Prof. Carmen Silvia Ciobanu, limba engleză, gradul
I, Liceul cu Program Sportiv Botoșani
Rezumat:
Originar din Pererita,Grigore Vieru a luptat toata viața pentru depăşirea
condiţiei noastre umaneși păstrarea valorilor pure, având ca arme doar condeiul
și versul. Poezia sa nu are graniţe și nici temele sale nu sunt ţintuite
într-un spaţiu geografic sau o epocă, ea este atemporală și nelimitată. Orice
am fi, ne întoarcem către o lume unde redevenim copii, fascinaţi de simplitatea
versurilor și profunzimea mesajului. Armonia care ii predomină opera vine
tocmai din simplitatea cu care a fost crescut și care i-a fost insuflată din
frageda copilărie într-o singură limbă pentru a se desăvârşi în tot universul.
Marele poet a cucerit
întreaga lume, unindu-ne pe toţi prin versurile sale,rămânând pentru totdeauna
un copil cu sufletul curat,plin de speranță,care face totul pentru a-și împlini
visele.
Grigore Vieru -„poet al
neamului”- cum a fost supranumit, este un nume cu o rezonanţă unică în
literatura românească și nu numai.
Născut la 14 februarie
1935 în comuna Pererita, județul Hotin, Grigore Vieru a studiat la şcoala din
localitatea natală, apoi în orăşelul Lipcani și la Universitatea Pedagogică Ion
Creangă din Chişinău.
A debutat cu placheta
de versuri pentru copii „Alarma (1957)”. S-a afirmat ca unul dintre cei mai
talentaţi poeţi din Republica Moldova și unul dintre cei mai înfocaţi luptători
pentru deşteptarea conştiinţei naţionale a românilor de la est de Prut. Cărţile
Versuri (1965), Numele tău (1968), Aproape (1974), Fiindcă iubesc (1980), Taina
care mă apără (1983),Cel care sunt (1987), Acum și în veac (1997) editate la
Chişinău, au constituit adevărate etaloane nu numai în creaţia sa. Multe cărţi
ale lui Grigore Vieru au văzut lumina tiparului peste Prut, adeverind un poet
autentic al tuturor românilor: Steaua de vineri(1978), Rădăcina de foc (1988),
Izvorul și clipa (1991), Hristos nu are nici o vină (1991), Curăţirea fântânii
(1993), Văd și mărturisesc (1996) , etc.
Grigore Vieru a
contribuit esenţial la dezvoltarea literaturii pentru copii, dintre multele și
mult îndrăgitele sale cărţi pentru cei mici evidenţiindu-se în mod deosebit
cartea preşcolarului Albinuţa(1979;
reeditată de nenumărate ori) și un original și inspirat Abecedar (1970, 1983,
în colaborare cu SpiridonVangheli).
Prin Grigore Vieru
literatura pentru copii s-a redefinit. Poetul Grigore Vieru, a devenit al
copiilor, numărându-le cuvintele şi comunicând în acest număr restrâns de
cuvinte. După mai multe cărţi pentru copii – Alarma, Muzicuţa, Ce poezie ştii
tu?, La fereastra cu minuni, Făt-Frumos, Curcubeul, Bună ziua, fulgilor!,
Soarele cel mic, Mulţumim pentru pace!, Făguraşi – o carte de răsunet aşa se şi
intitulează: Poezii de seama voastră. Legate de plinătatea esenţială
evanghelică a verbelor de început, cuvintele puţine menite copiilor conferă o
înaltă nobleţe, fixată şi de titlurile altor cărţi pentru copii, spre exemplu, Duminica cuvintelor etc.
Incursiunea în lumea
copiilor l-a condus, l-a menţinut la motivul axial matern, căruia i-a consacrat
alţi ani buni „arheologici”, demonstrând bogăţia registrului, sensibilitatea
sublimă a instrumentarului, exploatarea delicată a nuanţelor, semitonurilor, pe
unde se întâmplă dialogurile cele mai eficiente, mai cu plinul între autor şi
cititorul de calitate.
Venind în literatura
după moartea lui Stalin și după alte evenimente care au schimbat în bine starea
de lucruri din fosta Uniune Sovietică, format la şcoala literară a folclorului
autohton, dotat cu un simţ ales al cuvântului și al sunetului (în copilărie a
cântat în cor și la diferite instrumente), a înfăptuit în literatura româna de
la est de Prut o adevărată revoluţie. În locul istorisirilor anoste,
plictisitoare despre prietenia copiilor de diferite naţionalităţi, despre
necesitatea de a-și iubi fierbinte patria sovietică de necuprins, în locul
lozincilor rimate și al altor surogate care constituiau până atunci literatura
moldovenească pentru copii, Grigore Vieru le spunea celor mici adevăruri mari
în imagini aparent simple și uşor memorabile, datorită semnificaţiilor etice
adânci și elementului umoristic omniprezent: „Iedului ii cresc corniţe/ două
vârfuri de peniţe!/ Și cu ele, ca băieţii/ iscăleşte toţi pereţii sau: Stă purcelul
jos în paie/ Sunt murder,murdar de tot/ Trebuie sa-mi fac o baie... / Și s-a
dus s-o facă-n glod.”
Prin intermediul artei
autentice, autorul cultivă micului cititor un gust lingvistic și literar fin,
îl pune în contact cu problemele complicate ale existenţei umane, fără să-l
dădăcească ori să-l plictisească.
Grigore Vieru se
dovedeşte original, chiar în comparaţie cu autorii mai puţin politizaţi în sens
comunist (George Meniuc, Liviu Deleanu), care evitau cu succes poveţele
versificate și istorisirile plictisitoare pe teme majore. El înţelege într-un
mod aparte tema majoră: copilul este chemat, prin natura lucrurilor, să-și
iubească înainte de toate mama, limba maternă, plaiul natal. La această
înţelegere (originală în contextul timpului), a tematicii majore se adaugă
simplitatea discursului poetic, oralitatea stilului, caracterul captivant al imaginii
puse la baza poeziei și finalul surprinzător. Poetul evocă o situaţie simplă
și-i sugerează copilului ideea că mama este o fiinţă sfântă pentru el, ca
soarele (Mama ne mângâie/ Soarele luceşte/ Soarele e unul/ Mama una este).
Îndemnurile lui ca micuţul să-și iubească mama sunt de o ingeniozitate pe
potriva copilului: „Și pe deal, și pe vâlcele/ Zboară două rândunele/ Dar nu-s
ele rândunele/ Ci-ale maicii mănuşele/ Când se duc pe dealul poamei/ Sa săruţi
mâinile mamei/ Cine mâinile-i sărută/ Parcă merge și-i ajută .”
Când era la modă să se
scrie despre necuprinsa patrie sovietică și să se tacă despre aşa-numita patrie
mică, Grigore Vieru le spunea copiilor în poezia Plaiul meu: Sunt multe ţări pe
lume/ Ce- ncântă și te-atrag/ Dar plaiul meu anume/ Îmi este cel mai drag .
Poetul nu-și
desconsidera cititorul fraged, manifesta încredere în capacitatea lui de a
înţelege just și adânc expresia poetică: La noi mai dulce-mi pare/ Și pâinea
din ştergar/ Și apa de izvoare/Și-acel cireş amar...// Mai verde e pomătul/ Mai
scurt e lungul drum/ La noi chiar și omătul/ Mai cald e nu ştiu cum”. Într-un astfel
de context, finalul patetic se afirmă ca expresie firească a dragostei față de
plaiul natal: „Dragule, meleagule/ Duiosul nostru cânt/ Smolitule, truditule/
Frumosul meu pământ.”
Ca și în poezia pentru
copii, în creaţia sa pentru adulţi Grigore Vieru pornea de la sacralitatea ori
poate mai curând de la sacralizarea unor fiinţe și adevăruri pe care literatura
realismului socialist, nereuşind să le lichideze definitiv, le trecea cu
ostentaţie pe un plan secundar. Mama nu înceta, desigur, săfie mama, dar în
epoca imediat postbelica rolul ei revenea, în mare, Patriei. Grigore Vieru a
afirmat poetic și profund polemic: Mama, tu eşti patria mea! Poezia lui Grigore
Vieru despre mama avea o misiune și un efect revoluţionar. Mama apare în
diferite ipostaze în lirica viereană, aceasta fiind fiinţa supremă care le
cuprinde pe toate:patrie, limbă sau alte realităţi primordiale sugerate de
poet. Sacralizarea mamei, investirea ei cu calităţi etice alese, scoaterea din
rândul fiinţelor ordinare, sunt permanente ale creaţiei vierene.
O bogăţie fără de preţ
a omului și a poporului din care face el parte este graiul matern, componentă
inalienabilă a specificului naţional. Noua comunitate de oameni, pe care au
dorit-o comuniştii sovietici, se numea popor sovietic și urma să vorbească o
singură limbă, rusa. Toate congresele, conferinţele, întrunirile, şedinţele,
toate actele oficiale se desfăşurau și se întocmeau în limba rusă. Prin
expresii profund poetice Grigore Vieru ne sugerează superioritatea limbii
materne faţă de oricare alta de pe glob. Nu pentru ca ar fi mai bogată, mai
sonoră, mai dulce decât vreo alta limbă. Aici se cere o paralelă cu mama.
Fiecare îşi iubeşte mama nu pentru că e mai bună, mai frumoasă, mai harnică
decât mama altui om, ci pentru că e a sa. La fel și limba e mai bogată, mai
sonoră, mai dulce, pentru că e a noastră și noi numai prin ea suntem noi. „În
limba ta/ Ţi-e dor de mama/ Și vinul e mai vin/ Și prânzul e mai prânz/ Și doar
în limba ta/ Poţi rade singur/ Și doar în limba ta/ Te poţi opri din plâns...”
.
Arta sa nu are graniţe
și nici temele nu sunt ţintuite într-un spaţiu geografic, ea este atemporală și
nelimitată. Orice naţionalitate am avea sau orice limbă am vorbi suntem
fascinaţi de simplitatea versurilor și profunzimea mesajului. Armonia care îi
predomină opera vine tocmai din simplitatea cu care a fost crescut și care i-a
fost insuflată din frageda copilărie într-o singură limbă pentru a se desăvârşi
în tot universul. Esenţa vieţii se regăseşte în versul ce-ți umple sufletul de
o bucurie misterioasă.
Grigore Vieru a cucerit
întreaga lume cu versurile sale simple ,dar profunde,cu gândirea candida si cu
sufletul mereu de copil,căci așa cum afirma marele poet:Copilăria rămâne mereu în noi, cine a uitat de copilărie are inima de
piatră.
Bibliografie:
Cimpoi,
Mihai – Metafore asemenea pâinii, prefață la Vieru, Grigore Poezii, Editura
Literatura
artistică, Chișinău, 1983
Revista
Limba Română -Nr. 1-4, anul XIX, 2009, Întârzierea
în copilărie a lui Grigore Vieru
Iulian
FILIP
Vieru,
Grigore – Scrieri alese, Editura Literatura artistică, Chișinău, 1984
Vieru,
Grigore – Cel care sunt, Editura Literatura artistică, Chișinău, 1987
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu