Poetul nemuririi noastre, între Basarabia și România

                                                                      Rotariu Adriana

 Poetul Grigore Vieru oferă prin întreaga  sa  creaţie o viziune cu totul originală asupra unor teme care sunt  de natură  tradiţională. De-a lungul vieții sale , poetul a fost în căutarea unei formule, definiţii, meditaţii asupra poeziei în diverse confeseiuni, în scurte poeme, eseuri, note şi articole. Muzica de pe versurile poetului este binecunoscută: ”Maria Mirabela”, ”Două lacrimi gemene”, ” Eminescu”, ” Reaprindeti  candela”, ”Mi-e dor de tine, mamă!”, ”Melancolie”etc. Creatia poetică, la Grigore Vieru, este asemănată cu lumina, simbol al invadării  din beznă, element găsit  în toate ritualurile de iniţiere, precum şi un simbol al cunoaşterii, semn al vieţii, credintei şi adevărului, fapt care-l face pe scriitor să declare că:”este fericit cine are limpede-n minte, numele unei lumini.”

Procesul de culegere a cuvintelor este unul efectuat cu toată responsabilitatea, fapt reliefat de substantivul cu valoare adverbială „cu grijă”, adică atent.Astfel, fiecare cuvânt este analizat cu mintea lui , fiind conştient de faptul că odată ce  cuvântul este rostit nu se mai întoarce înapoi și  pe bună dreptate că poezia lui Grigore Vieru vine de undeva din ţărâna gliei străbune şi din patria sufletului – România.Nebănuitele căutări ale poetului pornesc de la amestecul sau fuziunea eului liric cu supremația cuvântului: „M-am amestecat cu viaţa.../ M-am amestecat cu cântul ...” (Cu viaţa, cu dorul). Aceeașiidee este reluată şi  în versurile: „Şi sunt dat cuvântului/ Ca grâul – pământului...” (Doina), urmând o serie  de simboluri ce exprimă o deplină  asemănare cu existenţele germinative: „grâu” – „frunză” – „lumină” „ram” . Convingerea dintotdeauna a lui Grigore Vierua fost că adevărata sa patrie este România, nu Republica Moldova. „Nu am nimic împotriva Repubicii Moldova, pe care am susţinut-o de la bun început şi a susţin, dar nu altfel decât o treaptă spre Reîntregire”. Poetul a trăit având în suflet credinţa şi speranţa reîntregirii. „Cred în restabilirea hotarelor strămoşeşti şi doresc această legitimă restabilire. Pentru că, dincolo de patriotismul meu local, basarabean, ştiu că Mioriţa s-a născut în Vrancea, că mănăstirea noastră cea mare şi adâncă este Putna (…), că stâncile din Pererita mea natală, pe care le port în sufletul copilăriei mele, nu au tăria Carpaţilor; că nu putem fi o cultură, o ştiinţă şi o istorie naţioală fără Eminescu şi Creangă (…). Cred, cu toată inima, că Reunirea cu Ţara mamă este inevitabilă”.

Toată creația marelui poet basarabean este un manifest poetic de mare profunzime ce poate fi descifrat uneori cu greutate.”Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi .”- este epitaful care si l-a ales marele poet.

Legăturapoetului Grigore Vieru cu marele geniu al poeziei românesti, Mihai Eminescu,  este evidentă dincolo de spatiu și timp. Intâmplarile premonitorii sunt evidențiate și in poezia ” Legământ”. Verbul ”știu” este marcă a eului liric ce sugerează ideea premonitorie a morții ”Știu: cândva la miez de noapte,/Ori la răsărit de Soare/ Stinge-mi-s-or ochii mie / Tot deasupra cărții Sale.” Da, poetul s-a stins pe 18 ianuarie, 2009, in urma unui accident de circulatie petrecut pe 16 ianuarie ,aproape de Chisinău, venind de la sărbătarea poetului Mihai Eminescu, din 15 ianuarie, 2009. A fost condus pe ultimul drum de sute de admiratori și  trupul său a fost depus la cimitirul central din Chisinău.  O altă creaţie poetică a lui Grigore Vieru, poezia „Eminescu” a devenit un fel de imn al zilelor de 15 ianuarie şi 15 iunie: „La  zidirea Soarelui, se ştie / Cerul a muncit o veşnicie./ Noi, muncimd întocmai ne-am ales / Ne-am ales cu domnul Eminescu. / Domul cel de pasăre măiastră,/ Domnul cel de nemurirea noastră, / Eminescu”. Din această credinţă, din acest suflet de  de român s-au născut multe dintre scrierile  sale poetice, care ar putea fi incluse într-un capitol al poeziei sale patriotice.  Să reținem că nu trebuie  să ne oprim  doar la acele poezii unde este vorba despre Patrie, fiindcă, aşa cum era şi credinţa Poetului, „o poeziei bună de dragoste, o poezie slăvind frumuseţiile naturii este şi ea o poezie patriotică”. Este cazul poeziei „Această ramură (dedicată lui Nichita Stănescu): „Iar părul tău înrourat / Ca busuiocul / Sfinţeşte aerul de sus / În care-mi strig norocul”. Sau poezia „Brâncuşi”: „Se aud Carpaţii spre seară / Cum, aplecându-se, aştern umbra / Pe masă / Curată şi răcoroasă”. Este vorba despre „Masa Tăcerii”, poezie prin care poetul îl proiectează pe Brâncuşi în nemurire.Impulsionat  de acelaşi  patriotism, Grigore Vieru reuşeşte să dea o definiţie  la întrebarea: ce e Patria, fără măcar să amintească acest cuvânt, apelând la fenomenele naturii: „Piatra este pâine caldă. / Vântul ăsta e vin domnesc./ Şi pelinul – busuioc sălbatic” (..) „Vine ziua aurindu-mi pâinea / Vine seara aromindu-mi vinul. / Vine mama îndulcindu-mi gândul”.

La fel ca in alte poezii, aici iubirea Patriei se poate confunda cu iubirea Mamei. Într-o altă poezie, aceeaşi nemărginită iubire de Patrie se desprinde din imnul dăruit pământului natal: „Pământule,/ Tu, răzbătând către adânci line!/ Atunci când bat şi grindinile grele,/ Cu mine să te-acoperi,/ Cu mine,/ Pământ matern / Şi-al meu până la stele” (Pământule)

          În acest mod, dorul de Mamă, de satul natal, de izvor,  de pâinea de pe vatră sau din cuptorul copilăriei sale toate se transformă în dorul de Patrie, fiindcă „Acasă / Patria mai liniştită este”. Această patrie, care îi va rămâne Poetului chiar dacă se va întâmpla ca Mama să treacă la cele veșnice („Mi-a rămas Patria”) este patria cea mare, e România, pe care o visează el. Pentru ea se roagă Grigore Vieru în ciclul întitulat „Dumnezeu şi Patria”. Acestei Patrii reîntregite poetul îi cere iertare, pentru că a trăit în minciuna celor care în 1812 „au aşezat piatră de hotar la Prut şi au rupt biata noastră Moldovă în două”: „Cu vorba-mi strâmbă şi pripită / Eu ştiu că te-am rănind spunând / Că mi-ai luat şi grai şi pită / Şi-ai năvălit pe-acest pământ”/ Sau, dureros de adevărat: ,,Credeam că un noroc e plaga,/ Un bine graiul cel sluţit,/ Citesc azi pe Arghezi, Blaga,/ Ce tare, Doamne-am fost minţiţi!

        Multe au fost confesiunile sale despre neam și patrie , dar ca o concluzie se poate spune că opera marelui poet basarabean, Grigore Vieru a avut și are un mare rol în deșteptarea constiinței naționale a romănilor de pretutindeni.

Bibiografie:

Grigore Vieru, Tara care mă apără, Iași,Editura Princeps,2008;

Teodor Țopa,Condoleanțe la zbucium, Chișinău,Editura Universul,2003;

Burlacu Alexandru, Grigore Vieru între tentația orfică și mesianică, Chisinău, 1996

Site-ul Wikipedia.ro