Grigore Vieru – poet al sufletelor noastre

Sandu Ana-Lăcrămioara, limba engleză, gradul didactic I

Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ipotești

Versurile lui Grigore Vieru (1935-2009) sunt încântătoare în claritatea şi simplitatea lor și de fiecare dată trezesc sentimentul de frumos şi de armonie în sufletele tuturor celor care le-au descoperit.  Grigore Vieru se poate numi un poet dintr-o lume complet diferită de a noastră și din alte vremuri, de undeva de departe de cotidianul trepidant și de secolul nostru definit de tehnologie. Străină de şcolile noi, de imitaţiile şi experimentele postmoderniste este această lirică. Rădăcinile ei sunt adânci – ele provin din bogatul folclor românesc, din tristele cântece populare – doinele, din neîntrecuta baladă „Mioriţa”, din poezia ultimului mare romantic european, Mihai Eminescu. Primele teme, motive şi personaje – pământul, meleagurile natale, codrul, femeia, mama, copacul, trandafirul, frunza verde, piatra, norul, lacrima – rămân pentru totdeauna în poezia acestui poet. Şi se poate spune că personajul mamei este dominant. Mama ca simbol al vieţii, a tot ce este adevărat, pur şi sfânt. Lumea care îl înconjoară – Basarabia cu câmpiile ei deluroase, Prutul, păşunile, codrii seculari, viile şi livezile, toate aceastea în mare măsură influenţează starea psihologică şi emoţională a eroului său liric. Şi el în permanenţă îşi căuta sprijinul în acest drag sufletului său univers. 

Da, sentimentul filial al poetului cuprinde nu numai casa părintească şi plaiul natal, ci şi întreaga ţară şi întregul Pământ.
Grigore Vieru este un poet profund intuitiv și a creat o poezie a filozofiei vieții, universul său poetic poate fi definit printr-o forţă uimitoare de îmbinare interioară a temelor, motivelor, personajelor  dar şi a mijloacelor artistice de exprimare. Grigore Vieru a fost preocupat  şi de ideea morţii. El a poetizat moartea, simţind legătura dialectică, inevitabilă şi veşnică, între Moarte şi Viaţă. Însă în poezia sa, el a rămas în mare măsură captivat de iubire, sentiment care străbate întreaga sa operă. Un om cu sufletul curat, lipsit de şiretenie, cu o aură de copil, Grigore Vieru a scris şi multe versuri şi cântece pentru copii. A întocmit şi un minunat Abecedar, cu care copiii din Moldova - Basarabia să înveţe limba română maternă. „Copilărescul” expresiei, acolo unde realul se transformă în fabulos, e rodul spiritului luminos al unui poet, care a cunoscut şi binele şi răul, dar l-a depăşit pe cel de-al doilea prin puterea frumuseţii şi armoniei, în care îşi găsea sprijinul. Primele sale versuri au produs o impresie puternică prin felul său caracteristic, romantic, de a percepe lumea. În versurile sale târzii, tragismul confesiunii predomină fiind provocat de întrebarea: De ce viaţa e aşa cum e? Pentru Grigore Vieru poezia n-a fost numai iubire şi bucurie, ci şi o durere îmblânzită. Ca oricare adevărat poet popular, el nu putea să stea departe de poporul său. Un chip blând, o minte strălucită, un om bun și iubitor de țară, astfel poate fi definit Grigore Vieru. Acesta  întrupează, în ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. O conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare dată, de realităţile convulsive ale unei istorii adesea vitregi, de trecutul naţiunii sale, de amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba română, amputată, interzisă, pusă sub semnul întrebării de atâtea ori. Exemplaritatea destinului poetic al lui Grigore Vieru este dincolo de orice îndoială. După cum e dincolo de orice îndoială expresivitatea gravă a versurilor sale, solemnitatea muzicală a enunţurilor lirice, armonia frazei, precum în poezia intitulată sugestiv Ars poetica: „Merg eu dimineaţa, în frunte, / Cu spicele albe în braţe / Ale părului mamei. / Mergi tu după mine, iubito, / Cu spicul fierbinte la piept / Al lacrimii tale. / Vine moartea din urmă / Cu spicele roşii în braţe / Ale sângelui meu – / Ea care nimic niciodată / Nu înapoiază. / Şi toţi suntem luminaţi / De-o bucurie neînţeleasă”. Chiar dacă a trecut în neființă, numele lui este Etern atâta timp cât cântecele scrise de el se interpretează, atâta timp cît poeziile sale sunt recitate și citite, atâta timp cât vorbim limba română și ne cinstim Mama și Patria, atîta timp cât există și Marele Poet Grigore Vieru.  Valoarea, adevărul şi reprezentativitatea poeziei sale fac din regretatul poet o prezenţă emblematică a literaturii române contemporane.

Bibliografie:

1.      Vieru, Grigore Scrieri alese, Literatura artistică, Chișinău, 1984;

2.      Cimpoi, Mihai Univers matern, univers al copilăriei, prefăță la Vieru, Grigore Opere alese, Literatura artistică, Chișinău, 1984