prof. Iacob Anca Elena
Școala Gimnazială „Grigore
Antipa ” Botoșani
Grigore Vieru, născut în ziua dragostei a fost,
incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul
poeziei româneşti, emanând pe parcursul vieţii dragoste faţă de mamă, ţară,
limbă şi faţă de oameni. El a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi
sufletul Basarabiei, a fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii
naţionale moldovenești.Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul
cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai
aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără.
A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să
poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin
poezie înseamnă să fii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al
neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă,
Patrie, Iubire şi de aceea merită toată recunoştinţa noastră. Acest om plăpând
cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea
neamului nostru spre un viitor mai bun.
El a fost poetul Dragostei de viaţă, Dragostei de Ţară,
Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr.Să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri
ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne
în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.
Alex. Ştefănescu
evidențiază elocvent rostul
lui Grigore Vieru pentru
noi, pentru români: „Cine doreşte să
afle ce au păţit românii
din Basarabia în
perioada în care s-au
aflat sub stăpânire sovietică
trebuie să citească
studii de istorie.
Cine doreşte însă
să afle ce au simţit
românii din Basarabia în
aceeaşi perioadă trebuie
să citească poezie
lui Grigore Vieru.”
Grigore
Vieru este poetul care a mângâiat cu sufletul verbul şi expresia, a ştiut să
potrivească rima şi ritmul, a construit mănăstiri de cuvinte aidoma meşterului
Manole. Prin Grigore Vieru neamul nostru îşi asigură încă o dată dreptul
la nemurire. Opera sa rămâne a fi mereu vie şi actuală.
Grigore Vieru întrupează, în ansamblul literaturii
române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepţie şi, în
acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. O conştiinţă ce a dat
seamă, de fiecare dată, de realităţile convulsive ale unei istorii adesea
vitregi, de trecutul naţiunii sale, de amprenta tragică pe care a căpătat-o
adesea limba română, amputată, interzisă, pusă sub semnul întrebării de atâtea
ori.
Exemplaritatea destinului poetic al lui Grigore Vieru
este dincolo de orice îndoială. După cum e dincolo de orice îndoială
expresivitatea gravă a versurilor sale, solemnitatea muzicală a enunţurilor
lirice, armonia frazei, precum în poezia intitulată sugestiv Ars poetica:
„Merg eu dimineaţa,
în frunte,
Cu spicele albe în
braţe
Ale părului mamei.
Mergi tu după mine,
iubito,
Cu spicul fierbinte
la piept
Al lacrimii tale.
Vine moartea din
urmă
Cu spicele roşii în
braţe
Ale sângelui meu –
Ea care nimic
niciodată
Nu înapoiază.
Şi toţi suntem
luminaţi
De-o
bucurie neînţeleasă”.
Valoarea, adevărul şi reprezentativitatea poeziei lui
Grigore Vieru fac din regretatul poet o prezenţă emblematică a literaturii
române contemporane.
Cel mai simplu și cel mai modest poet, cel mai curat în
acțiune și cel mai revoltat în gândire, cel mai român și cel mai basarabean,
Grigore Vieru s-a „judecat”singur, cu aceeași luciditate și onestitate care i-a
caracterizat întreaga viață, pentru posteritate („Nu sunt un mare poet. Nu
harul ci lacrima mea e mare.”).
Bibliografie:
·
Mihail
Dolgan, Eminesciene, Druţiene, Vierene, Ed. CEP USM, Chişinău.
·
Alex
Ştefănescu, Grigore Vieru, în volumul colectiv Grigore
Vieru, Poetul, Col. Academica, vol. VI, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2010.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu