Prof. Înv.Primar,SlabuPanseluța
ȘcoalaGimnazială Nr. 10 Botoșani, jud.Botoșani
GrigoreVierueste un numefoarte important
înliteraturaromână –poetulșipublicistul, copilulșiadolescentul, omulmaturșiînțeleptul
cu pletecărunteoadevăratăcălăuzăpentrupoezianoastră. Nu i s-a relevatadevăratavaloarepânăînmomentulîn
care cărțile sale nu au
fostdeschiseșicititeîncercuriliterareromâneștișibasarabene.
PoetulGrigoreVieruaarătat un talent aparte,
un talent înnăscut. Atuncicândîisuntrecitatepoeziile, auditoriul secutremură
dinadânculsufletului, simțindpatima cu care a scris,
durerea,libertateașidorulmetamorfozateprincuvinte.
Mama
– poetul o consacreazăîncuvinteprecum: „Sub stele treceapa/ Culacrima de-o
samă,/Mi-e dor de-a ta privire, / Mi-e dor de tine, mamă. /Măicuța mea:grădina/
Cu flori, cu nuciși mere, / Aochilorlumină, / Văzduhulguriimele! / Măicuțo, tu:vecie,
/ Nemuritoare carte/ De dorșiomenie/ Șicîntecfărămoarte! /Vânthulpavpomcuprinde/
Șifrunza o destramă. / Mi-e dor de-a tale brațe, / Mi-e dor de tine, mamă. /
Tot cascăleuliernii / Cu viforeîncoamă. / Mi-e dor de vorba-țicaldă, / Mi-e dor
de tine, mamă. / O steami-atingefața / Oripoate-a tanăframa. /Suntalb, bătrânaproape,
/ Mi-e dor de tine, mamă.”
Înversurile
sale, mama este un simbol cu multiple semnificațiieticeșisociale. Ea e o
altăMaica Marie, un început a toatecâtesunt, devenindMumaînsăși. Mamava fi
maturizată, așa cum șinaturava fi maternizată. Identitateaontologică se
exprimăprinparalelismul perfect dintremișcărilesufleteștimaterneșicelecosmice:
„Ușoară, maicăușoară, / C-aiputeasămergicălcând/ Pesemințelecezboară /
Întrecerurișipământ! / Înpriviri cu teamă, / Fericitătotușiești / Iarbaștie cum
techeamă, / Steauaștiecegândești.”(Făpturamamei).Mama arecapacitatea de
reparașiîntreținestarea de echilibru a omuluiși auniversului: „
Aceastăluminălină / De nu varăsări, / Înlocu-i răsări-va / Lin chipulmaică-mii.”
Din copilăriepână la cărunteţe, mama estemângâierea,
alinareaşidragosteasupremă. Tesimţilegat de ea cu toategândurile, dorurile,
visele tale, prinpaşiispreviaţaviitoare.Temelemajore, cum ar
fi dragosteapentrupământul natal, popor, mamăşifemeie, află o expresie din
celemaiputerniceîncreaţialirică a luiGrigoreVieru.
Temamaternătrececaun
fir roşuprintoată opera sa: mâinilemameilegănândcopilulşipe care le
sărutăpoetul, ochiieiînlăcrimaţi, pâineamamei, nopţileeialbe... Ajunsă la
apusulsoarelui, mama devineuşoară, c-arputeasăcalce „peseminţele ce
zboară între ceruri şi
pământ”.
Demnitateamaternăestemodestăşităcutăcanatura-mamă.
Muncasfântă a mameiestefructificatăprinpâineascoasă din cuptor, ceumple cu
aroma eitoatămahalaua. Mama iese la drum să-l ospătezepeprimultrecător cu o
felie de pâine, apoicheamăvecinele s-o guste cu un păhar de apărece:
,,
Pâineaastamultce-mi place mie,
Coajaei, o, coajaeiîmi are
Cu năspritepalme-asemănare”.
Rostulvieţiimameisuntcopilulşimunca.Într-un mic poem
aîncăputîntreguluniversmatern: mama continuatoare a vieţiipepământ, întruchipatăînimagineapăsării-mamă,
care:
,,Când s-a întors
La puiiei cu hrană,
Găsisecuibulgol
Şiamuţit.
I-a căutat
Pân-îialbisepana,
Pân-cândîncioc
Sămânţa a-ncolţit”.
De-acumînainteviaţamamei e unnesfârşit chin al căutării, al
zbuciumului, care nu se alinăniciodată. Dorulmamei nu este un sentiment de
ocazie, vremelnic, ci o permanenţămereu vie a sufletuluiomenesc.
Trăiriledramatice ale mamei din poemul„Cămăşile”suntredateprinintermediul„amintiriloramare”,lăsate
de fiulcăzutînrăzboi. Cămăşilesuntnădejdeamamei, sprijinulei de-a
întâlnidimineaţazorii, de a-şipornimâinile la treabăşitoatăziua - lungă de
varăoriscurtă de iarnă - să fie însoţită de gândul la fecior. Eanu se vaîmpăcaniciodată
cu dispariţiafiului drag şiînfiecaresâmbătăvaspălacămăşile, căci„mâinevor
face băieţiihoră-n sat”.Şiaşazidupăzi, andupă an, mama aşteaptă.
Fiecarepoezie a luiGrigoreVieru, consacratămamei, estedemnă
de pensulaunuipictor, fiindca o icoană a SfinteiNăscătoare, care a
înduratstraşnicadurere a crucificăriiFiuluieişiMântuitoruluinostru.
Înpoezia„Buzelemamei”vibreazăsfântamemorieşimareleeidevotament.Buzelemameisunt
o veşnicărană, care exprimăîndureratul sentiment al dragosteifaţă de
bărbatulcăzut la datorie, darmereuviuşitânărîncugetulşiinimaeisuferindă:
„O, buzelecesărutară
Al tateimormânt
Mai multca pre dânsul,
Pre tata-n
Puţiniiluianipepământ.”
Într-un
interviu, GrigoreVierumenţiona: „Pomulschilodit de obuze, pământulucis de
secetă... Măurmăreşte un fel de teamăînfaţaneploii, a nezăpezii,
înfaţaîngheţului din primăvarăsau a friguluicăzutînplinăvară”.De
aceeapoetulslăveştefloarea, rodul, mărgelele de aur ale pomuluiînverzit.
Înpoezia„Făpturamamei”întâlnimimagini cu
adevăratsurprinzătoare.Făpturamamei, ajunsă la
capătulvieţiitrăiteintensşiplină de rosturi supreme, esteca un mit.
Dăruităcopiilor, muncii, bineluişifrumosului, mama
aparecacevasacruşiaproapesupranatural. A călcaanumepesămânţă, peverdele de
mâinecevaaduce rod, înseamnă a dispăreanedispărând, a perpetuamereu:
„Uşoară,
maică, uşoară,
C-aiputeasămergicălcând
Întrecerurişipământ”.
Poeziaviereană e unimnînchinatmamei, o
odănepieritoareprinsimplitateaclasică a stilului, apropiatşiînţeles de
oricegeneraţie. După cum a scris un clasiccontemporan, GrigoreVieru„este un
poet care şi-a asumatgreulunuigrai, trecându-l prininimasaşi, încărcat de
răbdare, înţelepciuneşinouăfrumuseţe, îlîntoarcesemenilorsăi, care-şideschid de
bunăvoieinimasă-l primeascăpentru a-şi duce maidemnpemaideparteviaţaînspirituldreptăţii,
al iubirii... Un poet cerămânesufletînsufletulsău... acestomcât o
lacrimăînrostogolpeobrazulplanetei”. Este greusăgăsim o imagine
maifrumoasăşimaipotrivităluiGrigoreVierudecâtaceastă„lacrimăînrostogolpeobrazulplanetei”.
Bibliografie
1.
Ion Ciocanu – “Literaturaromânăcontemporană din
Republica Moldova”, Chișinău1999, pag.108-112
2.
GrigoreVieru – “Bibliotecașcolarului
.Apreciericritice” Pag.336-350
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu