschid
de bună voie inima să-l primească, pentru a duce mai demn pe mai departe viața
în spiritul dreptății șial iubirii ce covârșește și poate birui totul, al credinței față de cele
nepieritoare și al nădăjduirii ce nu poate da greș, un asemenea poet rămâne-va
„suflet în sufletul neamului său”.
Bibliografie:
Dorin, Mihai .
Grigore Vieru, o conştiinţă /
Literatura şi arta . – 2009.
Hadârcă, Ion .
Moartea şi nemurirea Marilor Poeţi :[in memoriam
Grigore Vieru] / Literatura şi arta. – 2009.
Josu, Nina.
Cu inepţii, în pomul plin :[despre poetul
Gr. Vieru] / Lit. şi arta .-2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu