Prof. Podovei Marcela
Limba și literatura română Gr.
II
Liceul Tehnologic Ștefan cel Mare și Sfânt Vorona,
Botoșani
Rezumat:
Grigore Vieru s-a ridicat din mijlocul
unei generații care s-a luptat din răsputeri pentru ca memoria sfântă a nemului
să rămână neștirbită, dedicându-și întreaga existență spre a-i mărturisi
crezul. Astfel, opera sa , în totalitate, pare un program literar ce are drept
scop formularea unui suflu patriotic bazat pe unirea dintre dăruire și simțire.
În același timp s-a luptat pentru declararea independenței țării sale și pentru
unire, pentru reîntregirea României în hotarele ei firești. Putere pentru acestea
a găsit întotdeauna la mama sa, dar și în literatura românească. Este cunoscut
faptul că a sa creație a crescut în umbra marelui scriitor Mihai Eminescu.
El a crezut cu tărie
în ideea că România nu e doar o țară pe hartă ci o patrie cu granițele alungite
până în sufletele celor grăitori de aceeași limbă sfântă. De aceea, în poeziile
sale, limba română e folosită cu atâta precauție, se spune, ca apa în deșert. Întotdeauna n-a ezitat să-și exprime dorința de unire a
românilor prin cuvânt, prin bunătate și prin iubire de aproape. Una din marile
teme frecvente în opera sa este Graiul. Tocmai de aceea credea cu tărie în
puterea graiului românesc de a uni România. Întotdeauna și-a exprimat cea mai
arzătoare dorință astfel: Dacă visul unora
a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întregă am visat să trec Prutul! În
multe rînduri acest râu îi devine confesor și pare să-i înțeleagă durerile și
frământările, trăiri ale întregului neam românesc. De aceea îi cere apei, în
chip mesianic, să-și mute cursul, spre a veni în ajutorul poporului, în ciuda
cruzimii istoriei.
Una dintre poeziile
sale, Frumoasă-i limba noastră!, exprimă
faptul că graiul este o expresie a unor simțiri profunde și un puternic liant
între oameni: Limba română este întâia
graniță a țării mele care trebuie păzită, apărată și fortificată. Așadar,
Grigore Vieru s-a dovedit a fi un mare patriot, un ostaș ce a luptat pentru ca
România să-și refacă granițele urmând același grai.
Referat:
De-a lungul anilor,
timpul istoric a fost în nenumărate rânduri necruțător față de România, o țară
care s-a dovedit a fi din ce în ce mai puternică cu fiecare încercare prin care
a trecut. Deși din stabilirea granițelor sale unii și-au făcut motiv de
măsurare a orgoliilor, românii, lipsiți de putere, nu au mai avut la îndemână
decât iubirea și, mai presus de toate, graiul românesc! Așa că le-au folosit pe
acestea pentru a păstra pe vecie, în inimile lor, o patrie întregă, unită, așa
cum au primit-o moștenire din moși-strămoși.
Grigore Vieru s-a
ridicat din mijlocul unei generații care s-a luptat din răsputeri pentru ca
memoria sfântă a nemului să rămână neștirbită, dedicându-și întreaga existență
spre a-i mărturisi crezul. Datorită lui și creației pe care ne-a lăsat-o
moștenire, vom avea veșnic vie istoria și simțul românesc adevărat. Prin
spiritul dăruirii de sine, el devine un simbol al credinței în metafora
existențială a unui popor român ce nu poate fi dezbinat. Astfel, opera sa , în
totalitate, pare un program literar ce are drept scop formularea unui suflu
patriotic bazat pe unirea dintre dăruire și simțire. Grigore Vieru a fost astfel un adevărat simbol al Renașterii
naționale, al luptei pentru limba română și identitatea noastră românească.Prin
întreaga sa operă, prin activitatea literară și publică, Grigore Vieru a
promovat conștiința spațiului cultural românesc, fiind prezent cu o totală
dăruire de sine în miezul fierbinte al celor mai importante evenimente
desfășurate pe ambele maluri ale Prutului. Se
știe că poetul a luptat din răsputeri nu doar pentru dreptul de a se exprima în
limba maternă ci și pentru ca aceasta să fie declarată limbă oficială, scrisă
cu alfabet latin. În același timp s-a luptat pentru declararea independenței
țării sale și pentru unire, pentru reîntregirea României în hotarele ei
firești. Pentru acestea a fost amenințat de multe ori chiar cu moartea, a fost
lovit cu pietre în plină stradă, însă el a răspuns scriind mai multe poeme, mai
multe articole, dovedind astfel mai mult curaj. Putere pentru acestea a găsit
întotdeauna la mama sa, dar și în literatura românească. Este cunoscut faptul
că a sa creație a crescut în umbra marelui scriitor Mihai Eminescu.
Acest mare scriitor este văzut ca un imn
religios ce intonează în permanență dorința de reconstituire a ideii de unitate
națională sub egida limbii române. Singur mărturisește: Toate zilele mele izvorăsc și se înalță din adâncul și din puterea
Limbii Materne. El a crezut cu tărie în ideea că România nu e doar o țară
pe hartă ci o patrie cu granițele alungite până în sufletele celor grăitori de
aceeași limbă sfântă. De aceea, în poeziile sale, limba română e folosită cu
atâta precauție, se spune, ca apa în deșert. E dovedit astfel faptul că principala virtute a poetului este iubirea faţă de limba
română înţeleasă ca un respect de sine. Practic, două esenţe s-au întrupat
într-o metaforă. Spunea el într-un dialog cu Ognean Stamboliev, un traducător
din Bulgaria că Duminica mea este rândul
pe care-l scriu, dovedind prosternare în fața graiului strămoșesc.
Întotdeauna n-a ezitat să-și exprime dorința de unire a românilor prin cuvânt,
prin bunătate și prin iubire de aproape. Subliniind aceeași idee, un clasic contemporan
afirma că Grigore Vieru este un poet care
și-a asumat greul unui grai, trecîndu-l prin inima sa și, încărcat de răbdare
și înțelepciune, îl întoarce semenilor săi, care-și deschid de bunăvoie inima
să-l primească, pentru a-și duce mai demn, pe mai departe, viața în spiritul
dreptății, al iubirii…Un poet ce rămâne suflet în sufletul tău…acest om cât o
lacrimă în rostogol pe obrazul planetei.
Una din marile teme
frecvente în opera sa este Graiul. Astfel, ne-a menținut demnitatea de neam,
ne-a hrănit-o cu speranță, cu adevăr și cu puterea de a continua mereu cu
fruntea sus: Ne-am ținut veșnic de limba
română într-un deșert aprins în care singura umbră era – umbra ecoului. De
asemenea, își exprima credința că Două
lucruri în astă lume au fost zidite până la capăt: Biblia și Limba Română. Pentru
poet frumusețea și perfecțiunea limbii române erau cu siguranță lucrarea lui
Dumnezeu. Tocmai de aceea credea cu tărie în puterea graiului românesc de a uni
România. Eugen Simion, despre poetul – candelă
a speranței și despre visul lui de unire, scria: Este ultimul poet cu Basarabia în glas. Un poet mesianic, un poet al
tribului său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama și Unitatea neamului.
Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilității înfățișării sale și a vocii sale –
moi și stinse, menite parcă să șoptescă o rugăciune, nu să pronunțe propoziții
aspre ca vechii profeți – un poet dârz, cu cuget tare, un spirit incoruptibil…
Întotdeauna și-a
exprimat cea mai arzătoare dorință astfel: Dacă
visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întregă am visat să trec
Prutul! În multe rînduri acest râu îi devine confesor și pare să-i
înțeleagă durerile și frământările, trăiri ale întregului neam românesc. De
aceea îi cere apei, în chip mesianic, să-și mute cursul, spre a veni în
ajutorul poporului, în ciuda cruzimii istoriei: De-ai curge, tu, Prutule/ De-ai curge pe Nistru/ Să nu mă mai desparți
de frații mei./ De-ai curge, tu, Prutule,/ De-ai curge pe Mureș/ Ca liber să
pot asculta/ Cântecul nostru,/ Cântecul neamului meu!/ De-ai curge, tu,
Prutule, /De-ai curge pe Olt,/ Să nu/ Mai fiu întrebat/ Ce caut eu,/ Ce caut în
șara mea?! ( Prutul ). Însă apartenența la un neam și la un spațiu,
la o credință străbună și la o istorie nu poate fi concepută înafara
apartenenței la limba românească.
Optimismul său a fost
creator de libertate interioară, făcând posibilă armonia originară spre care
tinde autorul, dorindu-și nostalgia limbajului primordial. Se remarcă astfel
prin atracția către un limbaj simplu, popular care să-i descopere cu ușurință
calea către strămoșii mult iubiți. Patriotismul
lui Grigore Vieru se reflectă mereu în poeziile sale. Una dintre acestea, Frumoasă-i limba noastră! Exprimă faptul
că graiul este o expresie a unor simțiri profunde și un puternic liant între
oameni: Limba română este întâia graniță
a țării mele care trebuie păzită, apărată și fortificată. Așadar, Grigore
Vieru s-a dovedit a fi un mare patriot, un ostaș ce a luptat pentru ca România
să-și refacă granițele urmând același grai.
Bibliografie:
1. Simion, Eugen, Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi,în
Caiete critice, Nr.1-3, 1974;
2. Vieru, Grigore,
Cel care sunt, Editura Literatura artistică, Chișinău, 1987;
3. Vieru, Grigore,
Taina care mă apasă, Iași, Ed.
Princeps Edit. 2008.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu