Prof.
Duduman Mihela, învăţământ primar, gradul I , Şcoala Gimnazială Nr. 7 Botoşani
Grigore Vieru este, fără îndoială, cel mai mare poet pentru copii din
literatura română şi unul dintre cei mai mari din literatura lumii. Mărturii
întru susţinerea acestei afirmaţii constituie tirajele de ordinul zecilor de
mii ale cărţilor de versuri pentru copii, dintre care Albinuţa –abecedar pentru preşcolari
– a ajuns la cifra de o sută de mii de exemplare, dar şi conferirea,
în 1988, a celei mai înalte distincţii din domeniul literaturii
pentru copii – Premiul Andersen.
La fel ca şi întreaga sa creaţie poetică, poezia lui
Grigore Vieru pentru cei mici îşi are ca punct de geneză acea sfâşietoare
singurătate pe care a fost nevoit s-o îndure poetul în copilărie. De fapt, deşi
se spune că cea mai frumoasă vârstă este copilăria (chiar şi în pofida tuturor
intemperiilor care ar putea caracteriza-o), această perioadă din viaţa lui
Grigore Vieru, ca şi a milioanelor de semeni de-ai săi, nu a fost una tocmai
fericită: a avut imprimată pe ea – ca urma unui fier înroşit pe pielea fragedă
a unui copil – foametea şi războiul, fenomene care, vom vedea, ies din timpul
real şi-l însoţesc pe cel care le-a gustat amărăciunea întreaga sa viaţă. În
acest sens, Grigore Vieru spunea: « Copilăria mea a fost pârjolită, săraca
de ea, de focul războiul şi a fost umilită de urmările sale. Jocul meu
principal era culesul spicelor pe mirişte în urma recoltării, unde găseam mai
mult gloanţe ruginite, pentru că nici şobolanii nu stăteau degeaba. O muncă, în
fond, zădarnică şi un joc destul de trist. Mă legănam pe picioare bolnăvicios,
topit de slabă nutriţie. Miriştea sub tălpile mele goale era un fel de
acupunctură moldovenească, nu mai puţin veche ca cea chineză, dar întrecând-o
ca efect curativ .» [1, p.275].
Probabil că incomensurabila durere a mereu copilului
Vieru, dar şi grija ca aceasta să nu mai fie trăită, sub nicio formă, de către
copiii care, având avantajul de a se naşte mai târziu, nu au cunoscut drama
foametei şi a războiului, îl determină pe artist să se apropie de copii prin
intermediul poeziei, să le arate frumuseţea lumii, a plaiului natal, dulceaţa
păcii care trebuie gustată cu plenitudinea sentimentului că e cel mai mare dar
pe care oamenii pot să şi-l fac lor înşişi. Fără pace, ţine Grigore Vieru să-i
atenţioneze pe micii cititori care vor fi conducătorii lumii de mâine, nu este
posibil niciunul din elementele indispensabile unei vieţi fericite pe care o
descrie în Mulţumim pentru pace: nici pâinea albă, care,
evident, e în poezia lui Grigore Vieru mai mult decât un simplu aliment, nici
voioşia zburdalnică a copilăriei, nici cântecul duios al fluierului făcut de
tata (şi poate că nici tata, aşa cum a fost în cazul poetului) şi nici chiar
pomii plini de floare sau cerul luminos. De aceea, în acest « Pentru
pace, pentru pace / Mulţumim frumos » se poate citi îndemnul: Să preţuiţi
pacea şi să mulţumiţi întotdeauna pentru ea.
Apropierea poetului de micii săi cititori
este una reuşită deoarece aici, în spaţiul imaculat al poeziei pentru copii,
poetul se regăseşte pe sine, ea constituie pentru acesta ploaia curată
care îl spală de colbul zilei, îl înseninează
şi îl întăreşte pentru plug, spre deosebire de poezia
pentru maturi, care reprezintă în cazul lui Vieru aratul pe arşiţă
într-un pământ uscat [2, p. 266]. Mai reuşeşte această
apropiere şi pentru că, aşa cum spune Mihai Cimpoi, poetul dispune de toate
calităţile necesare în acest sens: bunătate, tact, inteligenţă,
fantezie vie, dragoste faţă de toată fiinţa fragedă [3, p. 8]
Poeziile pentru copii ale lui Grigore Vieru
au un vădit caracter educativ. Majoritatea lor dezvăluie capacităţile de
pedagog înnăscut ale artistului. Prin catrenele sale pe care copiii le pot
memoriza cu uşurinţă datorită ludicului şi muzicalităţii din ele, Vieru
altoieşte în conştiinţa micilor cititori valori general-umane, respectul faţă
de părinţi, dragostea pentru patrie şi pentru limba maternă. Important e că
reuşeşte să facă acest lucru fără a fi plictisitor deloc, ba chiar mai jucăuş
şi mai vesel decât, poate, toţi educatorii şi învăţătorii cu toată metodica şi
metodologia pe care aceştia au învăţat-o pe băncile şcolilor. Grigore Vieru,
posedând o artă deosebită a laconicului, a concisului încărcat de semnificaţii
profunde, îi spune micului şi fidelului său cititor:
Mama ne mângâie,
Soarele luceşte,
Soarele e unul,
Mama una este.
(Mama)
şi aceste patru versuri, care constituie o metaforă
revelatorie ce plasează mama, ca simbol al genezei, în centrul existenţei
umane, aşa cum soarele este centrul universului şi dătător de viaţă, vor
înrădăcina în conştiinţa micuţilor această imagine a mamei-soare, imagine ce se
va păstra, peste ani, în dimensiunile subconştientului personalităţii care îşi
va aduce aminte, probabil, numai poezioara, fără a mai şti cine este părintele.
Poetul reuşeşte, prin intermediul jocului, al metaforei
şi al personificării să „traducă” o complexă filozofie a vieţii şi a
cunoaşterii realităţii înconjurătoare pe înţelesul copiilor, urmând, aşa cum
afirmă criticul Mihai Cimpoi, filozofia lor elementară, care însă nu este mai
puţin serioasă decât a maturilor [2, p. 10]. În
acest sens, se poate afirma că poezia lui Grigore Vieru constituie, pentru
multe generaţii, alături de cei şapte ani de-acasă, întâia şi cea mai durabilă
şcoală a adevăratelor valori, a omeniei şi a bunului-simţ.
Din
poezia lui Vieru copiii află că, aşa cum spune un vechi dicton, trebuie să-ţi
iubeşti patria nu pentru că e frumoasă, ci pentru că e a ta. Ca şi
în Patria lui Ştefan Baciu, în care cuvântul din titlul înseamnă
orice îţi aduce aminte de baştină, în Puiul
orb a poetului basarabean aflăm, împreună cu puiul care nu a văzut
niciodată mestecenii albi pe care cântă, că patria e în suflet şi că o poţi
găsi fără să o vezi, e necesar, pentru aceasta, ca să-ţi vibreze coardele
sufletului atât de intens, încât ochii să-ţi devină izvoare de lacrimi:
–
Dar primăvara, mamă,
Când voi zbura-ndărăt,
Voi nimeri pădurea,
Doar eu de fel nu văd?!
– Acolo unde lacrimi
Simţi-vei că-ţi vor da,
Acolo, măi copile,
Va sta pădurea ta.
(Puiul
orb)
Maestru
neîntrecut al metaforei încărcate de semnificaţii profunde, Grigore Vieru îi
transmite micului cititor ideea de superlativ absolut al frumuseţii limbii
materne, creând, în Frumoasă-i limba noastră, o imagine de-a dreptul
extraordinară: până şi pasărea măiastră, în clipele sale de reculegere, îşi
pleacă urechea pentru a asculta, cu drag şi cu mirare, limba noastră:
Pe ramul verde tace
O pasăre măiastră,
Cu drag şi cu mirare
Ascultă limba noastră
Şi,
conchide poetul, sigur de frumuseţea neţărmurită a limbii noastre, dacă această
pasăre (şi nu e vorba de o pasăre obişnuită, ci de cea măiastră care în basme
este înzestrată cu puteri supranaturale) ar spune şi cuvinte, ea le-ar lua din
limba română, adică din cea mai frumoasă dintre limbi:
De-ar spune şi cuvinte
Când cântă la fereastră,
Ea le-ar lua, ştiu bine,
Din limba sfântă-a noastră.
(Frumoasă-i limba noastră)
Poezia
pentru copii a lui Grigore Vieru se identifică cu bucuriile şi „nefericirile”
copilăriei înseşi, este, cu certitudine, mai mult decât o carte, ea capătă
proporţiile unei mari şcoli, ale unui templu în care copiii sunt iniţiaţi în
tainele cunoaşterii vieţii şi ale receptării frumosului artistic.
Bibliografie:
1,
http://petru-botezatu.blogspot.ro/
2. Duminica mea este rândul pe
care-l scriu (dialog cu Ognean Stamboliev, traducător din Bulgaria)
// Vieru, Grigore Cel care sunt, Editura Literatura
artistică, Chişinău, 1987;
3. Vieru, Grigore Scrieri
alese, Literatura artistică, Chişinău, 1984;
4. Cimpoi, Mihai Univers
matern, univers al copilăriei, prefaţă la Vieru, Grigore Opere
alese,Literatura artistică, Chişinău, 1984;
5. Păunescu, Adrian Grigore
Vieru // Vieru, Grigore Taina care mă apără,Editura Princeps Edit,
Iaşi, 2008;
6. Ţigănuş, Virgil
Nistru Grigore Vieru iluminat de poezie Editura Universităţii din
Chişinău, 2006;
7. Cimpoi, Mihai Metafore
asemeni pâinii, prefaţă la Vieru, Grigore Poezii,Editura
Literatura artistică, Chişinău, 1983, p. 8
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu