Bursuc
Carmen- Ștefania, profesor învățământ primar,grad didactic I, Școala Gimnazială
„Ion Bojoi”, Flămănzi
„ Sunt iarbă; Mai
simplu nu pot fi ” așa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului,
iubitor de plai, de limbă și de neam. A iubit poporul român până la lacrimi și
și-a consacrat întreaga sa viață copiilor, îndrăgostiților, maturilor,
lăsându-ne o opera monumentală, de o muzicalitate și-o frumusețe rară. Poet
liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei,
al dorului și al dragostei, al baștinei, al izvorului, al naturii – poet al
lucrurilor sacre’’ așa e definit Grigore Vieru.
„Grigore Vieru a fost
mai mult decât un poet, a fost însuși sufletul Basarabiei. Pentru poet
dispariția fizică nu înseamnă moarte, el trăiește prin poezia sa, prin frumosul
semănat în inimile copiilor. A fost, este și va rămâne Pilonul de rezistență a
culturii naționale. Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Și cerul cu
stelele, și ochii măicuței ne sunt mai
aproape, fiindcă iubesc și au o taină sus care ne apără. A ajunge să poți să
redai istoria neamului în poezie, să poți să aperi ce-i al tău prin poezie și
să crezi că ești auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă că ești un poet ales’’.
Așa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a știut cel mai bine să așeze
alături cuvinte precum Grai, Mamă, Patrie, Iubire și de aceea merită cununa
recunoștinței noastre.Acest om plăpând, cu suflet de copil a trăit în limba
română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai
bun. Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate și iubire de semeni.
Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite
țări, de diferite naționalități, de crezuri religioase îl pomenesc,
apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-și de omul care a locuit la marginea
unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri… Ne
mândrim mult cu Grigore Vieru, cred că moștenirea care ne-a lăsat-o o vor admira
multe generații mângâindu-și sufletele
cu versurile lui. El a fost poetul Dragostei de viață, Dragostei de Țară,
Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr, să-l aducem copiilor și nepoților
noștri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne și noi prin vremuri, căci un popor
rămâne în istorie prin valorile pe care le creează și le păstrează cu
sfințenie.” (Zaltur Victoria )
Grigore Vieru a găsit
în majoritatea lucrărilor sale o expresie surprinzătoare, plină de sacralitate , a
funcției graiului matern:„Iar când nu poți/ Nici plânge și nici râde,/ Când nu
poți mângâia/ Și nici cânta / Cu al tău pământ/ Cu cerul tău în față/ Tu taci
atuncea/ Tot în limba ta.
Poetul sacralizează
graiul – limba . Graiul matern e totul, afirmă poetul prin imagini vii,
memorabile: „Semn dulce e/ Semn tare/ Din el vioara-i scoasă/ Și leagănul și
pragul/ Și grinzile la casă.
Dragostea pentru,,
publicul’’ natal ia de asemenea forme dintre cele mai diferite, de la o zicere
ca cea din „ Cântec de dimineață”:„Cui îi e dor de al său pământ/ Se ridică din
mormânt”
Grigore Vieru a cucerit
neamul și prin versuri de o sinceritate totală față de Eminescu. Poezia sa „
Legământ ”este recomandată în acest sens, este un „testament spiritual” propus
urmașilor, o contopire totală cu zestrea sacra ce ne-a rămas de la Eminescu. În
fiecare strofă se simte revelația nemărginitoare exprimarea lui Eminescu prin
versuri simple, ca textul unui testament care nu admite nici metafora, nici
ambiguitatea.
Grigore Vieru rămâne a
fi un poet model în cultura română, dar în același timp și extraordinar, de
neîntrecut. El este asemenea unui satelit al ”Luceafărului”.
Poeziile sale stau la
baza excelenței și originei bunei înțelegeri, compoziției armonioase și creației
autentice. Prin prisma melodioasă și deosebitei limbi române, Grigore Vieru a
reușit să ilustreze cele mai distinse idealuri ale spiritualității neamului,
chiar și cu destinul său nefast, dar fermecător oricum. Probabil, pentru că
afecțiunea față de acest popor și plai natal n-a avut limite pentru el. Poeziile
lui sunt ușor de memorat și se fixează
în conștiința oricui. Inimile fiecăruia dintre noi tresar, atunci când auzim
vreun vers al poetului, deoarece acestea sunt înarmate cu cele mai deosebite
mărci stilistice și conținând un amalgam întreg de pasiuni patriotice ascunse
printre rândurile vierene, care adunându-se în unison, te doboară și îți prefac
inima și, cu sufletul rigid, într-unul plăpând și insuflat de năzuință. Ți se
deschid ochii împreună cu conștiința și adorația față de neam, de plai, de
mamă, de frate și de bună credinţă, cum doar poetul a cunoscut-o.
Unitatea neamului,
frăția dintre popoare și evocarea unei istorii adevărate în detrimentul celei
imposibile, au fost temele pe care Grigore Vieru nu s-a sfiit să le expună în
opera sa. Astfel putem să afirmăm cu
certitudine că una dintre ”stelele” literaturii române este și va rămâne un
erou național, ce a avut curajul mereu să vocifereze nedreptatea la care a fost
supus el și poporul său.
Grigore Vieru este
un poet care și-a asumat greul unui
grai, trecându-l prin inima sa și, încărcat de rabdare, înțelepciune și
frumusețe, îl întoarce semenilor săi, care-i deschid de bună voie inima să-l
primească, pentru a duce mai demn pe mai departe viața în spiritul dreptății și
al iubirii ce covârșește și poate birui
totul, al credinței față de cele nepieritoare și al nădăjduirii ce nu poate da
greș, un asemenea poet rămâne-va „suflet în sufletul neamului său”.
„Grigore Vieru se
cuprinde în inima românilor ca Vârful de Dor în lumina Bucegilor, ca mireasma
pelinului în câmpia Bărăganului, ca strugurii în viile Moldovei întregi și ca
miraculoasa noapte a colindelor în fereastra copilariei. Tot timpul inspirat și
blând, plin de furtunile ce domină povestea Nistrului, înscriindu-și durerea în
Marea Neagră.” (Fănuș Neagu)
În încheiere, menţionez
că opera lui Grigore Vieru este un dar naţional, pe care trebuie să-l preţuim
şi, ori de câte ori vom avea nevoie de o alinare a sufletului, să-i recitim
poezia şi s-o propagăm în rândurile tinerilor, ale copiilor. Cuvântul lui Vieru
să circule ca un mărgăritar din tată în fiu, pentru că e poetul care a atins
cele mai fine strune ale inimii; e Poetul cu literă mare. Precum spunea Grigore
Vieru că ,,Până la lacrimi mi-e dragă viaţa”, aşa şi nouă ,,Până la lacrimi ne
este dragă creaţia sa”.
„Dacă
există o veșnicie românească, această veșnicie ar trebui să se numească Grigore
Vieru, fiindcă ea ne cuprinde pe toți.”
Bibliografie:
1.Tudor Topa,,Voievozii
inspiratiei’’,Chisinau,2007;
2.Grigore Vieru,,Taina
care ma apara’’.Iasi,Ed.Princeps,2008;
3.Literatura si Arta
Moldovei-,Enciclopedie-Chisinau;
4. Petru
Soltan,,Calendar National’’-Biblioteca Nationala a Republicii Moldova,Ed.
1995/2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu