„Mamă, Tu eşti patria mea!“

Prof. Georgeta-Iulia Popa. Şcoala Gimnazială „Grigore Antipa“ Botoşani

Pentru poezia lui Grigore Vieru, MAMA este o temă fundamentală. Observaţia a fost făcută de foarte mulţi comentatori ai versurilor sale. Să-l cităm, spre exemplificare, doar pe istoricul literar Mihai Cimpoi: „Grigore Vieru este un poet prin excelenţã al Mamei şi al maternităţii. Mama poetului, concretă, reală, veghetoare şi însufleţitoare a spaţiului copilăriei care este unul matern, devine Mama Naturii şi a Cosmosului, Muma în genere.“ Este arhetipul Marii Mame, despre care cercetătorul scrie în continuare evocând diversele nume sub care acest principiu structurant al universului intră în religiile şi artele lumii.

Un asemenea nivel cosmic descoperim în poezia Mama, a doua variantã, compusă doar din patru versuri: „Mama coace pâine, / Soare în ferestre, / Soarele e unul, / Mama una este.“ În lectura noastră Soarele şi Mama stau pe acelaşi plan, cum pe cer ar fi Soarele şi Luna. Unicitatea şi dimensiunea cosmică dau Mamei  sensul unui centru al lumii, al întregii Naturi, de aceea ea este nu doar o prezenţă ci mai ales un reper esenţial, este sprijinul pe care copilul, omul, natura se pot baza întotdeauna. Cum înţelegem şi din poezia Mama, a treia variantă: „Foicică dulce poamă / Toată lumea are mamă, / Melcul, iedul, ursulică, / Puiul cel de rândunică. / Fuge noaptea şi dispare / La tot puiul bine-i pare / Că din nou e dimineaţă / Şi-şi vede mama la faţă“. Ea e sensul existenţei, al sprijinului total: „– Pui golaşi, cum staţi în cuiburi / Fără plăpumioare ? / – Ne’nvelim cu ale mamei / Calde aripioare.“  Sau cum scrie poetul când se referă la el însuşi şi la oameni în general: „Această punte, doamne, / De se va prăbuşi, / Întinde-s-ar în locu-i / Mâini două-a maică-mi.“ Dimensiunea cosmică de care aminteam se poate dovedi şi cu versurile dintr-o altă poezie unde mâinile au această funcţie: „Se încălzeşte cerul, mamă, / De la mâinile tale, / Se iluminează-n adânc, / Îşi linişteşte / Nemărginirea.“ Într-un poem despre Mâinile mamei, acestea îşi reconfirmă dimensiunea mitologică: „Când m-am născut, pe frunte eu / Aveam coroană-mpărătească: / A mamei mână părintească, / A mamei mână părintească.“ Aici repetiţia (formulă reluată la fiecare strofă) are capacitatea de a transmite un sentiment puternic prin cantabilitatea versurilor. De altfel, se ştie că versurile lui Grigore Vieru se deapănă simplu, muzical şi ludic totodată, de aceea se însoţesc de muzică, se cântă şi astfel promovează şi mai puternic ideile şi sentimentele.

Ipostazele pe care le propune Grigore Vieru sunt de o diversitate nemaigăsită în poezia românească. Iată numai câteva titluri, care, prin ele însele, pot dovedi larga paletă a acestor caracterizări: Făptura mamei, Buzele mamei, Mâinile mamei, Părul mamei, Pâinea mamei, Nopţile mamei, Tăcerea mamei, Cuvântul mamei, Izvorul mamei, Steaua mamei, Mama în casa noastră, Cântecul mamei, Când sunt eu lângă mama, Mama poetului, Dor de mamă, Tu eşti un geniu etc. După cum se ştie, mama este un motiv esenţial pentru întreaga noastră literatură. Nu există poet fără să fi scris un elogiu, un imn, o evocare, mărturisind o afecţiune specială, (cum scrie Vieru: „În limba ta / Ţi-e dor de mama“), explicabilă adesea prin specificul tradiţiilor rurale sau prin despărţirea pe care viaţa şi societatea le impun mamei şi fiului: de la G. Coşbuc la Vasile Militaru sau Nicolae Labiş, aceste raporturi regăsindu-se şi la Vieru – dorul fiului după mamă şi al mamei după fiu. „Cine n-are dor de mamă, / Vântu-l poartă ca pe-o scamă / Azi aici şi mâni departe, / Uşor de plai se desparte!“ Raporturile au însă, la Vieru, un caracter de-a dreptul religios. „Chipul mamei şi al poetului-fiu este înconjurat cu un nimb sacru – scrie istoricul literar Mihai Cimpoi -, căci Grigore Vieru a sacralizat copilăria, maternitatea, bucuriile simple, ca şi suferinţa  ce se uită în ochii lui din inel, din flori de tei, din statutul de fiinţă al omului.“

În acelaşi spirit am putea adăuga şi câteva observaţii profunde ale criticului Daniel Cristea-Enache: „Pe întreaga circumferinţă a poeziei lui Grigore Vieru şi în miezul acesteia apare un personaj ce exercită asupra naturii lirice înconjurătoare o paradoxală dominaţie. Mama, pe care o putem grafia simbolic cu majusculă, inclusiv la substituentul pronominal (Ea), e înfăţişată ca o femeie friabilă, vulnerabilă, neajutorată, dacă nu – metaforic – ca o făptură de abur şi lumină. Realitatea din jur este dimpotrivă materializată şi densă, plină de încercări, capcane şi probe ale dârzeniei omeneşti. În tensiunea acestui raport, subtil inversat şi modulat de autor, stă frumuseţea aproape dureroasă a poemelor Mamei. Este punctul cel mai înalt şi totodată cel mai adânc al creaţiei lui Vieru: un punct asupra căruia el vine şi revine cu insistenţă, forând prin straturile de sentimentalism şi clişee tematice, pentru a ajunge la dubla finalitate a operei sale. O simplicitate a esenţialului; şi o exprimare  naivă a inexprimabilului.“

Portretul complex al mamei are dimensiuni hiperbolice dar şi simbolice. Vom cita poezia Mamă, tu eşti... pentru a concretiza nu doar ideile enunţate până aici, ci această dimensiune a proiecţiei şi viziunea poetică specifică lui Grigore Vieru: „Mamă, / Tu eşti patria mea! / Creştetul tău – / Vârful muntelui / Acoperit de nea. / Ochii tăi – / Mări albastre. / Palmele tale – / Arăturile noastre. / Respiraţia ta – / Nor / Din care curg ploi / Peste câmp şi oraş. / Inelul / Din degetul tău – / Cătare / Prin care ochesc / În vrăjmaş. / Basmaua – / Steag, / Zvâcnind / Ca inima... / Mamă, / Tu eşti patria mea!“ Cândva, în poemele sale mitologice, poetul Ion Gheorghe evoca mama ca fiinţă a începuturilor şi care dă naştere lumii. La Grigore Vieru, mama este o fiinţă a totalităţii şi eternităţii. Este om şi natură, geografie şi spirit, lumină şi sfinţenie, o funcţie coagulantă şi protectoare, generic denumite toate PATRIA. De aceea am şi dat modestelor noastre observaţii titlul acesta: „Mamă, Tu eşti patria mea!...“

Bibliografie

Grigore Vieru, Mama, Editura Literatura artistică, Chişinău, 1979.

Grigore Vieru, Mama, versuri, Editura Literatura artistică, Chişinău, 1988.

Grigore Vieru, Curăţirea fântânii. Prefaţă, tabel cronologic, selecţia textelor şi a aprecierilor critice de Vl. Pâslaru. Postfaţă (date biografie) de Victor Crăciun. O menţiune genealogică de Vlad Ciubucciu, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1993.

Grigore Vieru, Rugăciune pentru mama, Editura Scrisul românesc, Craiova, 1994.

Grigore Vieru, Rădăcina de foc/ Raiz de fuego. Traducere şi argument final: Robert Lozinski, Prefaţă: Paul Alexandru Georgescu; Tabel cronologic şi notă asupra ediţiei: Carmen Lozinski, Editura Minerva, Bucureşti, 1998.

Grigore Vieru, Acum şi în veac. Poeme, cântece, confesiuni, Editura Litera Internaţional, Bucureşti-Chişinău, 2002.

Grigore Vieru, Acum şi în veac. Poeme, cântece, confesiuni, ediţia a VIII-a, Editura Litera Internaţional, Bucureşti-Chişinău, 2004.

Grigore Vieru, Poemele mamei/ Carmina matris, Editura Alfa, Iaşi, 2012.

Gânduri închinate mamei, antologie, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1978 (ediţia a III-a revăzută).

Mihai Cimpoi, O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Arc, Chişinău, 1997.