MARCU
TEODORA, prof. înv. primar,grad I, Școala Gimnazială satul Tg. Trotuș
Un chip blând, o minte strălucită, un
om bun și iubitor de oameni, dar mai ales iubitor de țară. Așa era Grigore
Vieru, poetul român născut dincolo de Prut.
Deși a trăit în România înstrăinată,
prin lupta sa pentru unitatea neamului, aparține tuturor românilor. Poetul a
plâns amarul și lupta pentru unitatea românilor, despărțiți de vicisitudinile
istoriei și orgoliile cârmuitorilor lumești, năzuind după tot ce este sfânt și
curat, plămădit fiind de geniul neamului ce l-a odrăslit. El rămâne un „ simbol
al renașterii naționale, conștiința unității spațiului cultural românesc, unind
prin opera sa cele două maluri ale Prutului”( Mihai Cimpoi).
Prin tot ceea ce a scris și a gândit,
Grigore Vieru s-a dovedit incontestabil o voce unică , de o plasticitate
uluitoare în peisajul poeziei românești. Stihurile sale au împodobit, într-un
registru ales al limbajului poetic, stări de spirit de o rară autenticitate. Nimic
nu este țipător, îndoielnic sau iluzoriu în lirica lui, chiar și atunci când a
ridicat glasul împotriva dușmanilor românismului, scriitorul a mustrat cu
demnitate și atitudine românească.
„ Poezie, libertate, iubire,Patrie și Mamă”
sunt cuvintele ce descriu cel mai bine opera și viața celui care a fost marele
poet român Grigore Vieru, adevărat „ Eminescu
al Basarabiei”.
Academicianul Eugen Simion îl prezenta
ca fiind „ un singuratic, cu plete lungi,romantice, cu capul puțin aplecat
într-o parte, cu fața suptă, ușor resemnată, cu privirile vii, curioase și
neliniștite, cu vorba înceată, moale, bine cumpănită, dar care poate căpăta
tonuri aspre, biblice”.
Grigore Vieru a trăit prin poezie, a
implantat în noi destoinicul și vrednicul, ca pe niște piloni esențiali și a
făcut-o cu toată credința unui luptător neobosit. Predestinat să fie prigonit
pentru dreptate, el a reușit să țină piept, chiar și în timpurile cele mai
neguroase.
Poetul mărturisea că „ Dacă visul unora
a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”. Și
visul i s-a împlinit în 1973 când, în cadrul unei delegații de scriitori
sovietici participă la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul XX. Cu acest prilej, la rugămintea sa, face un periplu pe
la mănăstirile moldovenești : Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec.
Bucuria lui și mai mare a fost că s-a întors acasă cu un sac de cărți în limba
română. În anii care au urmat a mai vizitat România în două rânduri,
descoperind frumuseți ale Transilvaniei și ale unor mari orașe: București,
Constanța, Iași, Cluj-Napoca.
La sfârșitul anilor 80, Grigore Vieru
se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia,
textele sale având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor
de peste Prut. În 1989 este ales deputat al poporului și împreună cu cei mai
populari interpreți și compozitori de muzică ușoară din Basarabia întreprinde
un turneu în Moldova de peste Prut.
El este unul dntre fondatorii
Frontului Popular și se află printre organizatorii și conducătorii Marii
Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a
XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în
care se votează limba română ca limbă oficială , precum și trecerea la grafia
latină.
Mai târziu afirma într-un interviu
(februarie 2008) că : „ teoretic și constituțional suntem închiși în țarcul
limbii moldovenești. Practic însă, ne mișcăm în interiorul limbii lui Eminescu,
în spațiul limbii române, pe care, prin voia lui Dumnezeu, suntem datori s-o
apărăm. La ora actuală, principalul obiectiv moral și politic este apărarea
Bisericii naționale, a limbii române și istoriei românilor. Nu putem zbura
peste Prut fără aceste aripi esențiale. ”.
În 1988 în ziarul Literatura și arta din Chișinău apare
primul text cu grafie latină în Basarabia postbelică , autor fiind Grigore
Vieru. Un an mai târziu a obținut aprobarea autorităților sovietice de a
publica săptămânalul „ Literatura și arta” în grafie latină, dar constată că în
toată Moldova Sovietică nu există nicio mașină de scris cul litere latine. În
aceste condiții, Grigore Vieru și Nicolae Dabija (redactorul-șef) pleacă la
București pentru a obține o mașină de scris pentru ziar. În urma unor
coincidențe nefaste eșuează în încercarea lor, dar sunt ajutați de preotul
Vasile Tepordei care le aduce la gară o pungă cu cele 31 de semne metalice ale
alfabetului latin tăiate de acesta din propria mașină de scris.
Iubitor fervent al marelui Mihai
Eminescu, publică in 1964 în revista Nistru
poemul Legământ dedicat poetului
nepereche. În 1968 , în volumul Numele
tău publică poemele intitulate Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși,
iar alte două le închină lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Dar în 1978 âi
apare la editura Junimea din Iași volumul Steaua
de vineri cu un cuvânt-înaite semnat de Nichita Stănescu, fapt prin care se
rupe tăcerea între scriitorii români de ambele maluri ale Prutului. Trei ani
mai târziu , în 1981, în colecția Cele
mai frumoase poezii a editurii Albatros îi apare o selecție de poezii sub
numele „Izvorul și clipa”.
Colegul și prietenul său Nicolae Dabija afirma
: „cuvântul lui tună, ca să strălumineze bolți, și plouă, pentru ca lanul să
lege rod și mugurul să scoată frunze și flori”. În poezia Curcubeul apărută în 1970 în volumul de poezii pentru copii Trei iezi, prin metafora curcubeului cu
trei culori, Grigore Vieru elogia drapelul tuturor românilor. Drept urmare,
cenzura sovietică a retras cartea din librării și a dat-o la topit, acuzând
totodată autorul de diversiune.
Împreună cu scriitorul Spiridon Vangheli
realizează în 1989 varianta în grafie latină a Abecedarului apărut inițial în 1970, manual de pe care învață încă
școlarii basarabeni din clasa întâi. Poetul susținea că „limba este focul
veghetor al Patriei, suflarea ei caldă, sănătatea ei liber ziditoare de frumos.
Limba este frumusețea activă a patriei”.
Pentru meritele sale în cultivarea și
valorizarea limbii române și a românismului, Grigore Vieru este ales Membru de
Onoare al Academiei Române în anul 1990, iar doi ani mai târziu aceasta îl
propune chiar pentur Premiul Nobel pentru Pace. La împlinirea vârstei de 60 de
ani, în 1995, poetul este sărbătorit oficial la București, Iași și Chișinău, și
tot în același an a fost ales membru al Consiliului de Administrație al
Radiodifuziunii Române.
Grigore Vieru rămâne o conștiință a locului și
un împătimit de românism, persistând în binecunoscuta lui teroare de a iubi
românitatea. Poetul mărturisise chiar, cândva, că „dacă nu aș fi român, aș fugi în România. România- această minune a lui
Dumnezeu ! Tot neamul meu este cel mai
frumos, tot țara mea este cea mai frumoasă
!” El avea o simțire românească autentică și o dorință extraordinară de a
reveni acasă, la casa românească a ființei noastre, iar trecerea peste „Podul
de flori” a fost pentru acesta cea mai mare bucurie.
Grigore Vieru a scris, printre multe altele,
versurile pentru coloana sonoră a filmului românesc cu desene animate Maria Mirabela (1982) și versurile
pieselor muzicale Dragă Otee, Pentru Ea, Aprindeți candela, Răsai,
Eminescu.
În noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2009, la
45 de ani de la apariția poemului Legământ,
suferă un accident rutier pe drumul de întoarcere de la o ceremonie de omagiere
a lui Mihai Eminescu și câteva zile mai târziu se stinge din viață. A fost
înmormântat la Chișinău în cimitirul central și ziua înmormâtării sale ( 20
ianuarie 2009) a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, întreaga țară
păstrând un moment de reculegere la ora 10:00.
Post-mortem a fost decorat cu Ordinul Național
Steaua României în grad de Mare Cruce. Câteva școli din Republica Moldova, un
bulevard din Chișinău, o stradă din Iași și Buzău poartă în semn de adânc
respect, numele marelui poet. El rămâne prezent printre noi prin opera sa
impresionantă orânduită în paginile a peste zece volume. Deși, cu regret,
recunoaștem cu toții că versurile lui Grigore Vieru nu sunt studiate de școlari
în România și doar prea puțin în școlile din Basarabia. Poeziile sale, la fel
ca și piesele muzicale scrise pe versurile lui, rămân nu doar în patrimoniul
literaturii sau muzicii, ci și în memoria tuturor românilor.
Grigore Vieru s-a stins purtând în
suflet nestinsul dor de români , de România, fiind exponentul visului încă
neîmplinit : revenirea Basarabiei ACASĂ.
Acum, în anul Centenarului Marii Uniri din
1918 și a făuritorilor ei suntem datori să amintim tuturor românilor și
versurile pline de românism ale lui Grigore Vieru. Stihurile sale sunt
adevărate îndemnuri către dreptate, pilde de adevărată dragoste umană și de
prețuire a patriei, a identității și a limbii noastre.
BIBLIOGRAFIE :
- www. citatepedia.ro
- agerpres.ro
- www. m.jurnalul.ro
- www.povești-pentru-copii.com
- revista Matricea Românescă
- www.doxologia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu